Skip to content Skip to left sidebar Skip to footer

A V-a ediție a Târgului ”Produs de Oaș și Maramureș”

This event has ended

A cincea ediție a Târgului de produse tradiţionale, meşteşugăreşti şi artizanale ’’Produs de Oaş și Maramureş’’ se deschide vineri, 6 august 2021, la Negrești-Oaș.

Târgul este organizat sub brandul Zestrea Oașului și va reuni zilnic în Parcul Central din Negrești-Oaș, din 6 până în 13 august, un număr de circa 30 de producători tradiţionali și meșteșugari din Ţara Oaşului și din Maramureș.

Aceștia vor expune la vânzare produse tradiţionale și bio – carne, lapte, prăjituri, miere, sucuri naturale, gemuri, plante medicinale şi terapeutice, dar și produse meşteşugăreşti şi artizanale precum covoare, ceramică, lemn, sticlă, piele, păpuşi, podoabe populare etc.  

Managerul Casei Orășenești de Cultură, Anca Volsik, a declarat că Târgul se bucură de interes crescut și în acest an, dar și de o diversitate  a produselor care vor fi expuse.

Scopul târgului este de a consolida comunitatea meșteșugarilor și artizanilor din zonă și de a stimula dezvoltarea meșteșugurilor tradiționale din Țara Oașului.

 Organizatorii târgului sunt Primăria și Consiliul Local Negrești-Oaș, prin Casa Orășenească de Cultură, Muzeul Țării Oașului și Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Negrești-Oaș.