Skip to content Skip to left sidebar Skip to right sidebar Skip to footer

Ecovoluntarii de la Grupul Şcolar „I.G. Andron” au grijă de zonele verzi adoptate

Trăim într-o zonă frumoasă, binecuvântată de Dumnezeu cu peisaje încântătoare, care ne îmbie la drumeţii, la ieşiri ,,la iarbă verde”. Din păcate, după fiecare ieşire, la locul de campare rămân în urma ,,turiştilor” adevăraţi munţi de gunoaie. Pe firul apelor, pe malul lacurilor, la marginea pădurilor, priveliştea este dezolantă. Ambalaje de cele mai diverse tipuri, de cele mai variate culori, lasă pete hâde pe obrazul naturii.

Disconfortul vizual şi olfactiv creat de ,,actorii” turismului periurban nu este însă singurul pericol. Majoritatea deşeurilor ,,uitate” de ,,iubitorii naturii” nu sunt biodegradabile. Ele se dezintegrează într-o perioadă extrem de lungă de timp. Iar până atunci pot face foarte mult rău naturii. Colectarea deşeurilor, care e necesară, nu reprezintă o soluţie pentru această problemă. Se impun acţiuni ample, colective, de educare a populaţiei, menite să schimbe atitudinea şi comportamentul locuitorilor din Ţara Oaşului faţă de mediul înconjurător. Este nevoie de conjugarea eforturilor şcolii, ale autorităţilor locale, ale asociaţiilor ecologiste, ale specialiştilor în protecţia mediului, ale personalului silvic, ale agenţilor economici şi nu în ultimul rând ale localnicilor, pentru a obţine rezultate pe termen lung.
Conştienţi de acest adevăr, ecovoluntarii Grupului Şcolar ,,Ioniţă G. Andron”, şi-au propus ca prin acţiunile lor să facă paşi importanţi în protejarea mediului. În urmă cu trei ani au fost adoptate câteva zone în care negreştenii, şi nu numai ei, obişnuiesc să-şi ,,încarce bateriile” în mijlocul naturii: cursul superior al râurilor Talna şi Tur, zona Puturoasa şi Valea Măriei. S-au încheiat parteneriate cu Primăria Negreşti-Oaş şi Primăria Vama, cu agenţi economici specializaţi în colectarea deşeurilor. Am fost implicaţi în Proiectul Internaţional ECO ŞCOALA şi acum participăm la Concursul Naţional ŞCOLI PENTRU UN VIITOR VERDE.

În această primăvară, în 2 aprilie, eco-codul nostru „Să acţionăm împreună pentru un mediu curat şi sănătos” s-a concretizat într-o amplă acţiune de ecologizare a zonelor adoptate:

  • Pe cursul superior al Râului Tur, au acţionat 56 de elevi coordonaţi de profesorii Feher Ioan, Mezat Lavinia, Fedorca Emoke şi Ilea Georgeta. Au fost colectaţi 51 saci cu deşeuri;
  • Pe malurile Răului Talna, 60 de elevi însoţiţi de profesorii lor Pop Stefan, Moiş Grigore, Ardelean Eugen, Frăţilă Viorel şi Sabo Grigore, au colectat 110 saci de gunoaie;
  • În zona Puturoasa, 45 de elevi au colectat 50 de saci de deşeuri împreună cu profesorii însoţitori Andreica Cornel, Pal Nicolae, Miclăuş Adriana şi Junjan Cristian;
  • Zona de agrement Valea Măriei a fost ecologizată de o echipă verde formată din 43 de elevi şi profesoarele lor Pop Raluca, Călăuz Raluca, Cristea Mădălina şi Jula Floare. Din pădure şi din zona lacurilor, au fost colectaţi 58 de saci de gunoaie.

Pentru asigurarea logisticii (mănuşi, saci menajeri, mijloace pentru transportul gunoiului colectat), am apelat la partenerii noştrii: Primăria Negreşti-Oaş, Primăria Vama, firma de salubritate Clean Man. Comunicarea cu partenerii a fost asigurată de către organizatorul acţiunii, directorul Grupului Scolar IONIŢĂ G. ANDRON profesorul Miclăuş Mihai.
Şi în perimetrul şcolii noastre am acţionat împreună pentru un mediu curat şi sănătos. O echipă formată din 45 de elevi îndrumaţi de profesorii Bartiş Marinela, Bărbuş Nadia şi Oros Mihai au amenajat rondourile de flori, au realizat tăieri la pomii fructiferi, au aplicat stropiri cu insecticide şi au săpat livada. Ampla acţiune de întreţinere a spaţiilor verzi şi a livezii de pomi fructiferi a fost sprijinită atent de către directorul adjunct profesor Lohan Viorica şi administratorul de patrimoniu Cosma Gheorghe.
Ecovoluntarii Grupului Şcolar Ioniţă G. Andron urează tuturor oşenilor Sărbători fericite!

coordonator Şcoala Verde,
prof. ing. Jula Floare