Oşenii din Portugalia au primit în dar de Sfintele Paşte o fărâmă de acasă – FOTO

Sărmăluţe de post ca la mama acasă, palincă de Oaş, ouă roşii şi cozonac, imagini povestiri, şi amintiri despre locul din care oşenii stabiliţi în Portugalia au plecat în urmă cu atâţia ani , dar pe care l-au păstrat în suflet. Acestea au fost ingredientele unei seri de poveste organizată în Vinerea Mare de Primăria Oraşului Negreşti-Oaş, Ambasada României la Lisabona şi Institutul Cultural Român, sub titlul „ Acasă la oşeni”. Invitată de onoare, primarul Oraşului Negreşti-Oaş, Aurelia Fedorca a venit, însă încărcată cu de toate „ de la noi” şi s-a făcut din musafir, gazdă.

Evenimentul care face parte din Serile „ ACASĂ” ale Ambasadei României la Lisabona, a fost precedat de inaugurarea noului sediu al Institutului Cultural Român din capitala portugheză şi a avut ca gazde primitoare şi pe ambasadorul României la Lisabona, domnul Vasile Popovici şi consilierul diplomatic Mihaela Crăciun.

Inaugurarea expoziţiei artistului fotograf, Remus Ţiplea, Fragmente oşeneşti – O meu lar, Căminul meu a reînviat amintirea uliţelor satului, vecinilor, anotimpurilor, zilelor de lucru şi sărbătorilor, aşa cum erau toate acestea în anii copilăriei celor ce au plecat departe de casă. Imaginilor din tărâmul de vis al lui Remus Ţiplea li s-au alăturat peste drum acordurile din Bach ale violoncelistului Răzvan Suma, în Marea Catedrală Patriarhale a Lisabonei, din vecinătatea Institutului Cultural Român.

S-a mers apoi şi cu…colacul la nănaşi. Nu în fapt, ci prin vizionarea unui documentar care a adus astfel vechile obiceiuri de Paşte din Ţara Oaşului, până tocmai pe malul Atlanticului. Iar mândrele oşence şi sătmărence din Portugalia au făcut şi ele cinste momentului purtându-şi nealcoşe poalele, zadiile şi năframele portului lor popular, cusute cu atâta drag, pliu cu pliu şi mărgică cu mărgică, de mamele, mătuşile şi bunicile lor, aflate la acei dureroşi 4.000 de kilometri distanţă. Copilaşii au îmbrăcat şi ei portul popular „ de la noi” şi au mulţumit pentru oule şi cozonacii primiţi, cu o poezie de Paște. Nu-i lucru puţin, să nu credeţi! Deşi nu învaţă limba română la şcoală, se străduiesc să o vorbească cât de bine pot, aşa cum o învaţă acasă, de la mama şi tata.

Cât despre mine, autoarea acestui articol, am depănat povestea unui sat cu zâne din ţinutul de legendă al Oaşului, Cămărzana şi vă mai spun acum şi această poveste despre cât de frumos şi de firesc s-au îmbinat căpiţele de fân din feericele peisaje ale lui Remus Ţiplea, cu acordurile din Bach, cu sărmăluţele de post, zânele şi pricesnele.

Se spune că limba română şi portugheza sunt singurele din lume care exprimă dorul în acelaşi fel. Ba se mai spune că lusitanii de la noi au învăţat ce este acesta, pe vremea când romanii i-au surghiunit pe unii dintre ei prin părţile Daciei. L-au numit „ saudade”, iar acum ei au fado-ul şi noi… doinele. În această binecuvântată seară din Vinerea Mare, oşenii din Portugalia şi-au mai ostoit, însă puţin dorul cu o „fărâmă de acasă”. Hristos a înviat!

Karina Mureşanu Vlad