Urmăreşte-ne pe Facebook!

Negreşti-Oaş LIVE

Prezentare Centrul Multicultural

Programul de investiții publice 2014 – 2016

brosura pag 1

Regulament privind autorizarea activităților comerciale

echipa- afaceri

Harta digitală

Certificare ISO

logo centrul de afaceri negresti oas

Vremea


Festivitatea de premiere a concursului județean ”Cel mai tare la reciclare”, un bun prilej pentru promovarea zonei turistice Luna Șes – GALERIE FOTO

September 30, 2017 @ 20:31

La Luna Șes s-a desfășurat sâmbătă, 30 septembrie 2017, festivitatea de premiere a concursului județean ”Cel mai tare la reciclare”.

Evenimentul la care a participat și viceprimarul orașului Negrești-Oaș, Constantin Fanea, și consilieri locali a fost un bun prilej de promovare a zonei turistice Luna Șes.

Copii și elevi sosiți din tot județul au admirat zona, dar au desfășurat și o mulțime de concursuri educative și sportive în aer liber, ceea ce ne-a oferit prilejul de a vedea încă o dată cât de important este acest loc pentru noi și cât potențial are.

Evenimentul a fost organizat de SC ALPIN  SRL Satu Mare, în colaborare cu Agenția pentru Protecția Mediului, Garda de Mediu, reprezentanți ai autorităților locale din județul Satu Mare și ONG-uri.

La concurs au participat elevi de la 23 de școli, care au sosit cu autocarele din Satu Mare. De asemenea, la deschiderea oficială au participat reprezentanți ai Agenției pentru Protecția Mediului, Gărzii de Mediu, reprezentanți ai Primăriei Satu Mare, ai Primăriei Negrești-Oaș și ai unor ONG-uri.

Aici au fost organizate ateliere cu următoarele tematici:- Protectia mediului; Prim ajutor; Protejarea zonelor –arii naturale protejate

De asemenea, au avut loc loc concursuri sportive constând în Dartz,  Orientare sportiva cu busolă și hartă,  Legislatie mediu – Colectare selectivă și Badminton, la care sunt invitați să participe și copiii și tinerii din Negrești-Oaș.

Au urmat discuții libere legate de concurs , după care a avut loc festivitatea de premiere.

Le mulțumim oaspeților pentru că au ales zona Luna Șes pentru desfășurarea concursului și cercetașilor negreșteni pentru că s-au implicat în acțiune!

Joi, 12 octombrie 2017, Muzeul Țării Oașului, Direcția Județeană pentru Cultură Satu Mare și Protopopiatul Ortodox Român Oaş au organizat un colocviu pe tema Patrimoniu cultural şi natura: un peisaj al posibilităţilor, cu ocazia celei de-a XXV-a ediții a Zilelor Europene ale Patrimoniului.

La eveniment au participat directorul Direcției Județene pentru Cultură Satu Mare, Zamfir Danciu, reprezentantul Ministerului Culturii și Identității… Citeşte

În localitatea Turț, în parcul central al comunei, a avut loc sâmbătă, 14 octombrie, Târgul Producătorilor și Meșteșugarilor din Țara Oașului, organizat de GAL Țara Oașului .

Cu această ocazie, organizatorii au pus la dispoziția fiecărei primării un stand prin intermediul căruia fiecare meșteșugar și producător și-a expus în mod gratuit produsele specifice alături de produsele gastronomice tradiționale.

Orașul Negrești-Oaș… Citeşte

PRIMĂRIA ORAŞULUI NEGREŞTI-OAŞ

Data anunţului : 12.11.2017

INTENŢIE DE ELABORARE PLAN URBANISTIC ZONAL Str. ION CREANGĂ Nr.104 /B

 Argumentare : P.U.Z CONSTRUIRE PLATFORMĂ  STAŢIE DE PREPARARE A BETONULUI  ŞI CONFECŢIONARE PREFABRICATE  DIN BETON (P)

Investitor :  POPA IOAN şi POPA ANA

PUBLICUL ESTE INVITAT SĂ TRANSMITĂ OBSERVAŢII ŞI PROPUNERI privind intenţia de elaborare a planului urbanistic zonal în… Citeşte

Comments are closed.