Un număr de 65 de negreșteni au donat sânge pentru victimele din Clubul Colectiv
Un număr de 65 de negreșteni s-au prezentat joi la Spitalul din negrești-Oaș pentru a dona sânge pentru victimele din Colectiv. Cei mai mulți dintre cei care au donat au fost tineri.
Acțiunea a fost organizată de Centrul de Transfuzie Sanguină Satu Mare și Spitalul Orășenesc Negrești-Oaș, urmând să fie reluată în data de 19 noiembrie, între orele 8-12.
Cei care doresc să facă acest gest umanitar la următoarea acțiune se pot prezenta la Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Negrești-Oaș, cu actul de identitate.
PENTRU A DEVENI DONATOR DE SANGE trebuie să îndepliniți următoarele condiţii:
– vârsta cuprinsă în intervalul 18-60 ani;
– greutate peste 50 Kg;
– puls regulat, 60 -100 bătăi/minut;
– tensiune arterială sistolică între 100 şi 180 mmHg;
– să nu fii suferit în ultimele 6 luni intervenţii chirurgicale;
– femeile să nu fie: însărcinate, în perioada de lăuzie, în perioada menstruală;
– să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu cel puţin 48 de ore înaintea donării;
– să nu fii sub tratament pentru diferite afectiuni: hipertensiune,boli de inima,boli renale,boli psihice, boli hepatice, boli endocrine.
DONATORII NU TREBUIE să aibă sau să fi avut următoarele boli:
– hepatită (de orice tip);
– TBC;
– sifilis;
– malarie;
– epilepsie si alte boli neurologice;
– boli psihice;
– bruceloză;
– ulcer;
– diabet zaharat;
– boli de inimă;
– boli de piele: psoriazis, vitiligo;
– miopie forte peste (-) 6 dioptrii;
– cancer.
ÎNAINTE DE A DONA:
– Dimineaţa înainte de recoltare puteţi consuma o cană cu ceai sau cafea, un mic dejun puţin consistent, legume, fructe;
– Nu fumati înainte şi după donare cu o oră;
– De asemenea, veniți la donare odihnit și nu după o noapte pierdută la serviciu sau în fața calculatorului!
CRITERII DE EXCLUDERE PERMANENTĂ:
– afecţiuni cardiovasculare (inclusiv hipertensiunea arterială cronică în tratament, angina pectorală); traumatisme craniene cu sechele; etilism cronic; schizofrenie; epilepsie; hepatită cronică, ciroză hepatică; sifilis; pancreatită; cancer, leucemii; diabet zaharat; tuberculoză hiperlipidemie; astm bronşic; alergia severă ; boli endocrine; lupus eritematos diseminat şi alte colagenoze; psoriazis generalizat persoanele pensionate medical, indiferent de diagnosticul de pensionare.
CRITERII DE EXCLUDERE TEMPORARA:
– boli infecţioase (gripă , infectii bacteriene);
– anemie; examinare endoscopică, transfuzii, intervenţii chirurgicale, tatuaje, -contact apropiat cu persoane cu hepatită, HIV;
– vaccinări; sarcină, alăptare; tratamente dentare;
– consum de alcool în ultimele 48 de ore;
– consum de medicamente.