Urmăreşte-ne pe Facebook!

Negreşti-Oaş LIVE

Prezentare Centrul Multicultural

Buletin Informativ – august 2016

Layout 1

Programul de investiții publice 2014 – 2016

brosura pag 1

Regulament privind autorizarea activităților comerciale

echipa- afaceri

Harta digitală

Certificare ISO

logo centrul de afaceri negresti oas

Vremea


Voluntarii SNAC au înseninat zilele bolnavilor din Spitalul Negreşti Oaş

03/11/2013 @ 7:36 pm

voluntarii SNAC din Negresti Oas Featured“In fiecare zi poţi dărui puţin din tot ce ai tu, dacă vrei să aduci bucurie unui om. Dacă ne-am ajuta mai des şi am oferi din puţinul pe care-l avem, mulţi oameni ar fi mult mai fericiţi şi ar trece mult mai uşor peste greutăţi.”

Viaţa ne oferă unora mai mult, altora mai puţin…dar asta nu înseamnă că trebuie să rămânem indiferenţi la nevoile celorlalţi.Şi cum Voluntarii SNAC şi elevii Şcolii noastre sunt foarte sensibili la nevoile celorlalţi, la nevoile comunităţii, s-au mobilizat exemplar şi au reuşit să colecteze o cantitate impresionantă de legume şi fructe în Campania „Săptămâna legumelor şi fructelor donate” din acest an. Donând fiecare după posibilităţi, unii mai mult, alţii mai puţin, dar din tot sufletul şi cu multă bucurie, au adunat legume, fructe si alimente pe care mai apoi le-au dus la Spitalul Orăşenesc Negresti-oas. O parte din fructele colectate, voluntarii SNAC le-au distribuit personal bolnavilor din spital, care au fost surprinşi dar plăcut impresionaţi de gestul elevilor noştri.
Trebuie să spunem că în acest an, Primaria Orasului Negresti-Oas, s-a implicat în această campanie la iniţiativa Voluntarilor SNAC de la Şcoala nr.3 Negreşti-Oaş.
Mulţumim pe această cale elevilor, părinţilor şi profesorilor din Şcoala cu clasele I-VIII nr. 3 Negreşti-Oaş, Dd-nei Primar Aurelia Fedorca, angajaţilor Primăriei, care s-au implicat cu mult drag şi seriozitate în Campania „Săptămâna legumelor şi fructelor donate”, activitate la nivel naţional.

Coordonator SNAC, Consilier şcolar, MARIANA ACHIM

Director, Prof. RUSU ANCA NATALIA

Cea de-a 61-a ediție a tradiționalei serbări câmpenești „Sâmbra Oilor” va avea loc duminică, 7 mai 2017. Primăria și Consiliul Local al orașului Negrești-Oaș și Casa Orășenească de Cultură Negrești-Oaș se află printre organizatori, alături de Prefectura Satu Mare, Consiliul Județean Satu Mare și de Primăria Certeze.

Sâmbra oilor este cea mai reprezentativă sărbătoare pastorală a oșenilor ce… Citeşte

Consiliul Lsedinta CL Negresti Oas aprobare buget 2017ocal al oraşului Negreşti-Oaş a aprobat, în şedinţa ordinară din 28 aprilie 2017, acordarea unui număr de 43 de burse sociale şi 148 de burse de merit pentru elevii din învăţământul preuniversitar de stat din oraș.

Decizia a fost luată la propunerea primarului Aurelia Fedorca, urmând ca elevii care întrunesc criteriile să primească o… Citeşte

Negreștenii vor colecta separat deșeurile, în sistem dual, în două fracții – FRACȚIE UMEDĂ și USCATĂ, din data de 1 mai 2017.  Primăria orașului Negrești-Oaș și operatorul de salubrizare SC Cleanman SRL a demarat o amplă campanie de informare și de conștientizare în rândul populației, sub sloganul ”Un oraș mai curat începe de la tine!”.

 Colectarea selectivă în sistem dual este… Citeşte

Comments are closed.