𝐎 𝐩𝐨𝐯𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐟𝐫𝐮𝐦𝐨𝐚𝐬𝐚̆ 𝐝𝐞 𝟏 𝐃𝐞𝐜𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 𝐥𝐚 𝐍𝐞𝐠𝐫𝐞𝐬̦𝐭𝐢-𝐎𝐚𝐬̦. 𝐎 𝐜𝐨𝐦𝐮𝐧𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐮𝐧𝐢𝐭𝐚̆ 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐩𝐚𝐭𝐫𝐢𝐨𝐭𝐢𝐬𝐦
La Negrești-Oaș, Ziua Națională a României s-a transformat într-o adevărată poveste despre unitate, emoție și bucuria de a fi români. A fost o zi în care ne-am întors cu gândul și cu sufletul la înaintașii noștri – cei care, prin sacrificiul, credința și curajul lor, au făcut posibilă existența unei Românii unite și demne. I-am omagiat cu respect și recunoștință, conștienți că fiecare pas pe care îl facem astăzi se sprijină pe temelia pe care ei au ridicat-o cu atâta dăruire.
Manifestările dedicate Zilei Naționale au început cu imnul nostru drag, interpretat de glasurile tinere ale Georgianei Fanea și ale lui Piț Rareș, elevi ai Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu”. Un moment emoționant în care culorile tricolorului s-au înălțat deasupra noastră, amintindu-ne de identitatea și forța neamului românesc.
Atmosfera de solemnitate a fost întregită de preoții slujitori ai orașului, în frunte cu părintele protopop Marcel Malanca, care au deschis sărbătoarea printr-un moment religios încărcat de lumină și binecuvântare. În glasul lor s-a simțit puterea unei comunități unite în credință.
Domnul prof. dr. Ovidiu Mihai Hotca ne-a vorbit apoi despre semnificația istorică a zilei de 1 Decembrie – o lecție vie, limpede și puternică, ce ne-a reamintit de rădăcinile noastre și de responsabilitatea pe care o purtăm ca români.
Într-un cadru plin de recunoștință, ceremonia a continuat cu depunerea de coroane și jerbe de flori – un gest solemn prin care am onorat memoria celor care au făcut posibilă România de astăzi.
În acest an, orașul nostru aniversează 755 de ani de la prima atestare documentară. 755 de ani de istorie, viață, tradiție și continuitate. 755 de ani în care generații întregi au construit, au sperat, au muncit și au păstrat vie flacăra oșeniei. Este un moment de mândrie pentru noi toți să știm că suntem parte dintr-o comunitate care a dăinuit aproape opt secole, în ciuda încercărilor și schimbărilor prin care a trecut lumea.
Astăzi, când vorbim despre Marea Unire, nu putem să nu vorbim și despre unitatea dintre noi. Despre legătura dintre cei de acasă și cei plecați peste hotare. Despre felul în care românii știu să rămână împreună, chiar și atunci când sunt departe. 𝐀𝐜𝐞𝐚𝐬𝐭𝐚 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐚𝐝𝐞𝐯𝐚̆𝐫𝐚𝐭𝐚 𝐔𝐧𝐢𝐫𝐞 – 𝐜𝐞𝐚 𝐝𝐢𝐧 𝐬𝐮𝐟𝐥𝐞𝐭.
Spectacolul artistic a adus pe scenă emoție, talent și bucuria de a fi români, prin momente pregătite cu suflet de elevi, profesori și ansamblurile comunității noastre, după cum urmează:
𝐒̦𝐜𝐨𝐚𝐥𝐚 𝐆𝐢𝐦𝐧𝐚𝐳𝐢𝐚𝐥𝐚̆ „𝐌𝐢𝐡𝐚𝐢 𝐄𝐦𝐢𝐧𝐞𝐬𝐜𝐮”• Torz David, cls. a VI-a B – „Așa-i românul”, la saxofon, un moment care a încălzit inimile tuturor.
- Daiana Tătar și Borhidan Ianis, cls. a III-a A – „Doina” de Mihai Eminescu, recitată cu o sensibilitate aparte.
Coordonator: Goje Camelia
𝐒̦𝐜𝐨𝐚𝐥𝐚 𝐆𝐢𝐦𝐧𝐚𝐳𝐢𝐚𝐥𝐚̆ 𝐧𝐫. 𝟑
- Elevii clasei a II-a C – „Românul” de Ciprian Porumbescu, interpretat cu bucurie și mândrie.
Coordonator: Barnișca Ramona
𝐋𝐢𝐜𝐞𝐮𝐥 𝐓𝐞𝐡𝐧𝐨𝐥𝐨𝐠𝐢𝐜 „𝐈𝐨𝐧𝐢𝐭̦𝐚̆ 𝐆. 𝐀𝐧𝐝𝐫𝐨𝐧”
- Momentul „Țară dulce, românească”, coordonat de prof. Roșu Gergeta, plin de emoția autentică a iubirii de țară.
Interpretat de: Boc Georgiana, Borhidan Paula, Bura Denisa, Ciobra Camelia, Cicio Priscilla, Dragoș Nicoleta, Niță Nicolas, Pop Rebeca, Pop Sabrina, Ravas Bianca, Vasiliu Elisei, Cionca Denisa, Ghiriti Georgel
𝐌𝐚𝐫𝐢𝐚 𝐓𝐫𝐢𝐩𝐨𝐧 𝐬̦𝐢 𝐚𝐧𝐬𝐚𝐦𝐛𝐥𝐮𝐫𝐢𝐥𝐞 „𝐎𝐚𝐬̦𝐮𝐥” 𝐬̦𝐢 „𝐒𝐚̂𝐧𝐳𝐢𝐞𝐧𝐞𝐥𝐞”
Ne-au încântat cu piesele:
- Frați români din lumea-ntreagă
- La roșu la răsărit
- Dacă mai ai și tu, încă, o mamă – interpretare deosebită a Mariei Tripon
Le mulțumim părintelui Protopop Ortodox Marcel Malanca, părintelui Protopop Greco-Catolic Feier Iacob și preoților slujitori pentru binecuvântare; structurilor Ministerului Afacerilor Interne pentru prezență; șefilor de instituții, profesorilor și elevilor pentru momentele artistice deosebite; precum și tuturor celor care au fost alături de noi și au contribuit la frumusețea acestei sărbători dedicate României.
Mulțumim, de asemenea, colegilor de la Casa Orășenească de Cultură și doamnei manager Anca Volsik pentru organizarea acestui eveniment.
𝐀𝐬𝐭𝐚̆𝐳𝐢, 𝐚𝐦 𝐬𝐢𝐦𝐭̦𝐢𝐭, 𝐢̂𝐧𝐜𝐚̆ 𝐨 𝐝𝐚𝐭𝐚̆, 𝐜𝐚̆ 𝐬𝐮𝐧𝐭𝐞𝐦 𝐨 𝐜𝐨𝐦𝐮𝐧𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐩𝐮𝐭𝐞𝐫𝐧𝐢𝐜𝐚̆, 𝐮𝐧𝐢𝐭𝐚̆ 𝐬̦𝐢 𝐦𝐚̂𝐧𝐝𝐫𝐚̆.














































