Urmăreşte-ne pe Facebook!

Negreşti-Oaş LIVE

Prezentare Centrul Multicultural

Buletin Informativ – august 2016

Layout 1

Programul de investiții publice 2014 – 2016

brosura pag 1

Regulament privind autorizarea activităților comerciale

echipa- afaceri

Harta digitală

Certificare ISO

logo centrul de afaceri negresti oas

Vremea


Artiști de top și manifestri culturale de înaltă ținută la Festivalul Zestrea Oașului

August 1, 2017 @ 18:11

Mai multe manifestări de anvergură la care sunt invitați artiști de top vor avea loc în acest an în cadrul Festivalului Zestrea Oașului. În acest an, Festivalul se întinde pe durata unei luni, între 20 iulie și 20 august, și cuprinde mai multe manifestări cultural-artistice de amploare.

Programul manifestărilor a fost anunțat în 31 de iulie, în cadrul unei conferințe de presă, de primarul orașului Negrești-Oaș, Aurelia Fedorca, viceprimarul Constantin Fanea și managerul cultural Natalia Lazăr. 

Primul eveniment, prestigiosul simpozion Zilele Medicale ale Țării Oașului, a avut loc în perioada 21-23 iulie și a adunat la Negrești-Oaș renumiți medici și specialiști din toată țara.

Al doilea eveniment, organizat în premieră la Negrești-Oaș, este Târgul de produse tradiționale, meșteșugărești și artizanale ”Produs de Maramureș și Oaș”, care va fi organizat în perioada 2-6 august. Târgul va reuni 30 de standuri și toți atâția producățtori din Țara Oașului și Maramureș, care vor expune produse tradiționale atestate (carne, lapte, prăjituri, miere, sucuri naturale, gemuri etc.) și obiecte artizanale (covoare, ceramică, lemn, sticlă, piele, păpuși, podoabe populare etc.). Acesta se va desfășura în zona centrală a orașului, între Primărie și Obelisc.

Totodată, în 5 august, va avea loc, la Valea Măriei, prima ediție a Concursului național ecvestru, organizat în colaborare cu crescătorii de animale din Negrești-Oaș.

Al patrulea eveniment major va fi organizat în perioada 9-18 august. Este vorba despre ateliere meșteșugărești și de creație, activități recreative și de voluntariat intitulate generic ”Pe ulițele satului”, care se vor desfășura la Muzeul în Aer Liber al Țării Oașului.

De asemenea, între 18-20 august, vor fi organizate și mai multe competiții sportive: Turneu de fotbal old boys și turneu de fotbal copii – Asociația „Energia” Negrești-Oaș; Cupa Zestrea Oașului – turneu regional de șah – Asociația club sportiv „Axxa Universal” și Concurs de pescuit – Asociația „Țara Oașului”.

Al cincilea eveniment major și, probabil, cel mai așteptat de negreșteni va avea loc în perioada 18-20 august, când artiști și trupe de top vor concerta pe scena în aer liber.

Evenimentul va debuta vineri seara, 18 august 2017, cu Party cu DJ, pe scena din centrul orașului.

Sâmbătă, evenimentele vor începe la ora 15.00 cu manifestări culturale la Galeria de artă ”Dr. Mihai Pop”, de la Muzeul Țării Oașului, unde vor avea loc o expoziţie de fotografie ”Povestea firului. Firul poveștii” – Ioniță G. Andron & Remus Țiplea, urmată de colecția de modă ”Pe firul tradiției” a Școlii de Artă București, coordonată de designerul Maria Constantinescu.

Va urma la ora 16.00 inaugurarea noului Corp al sediului Primăriei Negrești-Oaș.

Programul la scena în aer liber va începe la ora 17.30 cu un spectacol interactiv pentru copii cu Mister Nicu, urmat de un spectacol al copiilor de la instituțiile de învățământ din oraș- ”Susținem talentele locale”.

Apoi va urca pe scenă folkistul George Negrea, urmat de Maria Tripon și Ansamblurile folclorice Oașul și Sânzienele. Muzica de petrecere va fi asigurată de Angela Rusu.

Momentul festiv oficial al evenimentului va avea loc de la ora 20.00, când vor fi premiate personalitățile orașului Negrești-Oaș și elevii merituoși.

Va urma apoi muzică populară și de petrecere cu Jean de la Craiova, urmată de recitalurile extraordinare susținute de MATTEO și PEPE.

Duminică, programul va începe la ora 10.00 cu tradiționalul târg meșteșugăresc din fața Muzeului.

Pe scenă, programul va începe la ora 17.00 cu un medalion folcloric susținut de Aurel Țurcaș Vlaicu, Irina Man, Nicu Pop, Petre, Petrică și Dănuț Zele, grupul de țâpuritoare Cununa Oașului, urmați de Maria Petca Poptean și Ansamblul folcloric Măgura și de un moment folcloric cu Traian și Valeria Ilea.

Momentul festiv al zilei de duminică va avea loc la 19.45, când vor fi premiate cuplurile care aniversează Nunta de aur.

Spectacolul va continua cu un regal al Ansamblului folcloric Someșul – Napoca, urmat de artistul local Vlad Belbe.

Evenimentul se va închide cu recitalurile extraordinare ale unor artiști îndrăgiți ai momentului, NICOLETA NUCĂ și ANDRA, urmate de tradiționalul foc de artificii.

Prezentatorii Festivalului vor fi Silvia Cseh și Victor Constantinovici.

Evenimentele sunt organizate de Primăria și Consiliul Local Negrești-Oaș, Casa Orășenească de Cultură Negrești-Oaș, Muzeul Țării Oașului, Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Negrești-Oaș, SC Events Walter SRL.

Un număr de 25 de cupluri care au împlinit în acest an 50 de ani de căsătorie au fost premiate duminică, 20 august 2017, în cadrul Festivalului „Zestrea Oașului” din Negrești-Oaș.

Momentul festiv a avut loc duminică, 20 august 2016, de la ora 19.30, pe scena amenajată în centrul orașului. Fiecare cuplu a primit din partea Primăriei și a Consiliului Local… Citeşte

Noul Corp al Primăriei orașului Negrești-Oaș, realizat prin PNDL, a fost inaugurat sâmbătă, 19 august, marcând astfel un moment important al programului de investiții pe care îl derulăm la Negrești-Oaș.

Este un edificiu nou, atât de necesar negreștenilor și cetățenilor din localitățile Țării Oașului, o clădire modernă în care am amenajat la parter serviciul de impozite și taxe locale.

”Eu… Citeşte

Un moment important al primei zile a Festivalului Zestrea Oașului a fost prezentarea colecției Prezentarea colecției ”Pe firul tradiției” a designerului Maria Constantinescu, de la Școala de Artă București.

Împreună cu echipa ei de elevi, dar și cu eleve din Negrești-Oaș, ne-au purtat ”Pe firul tradiției” și am descoperit împreună lumea fascinantă a portului nostru tradițional în costume moderne.

Pentru… Citeşte

Comments are closed.