Negreștenii au onorat Centenarul prin cea mai frumoasă sărbătoare patriotică organizată vreodată în Țara Oașului – GALERIE FOTO
O mulțime de negreșteni și oșeni au participat vineri, 30 noiembrie, la Negrești-Oaș la cea mai mare sărbătoare patriotică organizată vreodată în Țara Oașului, cu ocazia Zilei Naționale a României, cinstind astfel Centenarul Marii Uniri și memoria înaintașilor care au săvârșit actul istoric de la 1 decembrie 1918. Printre invitații la eveniment s-au numărat prefectul Darius Filip și deputatul Ioana Bran, consilieri județeni, municipali și locali, alături de reprezentanți ai instituțiilor deconcentrate, ai instituțiilor militare și ai cultelor religioase.
Oficialii și invitații au participat la Slujba de Sfântul Andrei oficiată la biserica „Nașterea Maicii Domnului” de protopopul de Oaș Marcel Malanca, alături de Pr. Gavril Băban, preot militar al Garnizoanei Baia Mare, delegat al PS Părinte Justin, Episcopul Maramureșului și Satmarului. De aici, copii îmbrăcați în frumos port popular au purtat drapelul în paradă spre centrul orașului, unde a fost predat de reprezentanții Bisercii reprezentanților Armatei.
Evenimentul a continuat cu un ceremonial militar, urmat de sfințirea drapelului și a plăcii omagiale dedicată participanților Oașului la Marea Unire de la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918, după care a fost arborat drapelul României pe catargul amenajat în fața Primăriei. Slujba a fost oficiată de Pr. Gavril Băban, preot militar al Garnizoanei Baia Mare, delegat al PS Părinte Justin, Episcopul Maramureșului și Satmarului.
În discursul său, primarul Aurelia Fedorca a făcut apel la unitatea și la menținerea vie a spiritului românesc.
”Am auzit mai mult vorbindu-se în acest an despre dezbinare decât despre unire. Despre dezbinarea clasei politice, despre dezbinarea românilor. Vorbe în vânt de la persoane care își urmăresc doar interesele proprii și de grup! Personal cred că dincolo de orice, o țară unită se întemeiază pe comunități unite și puternice. Noi, la Negrești-Oaș, am reușit în acești ani să construim împreună o astfel de comunitate. Îmi place să cred că am devenit în timp o comunitate model, în care cetățenii nu mai luptă doar pentru ei, ci pentru binele întregului oraș. Iar pentru asta vă mulțumesc! Vă mulțumesc pentru că împreună am găsit calea consensului prin dialog care duce la progres, chiar dacă uneori am avut viziuni diferite. Iar rezultatele se văd! Pentru că doar comunitățile unite sunt baze solide pentru o țară liberă, unită și prosperă. Pentru că niciun vrăjmaș, oricât de puternic ar fi el, nu poate dărâma o națiune unită.
Atâta timp cât nu vom uita să ne iubim, cât nu vom uita să ne respectăm, atâta timp cât vom găsi înțelepciunea de a lucra împreună pentru a ne îndeplini visele, România va duce mai departe moștenirea pe care am primit-o acum 100 de ani! Iar nepoții nepoților noștri vor ști să exclame ca și strămoșii noștri în urmă cu 100 de ani, ca și noi acum: Trăiască România Mare, puternică și unită! „ – a spus în discursul său primarul capitalei Țării Oașului, Aurelia Fedorca.
Surpriza a constituit-o survolul a patru avioane militare care au trecut deasupra zonei de desfășurare a ceremonialului, impresionând participanții.
Negreștenii au asistat apoi la îngroparea „capsulei timpului” în zona plăcii omagiale și la plantarea Stejarului Centenar, după care au fost depuse jerbe de flori în memoria înaintașilor care s-au jertfit pentru unitatea națiunii române.
În a doua parte a manifestărilor, participanții au asistat la o impresionantă paradă militară, în cadrul căreia a fost prezentată și tehnica din dotarea structurilor MAI Satu Mare.
Negreștenii au aplaudat impresionanta paradă militară, iar mai apoi au cântat împreună cu îndrăgitul interpret Dinu Iancu Sălăjanu melodiile patriotice consacrate și s-au prins în Hora Unirii. Programul artistic a continuat cu momente susținute de Maria Petca-Poptean, Maria Tripon, Vasile Solomon, Mihai Zele, Ansamblul folcloric studențesc „Nord” al Centrului Universitar Nord Baia Mare, corurile școlare „Viva Vox” și „Antares”, Corala Asociației socio-culturale Țara Oașului , Formația „Pionierii” și Corala Primăriei.
În finalul manifestărilor, a avut loc lansarea cărții „Oașul și Marea Unire”, iar delegația Oașului a pornit spre Cetatea Alba Iulia, reconstituind, simbolic, drumul parcurs de înaintași în urmă cu un veac. Delegația se va întâlni la Alba Iulia cu cealaltă parte a delegației negreștene și maramureșene pornită pe Drumul Unirii, de o săptămână, cu căruțele, urmând să intre deoadată pe poarta cetății unde în urmă cu 100 de ani s-a săvârșit Marea Unire.
Conform cercetărilor întreprinse în cadrul proiectului „Marea Unire a Oșenilor – Reconstituirea delegației Oașului participantă la 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia” și a documentelor publicate în volumul „Oașul și Marea Unire”, din Oaș și Ugocea au participat delegații: Athanasie Demian – protopop în Negrești, Ioan Pop a lui Nicoară – econom din Turț, Augustin Gh. Maxim – egumen la Mănăstirea Bixad, Ioan Doboși – protopop în Turț, Iustin Pop – preot, Gherța Mare, Vasile Gele – soldat, Turț, Vasile Zbona – econom, Gherța Mare, Adrian Tomoioagă – stegar în Bocicău, Fania Tămaș a lui Ioan – proprietar din Călinești, Athanasie Doroș – preot în Tarna Mare, Ioan Betea din Racșa, Aurel Dragoș – preot în Vama, Dr. Sever Pop – avocat în Turț, Dr. Ioan Doboși – avocat din Halmeu.
Manifestările au fost realizate în cadrul proiectului „Marea Unire a Oșenilor – Reconstituirea delegației Oașului participantă la 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia”, finanțat prin proiectul strategic al Ministerului Culturii și Identității naționale „Centenarul Marii Uniri”, beneficiind de sprijinul oferit de structurile MAPN și MAI ale județului Satu Mare.
Organizatorii evenimentului au fost Primăria și Consiliul Local Negrești-Oaș, Casa Orășenească de Cultură Negrești-Oaș, Prefectura județului Satu Mare, Muzeul Țării Oașului, Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Negrești-Oaș.
Negrești-Oaș
30 noiembrie 2018