Urmăreşte-ne pe Facebook!

Negreşti-Oaş LIVE

Prezentare Centrul Multicultural

Programul de investiții publice 2014 – 2016

brosura pag 1

Regulament privind autorizarea activităților comerciale

echipa- afaceri

Locuri de muncă vacante

Harta digitală

Certificare ISO

logo centrul de afaceri negresti oas

Vremea

Locuri de muncă


Târgul mărţişorului tradiţional, la a VII-a ediţie în Negreşti-Oaş

February 26, 2019 @ 16:36

Primăria şi Consiliul Local Negreşti-Oaş, prin Casa Orăşenească de Cultură Negreşti-Oaş, în colaborare cu instituţiile de învăţământ, Muzeul Țării Oașului, Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Negrești Oaș și ONG-urile din oraş organizează cea de-a șaptea ediție a Târgului Mărţişorului Tradiţional. Târgul se va deschide joi, 28 februarie, de la ora 10:00, în centrul oraşului Negreşti-Oaş și se va închide în 1 martie.

Scopul evenimentului este acela de a identifica, stimula şi valorifica potenţialului artistic al copiilor prin realizarea unor creații artistice originale. Obiectivele proiectului sunt stimularea creativităţii și dezvoltarea abilităţilor de comunicare prin limbaj artistic, identificarea și transpunerea în produse artistice (mărțișoare, felicitări) a unor elemente de artă tradițională românească şi identificarea propriilor valori artistice și ale comunității din care fac parte.

În cadrul orelor de curs sau a unor activități extracurriculare, sub îndrumarea profesorilor coordonatori, școlarii și preșcolarii din Negrești-Oaș au realizat mărțișoare tradiționale și felicitări, utilizând diferite tehnici de lucru și materiale diverse, încercând să păstreze specificul artei populare din Țara Oașului. Aceste creații vor fi expuse în centrul oraşului Negreşti-Oaş, în standuri puse la dispoziție de primărie, negreștenii putând să le admire și chiar să achiziționeze. Banii obținuți astfel urmează a fi utilizați de către elevi sau preșcolari pentru alte activități culturale și de voluntariat.

Primarul oraşului Negreşti-Oaş, Aurelia Fedorca, spune că scopul organizării acestui târg este de a implica negreştenii, în special pe cei mici, în viaţa comunităţii şi de a conştientiza importanţa artei tradiţionale, proiectul bucurându-se de mare succes la edițiile precedente.

Comments are closed.