Skip to content Skip to left sidebar Skip to right sidebar Skip to footer

Lună: mai 2013

Negreştenii s-au implicat la curăţenia de primăvară

curatenie

Luna aprilie a fost luna curăţeniei la Negreşti-Oaş. Primarul Aurelia Fedorca şi-a propus şi a reuşit ca în această lună să implice cât mai mulţi negreşteni la acţiunile de curăţenie generală. Astfel, pe lângă acţiunile care au fost organizate de administraţia locală, prin serviciile de specialitate, au avut loc acţiuni comune cu instituţiile de învăţământ.

Elevii au

Citeşte mai mult

Demersuri pentru închirierea hanului de la Muzeul în aer liber

han
În ultima lor şedinţă, consilierii locali din Negreşti Oaş au aprobat iniţierea demersurilor în vederea închirierii “Hanului” de la Muzeul în aer liber din localitate unor agenţi economici, care să desfăşoare acolo activităţi de alimentaţie publică cu specific tradiţional oşenesc. Iniţiativa a aparţinut unui grup de consilieri, însă directorul Muzeului, Remus Vârnav, le-a atras atenţia că închirierea acestei locaţii

Citeşte mai mult

Bani pentru familiile cu copii în situaţii de risc

Şeful serviciului APL, Irina Grigoraş, a prezentat, în cadrul ultimei şedinţe a Consiliului Local Negreşti-Oaş, cazul unei familii cu doi copii minori, un băiat în vârstă de 15 şi o fată de 17 ani, care sunt nevoiţi să trăiască doar din alocaţiile şcolare, mama lor fiind plecată la muncă în străinătate, iar despre tată nu se ştie aproape nimic. Cei doi minori trăiesc din ce pot şi din mila

Citeşte mai mult