Vasile Pop Negreşteanu

A primit titlul de cetățean de onoare al orașului Negrești-Oaș prin HCL nr.34 din 14.08.2006.

S-a născut în 28 decembrie 1955 în oraşul Negreşti-Oaş. A urmat şcoala generală în localitatea natală, Liceul de Muzică şi Artă Plastică din Baia Mare (1970-1971) şi Satu Mare (1972-1975). între anii 1976-1980 a urmat Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti,   secţia   de   Artă   Monumentală   şi   Restaurare, clasa profersorilor Vasile Celmare şi Nicolae Groza. între 1980-1981 a urmat un an de specializare în artă monumentală şi restaurare.

Este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din anul 1984.

Începând cu anul 1978 participă la numeroase expoziţii municipale, republicane, omagiale, organizate în România. De menţionat că din anul 1978 este nelipsit de la expoziţia anuală „Art Bunavestire”, organizată de pictorii din Negreşti-Oaş.

Din multitudinea expoziţiilor personale amintim doar pe cele legate strict de oraşul Negreşti-Oaş, din anii 1975 şi 1995. Participă la numeroase expoziţii internaţionale organizate în Ungaria, Rusia, Belgia, Canada, Franţa, Italia, Spania, Grecia, Polonia, Suedia, Croaţia, Serbia, Danemarca.

Dintre lucrările de artă monumentală ale artistului vom cita doar câteva, legate tot de oraşul Negreşti-Oaş: „Naşterea Domnului” (ulei şi foiţă de aur pe pânză), „învierea Domnului” (ulei şi foiţă de aur pe pânză), aflate în biserica „Buna Vestire” a Spitalului din Negreşti-Oaş şi capodoperele realizate în Catedrala Ortodoxă „Duminica Tuturor Sfinţilor”: iconostasul (ulei pe lemn) şi pictura altarului (frescă).

Este deţinătorul a numeroase premii şi distincţii naţionale şi internaţionale. Din anul 2006 este cetăţean de onoare al oraşului Negreşti-Oaş. Numele lui apare în toate dicţionarele şi enciclopediile de pictură românească, editate în ultimele decenii: Alexandru Cebuc. Vasile Florea, Negoiţă Lăptoiu, Enciclopedia Artiştilor Români Contemporani, Bucureşti, 1996.

Despre el se scria în anul 1988: „Arta lui e profundă, cu rezonanţe ample, cu reverberaţii, cu inflexiuni a căror nuanţă şi frumuseţe tulbură” (A. Cebuc, 1996, p.324).