Studiu economic zonal din fonduri europene
Consilierii locali din Negreşti-Oaş au aprobat vineri, 28 septembrie, participarea oraşului în derularea proiectului „Consolidarea şi armonizarea transfrontalieră a cooperării economice şi comerciale în zonele sătmărene”, finanţat în cadrul programului de cooperare tranfrontalieră Ungaria-România 2007-2013, cu o valoare totală de 65.019 euro. Partea ce revine oraşului Negreşti este de 18.504 euro, sumă pentru care s-a aprobat prefinanţarea. Obiectivul proiectului este aproprierea agenţilor economici în zona de frontieră pentru a facilita dezvoltarea acestor zone. Proiectul constă în realizarea unui studiu economic zonal în ambele părţi ale frontierei, după care va fi realizat un studiu comun ce va fi prezentat agenţilor ecoomici români şi maghiari.