|
Un nou start la Luna Şes
Vicepreşedinţii Consiliului Judeţean Satu Mare, Mircea Govor şi Adrian Ştef, senatorul Valer Marian şi deputatul Gheorghe Ciocan, primarul oraşului Negreşti Oaş, Nicolae Bura, şi reprezentanţi ai firmei constructoare, DrumConstruct Sălaj, respectiv ai firmei de consultanţă s-au aflat la Luna Şes īn data de 29 aprilie, cānd s-a dat al treilea start din ultimii şapte ani la proiectul staţiunii de schi. Concret, s-a semnat ordinul de īncepere a lucrărilor la drumul de acces către staţiune, pe o porţiune de 8,4 km.
Vicepreşedintele CJ, Mircea Govor, a arătat că momentul a fost unul de pentru zona Oaşului. Astăzi este o zi de excepţie pentru zona Oaşului pentru că dăm ordinul de īncepere oficial pentru lucrările la această viitoare staţiune, care sper să-i ajute pe toţi cei ce locuiesc īn zonă să vină la recreere şi cei care-şi vor construi aici case de vacanţă să se bucure de un aer proaspăt, a spus Mircea Govor, precizānd că proiectul este realizat de Consiliul Judeţean īn colaborare cu Primăria şi Consiliul Local Negreşti-Oaş, cu contribuţia egală a fiecărei părţi. Vicepreşedintele CJ a īnmānat firmei constructoare ordinul de īncepere a lucrărilor, specificānd că firma DrumConstruct Sălaj are mai multe obiective pe teritoriul judeţului nostru.
La rāndul său, primarul oraşului Negreşti Oaş, Nicolae Bura, a spus că nici nu-i mai vine să vorbească despre acest proiect care datează din 1986, dar a precizat că este un nou īnceput şi şi-a exprimat speranţa că lucrările vor fi realizate īn termenele stabilite.
Atāt senatorul Valer Marian cāt şi deputatul Gheorghe Ciocan i-au asigurat pe reprezentanţii CJ şi ai Primăriei Negreşti Oaş de tot sprijinul lor. Am sprijinit proiectul staţiunii montane Luna Şes ca ziarist, ca prefect al judeţului, ca şef de cabinet al preşedintelui Consiliului Judeţean şi bineīnţeles ca şi parlamentar, īn calitate de senator de Satu Mare. Vreau să asigur īn continuare atāt conducerea Consiliului Judeţean Satu Mare cāt şi conducerea Consiliului Local Negreşti Oaş, pe domnul primar Nicolae Bura, că vor avea tot sprijinul meu pentru a finaliza această lucrare. Particip azi (n.r.-ieri) la al treilea start al lucrărilor, după ce īn urmă cu cāţiva ani am participat la startul lucrărilor la drumul pe care am venit, iar īn urmă cu doi ani la startul pentru corpul administrativ. Cred că acest al treilea start va fi şi cel final şi că această staţiune va fi finalizată īn următorii doi ani, a spus senatorul Valer Marian.
Potrivit celor declarate de directorul general al DrumConstruct Sălaj, Remus Perşe, lucrarea va fi gata mai repede decāt este prevăzut īn proiect, respectiv 20 de luni. Lucrările vor īncepe zilele viitoare şi presupun asfaltarea drumului dintre cariera Cornet de la Negreşti Oaş şi staţia de plecare a telescaunului, care se suprapune cu DC 65. Totodată, pe o porţiune de 8,4 km va fi realizat drumul de acces, canalizarea, alimentarea cu apă, şapte poduri şi canalul tehnic pentru alimentarea cu energie electrică. Valoarea lucrării se ridică la 16,7 milioane de lei.
|






|
Primăria Negreşti Oaş Online |

