Skip to content Skip to left sidebar Skip to right sidebar Skip to footer

Două negreştence au primit titlul de „Luminător al satelor” – FOTO

Floare Finta si Floare Hotca premiere 2Două negreştence au primit titlul de „Luminător al satelor”, în cadrul galei cu acelaşi nume care a avut loc vineri, 18 octombrie, la Filarmonica Dinu Lipatti din Satu Mare, în organizarea Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale şi a Consiliului Judeţean Satu Mare.

Este vorba despre negreştencele Floare Hotca şi Floare Finta, ultima fiind singura persoană din judeţ declarată “Tezaur uman viu” de către Ministerul Culturii. Floare Finta a fost premiată anul trecut, dar a urcat şi în acest an pe scenă având în vedere că între timp a primit titlul de „Tezaur uman viu”.

Acestea au fost felicitate de primarul oraşului Negreşti-Oaş, Aurelia Fedorca, şi de directorul Casei de Cultură Negreşti-Oaş, Natalia Lazăr, cele care le susţin şi le promovează munca pentru păstrarea tradiţiilor. De asemenea, preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, le-a mulţumit acestora pentru că duc mai departe tradiţiile.

Printre cei 21 de laureaţi s-au aflat şase persoane din Ţara Oaşului: Floare Hotca din Negreşti-Oaş, Maria Petca Poptean din Târşolţ, Nicu Pop din Vama, Gheorghe Ciupac din Turţ, Vasile Conioşi-Mesteşanu din Tarna Mare şi Ioan Cionca Todinca din Valea Seacă.

Sari la conținut