|
Strategia de dezvoltare a Oraşului Negreşti-Oaş
Cap. 1 Operaţiuni de dezvoltare social– economică Până în prezent oraşul Negreşti – Oaş a cunoscut o dezvoltare continuă de-a lungul existenţei sale, în ritmuri diferite în funcţie de situaţia politico – economică a vremurilor. Primăria şi Consiliul Local al oraşului Negreşti – Oaş îşi propune în continuare: - Extinderea limitei intravilanului localităţii, deoarece sunt foarte multe solicitări pentru construcţia de locuinţe de fondul cetăţenilor în special, dar şi construcţia de obiective cu alt caracter decât locuinţe (obiective industriale, comerciale( din fondul societăţilor comerciale cu capital privat. - Punerea în valoare a Muzeului Ţării Oaşului, clădirea care găzduieşte această instituţie face parte din patrimoniul monumentelor istorice. - Dezvoltarea zonei de agrement „Valea Măriei” (Lacul I şi II). - Construirea zonei de agrement „Luna Şes” (pârtia de schi) - Sprijinirea şi înfiinţarea unor zone funcţionale de producţie sau alte activităţi cu valorificarea resurselor locale (ape minerale, cariere de piatră, artizanat). - Modernizarea străzilor, construcţia de poduri şi podeţe, realizarea de centură pentru traficul greu. - Modernizarea şi redecorarea zonei centrale a oraşului. Cele prezentare se vor realiza în două etape mari: Priorităţii: 2005 – 2008 Perspectiva: 2008 – 2010
Cap.2 Obiective de utilitate publică 2.1 Circulaţii 2.1.1 Drumuri rutiere Drumuri rutiere din Negreşti – Oaş sunt trei categorii: -Drumuri Naţionale DN 19 4,5 km -Drumuri Judeţene DJ Negreşti – Bixad 1,00 km -Drumuri comunale care însumează o lungime de 50,14 km Modernizarea străzilor: Str. Livezilor 1,00 km Str. V. Lucaciu 0,87 km Total: 1,87 km Această lungime reprezintă prioritatea 2005 – 2006, (finanţarea se va realiza din bugetul local) diferenţa va fi perspectiva 2006 – 2010. 2.1.2. Poduri Prioritatea 2005 – 2007 este realizarea unui pod peste râul Tur în localitatea Tur, acesta va fi un pod cu suprastructură din beton armat pentru stradă de categoria IV având L = 21,05 m, lăţimea de 6,50 m, carosabil 3,00 m (finanţarea din bugetul local). 2.1.3. Alei pietonale Modernizarea aleilor pietonale din centrul oraşului în lungime de cca. 2,00 km reprezintă prioritatea 2005 – 2010, perspectiva 2006 – 2010 reprezintă continuarea modernizării aleilor pietonale pe celelalte străzi cca. 10,00 km. 2.2. Locuinţe 2.2.1 Locuinţe noi proprietate de stat Prioritatea 2005 – 2010 este realizarea a cel puţin a unui bloc de locuinţe cu 20 de apartamente pentru nevoile sociale a oraşului (finanţarea se va face din fonduri alocate de MLPAT). Perspectiva 2006 – 2010 ar presupune încă cca. 40 – 50 de apartamente. 2.2.2 Locuinţe noi proprietate personală Construcţia de locuinţe şi modernizarea locuinţelor proprietate personală este o activitate la ordinea zilei în oraşul Negreşti – Oaş, anual se construiesc cca. 120 – 150 case de locuit tip vilă. În zonă nu se agreează construcţia de locuinţe în asociaţii de proprietari. La acest capitol pentru conducerea oraşului Negreşti – Oaş prioritar este asigurarea echipamentelor de gospodărie comunală (se va trata într-un capitol separat). 2.2.3 Locuri de joacă pentru copii Problema locurilor de joacă este o prioritate pentru 2005 – 2010, se va amenaja locuri de joacă pentru copii în cartierele Decebal şi FUMT. 2.3. Dotări publice 2.3.1 Instituţii de învăţământ Creşterea numărului de elevi în şcolile primare şi gimnaziale impune mărirea numărului de clase cu cca. 8 – 10 săli (posibilitatea de realizare în incinta Şcolii nr. 3, finanţare din bugetul local). Continuat în perspectiva 2006 – 2010. 2.3.2 Cultură spectacole Începerea construirii casei de cultură cu 250 locuri, clădirea va găzdui şi activitatea bibliotecii orăşeneşti, şi activităţi de club pentru tinerii din oraşul Negreşti – Oaş. De asemenea susţinerea activităţii sportive în rândul tinerilor s-au făcut demersuri pentru construirea unei săli de sport în incinta Grupului Şcolar Agricol din Negreşti – Oaş. Începerea lucrărilor în 2006. 2.3.3 Zone verzi şi agrement Prin aşezarea geografică oraşul Negreşti – Oaş dispune de spaţii verzi amenajate natural (păduri). Pentru a pune la dispoziţia publicului larg aceste frumuseţi naturale se preconizează. - Amenajarea unei baze de agrement în zona Valea Măriei (Lacul I şi II). Zona este în proprietatea statului fiind înscris în CF 256 nr. topo 901/4, 901/5, 901/6 unde există posibilitatea lotizării cca. 120 loturi pentru construcţia de căsuţe de odihnă. Luciul de apă este de 1 ha 4086 la Lacul I şi cca. 1 ha Lacul II. Zona a fost declarată zonă de agrement prin H.C.L. 3/1996, iar prin H.C.L. 23/1995 a fost aprobat studiul de sistematizare a zonei şi mutarea poligonului de talere la poligonul oraşului. - Începerea lucrărilor privind amenajarea zonei de agrement Luna Şes aflat la cca. 8 km est de oraşul Negreşti – Oaş pe valea pârâului Talna la cca. 530 m altitudine. Terenul vizat are aspectul unei depresiuni desfăşurate pe circa 1500 ml în lungul văii Talna, mărginite de plante uşoare ocupate de păşuni şi de prelungiri tentaculare ale pădurilor de foioase care ocupă versanţii montani înconjurători. Terenul este în cea mai mare parte al Consiliului Local şi parţial proprietăţii private şi Romsilva. Zona de agrement are o suprafaţă de 160 ha din care: - Pârtia de schi şi platoul de agrement 85 ha - Zone de construire pentru obiective de utilitate publică 40 ha - Zone de interes privat 35 ha - Zona este o zonă căutată de recreere, agrement şi turism montan. După amenajare capacitatea zonei (număr persoane deservite pe zi/sezon) va fi: - agrement, sport, servicii 4500/zi respectiv 200.000/sezon - cazare, campare 1500/zi respectiv 80.000/sezon Zona de agrement are un caracter permanent pe toată perioada anului. Amenajarea şi valorificarea zonei de agrement are obiectiva majore ca: - modernizarea accesului auto - realizarea unor centre de interes major cu grupări de construcţii, amenajări şi dotări specifice corespunzător amplasamentelor din zonă - amenajarea pârtiei de schi - alimentarea cu energie electrică - regularizări de albii la Valea Talna Mare şi Valea Ţiganului - realizarea infrastructurii tehnico – edilitare în zonă (drumuri, alimentare cu apă, captare de apă). 2.3.4. Pieţe, târguri şi oboare Oraşul Negreşti – Oaş are o piaţă agro – alimentară având o suprafaţă de 0,302 ha, starea generală a pieţei este nesatisfăcătoare, motiv pentru care în perioada de prioritate 2006 – 2010 se vor lua hotărârile necesare în vederea modernizării pieţei alimentare. În prezent există documentaţia necesară pentru efectuarea lucrărilor de modernizare, dar lucrarea a fost blocată dintr-o eroare judiciară privind regimul juridic al terenului. Prin lucrările propuse se va realiza o sistematizare verticală a pieţei, se vor realiza lucrări de utilităţi noi (alimentare cu apă, canal, reţea de alimentare cu energie electrică). Prin proiect se vor realiza spaţii comerciale moderne (chioşcuri din structură de aluminiu cu geam termopan). Realizarea investiţiei se va face prin închirierea spaţiilor nou create. Tot în cadrul acestui capitol trebuie arătat că târgul de animale de la Valea Măriei este într-o stare nesatisfăcătoare, nu are dotarea minimă necesară unei bune funcţionări. În perioada de prioritate 2005 – 2006 se impune asigurarea realizării celor necesare pentru obţinerea autorizaţiilor sanitare, sanitar veterinare şi mediu 2.4 Echipamente de gospodărie comunală 2.4.1 Salubrizare În prezent oraşul dispune de un depozit de deşeuri menajere care corespunde prevederilor Legii mediului. Se are în vedere realizarea Depozitului ecologic de deşeuri urbane, se are în vedere realizarea unui spaţiu corespunzător (cimitirul de animale) pentru neutralizarea şi distrugerea cadavrelor şi deşeurilor de origine animală ce nu pot fi valorificate industrial. 2.4.2 Alimentarea cu apă Reţeaua de alimentare cu apă existentă trebuie echilibrată pentru a servi toţi consumatorii cu apă. De asemenea pentru perioada prioritară 2005 – 206 s-au întocmit documentaţiile pentru extinderea reabilitării reţelei de alimentare cu apă pe toate străzile oraşului, eventual începerea investiţiei în această perioadă. Realizarea documentaţiei va asigura în perspectivă realizarea acestui obiectiv de investiţii. 2.4.3 Sistemul de canalizare Reţeaua de canalizare menajeră al oraşului este subdimensionat pentru ritmul de creştere al construcţiilor din ultima perioadă. Se pune aceeaşi problemă ca şi la sistemul de alimentare cu apă. Reţeaua pluvială de asemenea este subdimensionată pentru cerinţele actuale. 2.4.4 Gaze naturale Obiectul de investiţii reţele de distribuţie a gazului natural în oraşul Negreşti – Oaş este începută fiind în curs de execuţie, finalizarea lucrărilor 2006 – 2008. 2.4.5 Reţele electrice În perioada 2005 – 2006 se vor face demersuri pentru extinderea reţelelor de iluminat public cca. 1000 ml pe strada Victoriei, cca. 1 km pe străzile laterale al oraţului. 2.5 Terenuri În perioada prioritară 2006 - 2008 se va finaliza cu terenurile ce se intenţionează a se trece în: - domeniul public al unităţilor administrativ - teritoriale - domeniul privat al unităţilor administrativ - teritoriale Lucrările de identificare sunt în curs de realizare.
Notă: prezentul program este deschis pentru modificări ulterioare. |







|
Primăria Negreşti Oaş Online |


|
Copyright © 2005 by Primăria Negreşti Oaş |