Skip to content Skip to left sidebar Skip to right sidebar Skip to footer

Lună: mai 2026

Ziua Eroilor

𝐙𝐢𝐮𝐚 𝐄𝐫𝐨𝐢𝐥𝐨𝐫, 𝐜𝐨𝐦𝐞𝐦𝐨𝐫𝐚𝐭𝐚̆ 𝐜𝐮 𝐞𝐦𝐨𝐭̦𝐢𝐞 𝐬̦𝐢 𝐫𝐞𝐜𝐮𝐧𝐨𝐬̦𝐭𝐢𝐧𝐭̦𝐚̆ 𝐥𝐚 𝐍𝐞𝐠𝐫𝐞𝐬̦𝐭𝐢-𝐎𝐚𝐬̦ 🇹🇩
 
Astăzi, de Înălțarea Domnului și în ziua în care îi sărbătorim pe Sfinții Împărați Constantin și Elena, ne-am unit în rugăciune, recunoștință și respect pentru a cinsti memoria eroilor neamului românesc.
 
𝑯𝒓𝒊𝒔𝒕𝒐𝒔 𝑺-𝒂 𝑰̂𝒏𝒂̆𝒍𝒕̦𝒂𝒕!
 
🤗Cu emoție și profund respect, ne-am plecat frunțile în fața celor care și-au dat viața pentru credință, libertate și țară, păstrând vie memoria sacrificiului lor și a valorilor pentru care au luptat.
 
Evenimentul comemorativ a debutat cu intonarea Imnului Național al României, urmată de ceremonialul religios oficiat de preoții slujitori din Negrești-Oaș, într-un moment de reculegere și înălțare sufletească.
 
Despre însemnătatea Zilei Eroilor a vorbit domnul profesor Goje Dorin, director al structurii „Mihai Eminescu” din cadrul Liceului Teoretic Negrești-Oaș, reamintindu-ne cât de important este să nu uităm niciodată jertfa celor care au scris istoria României cu prețul vieții lor.
 
Momentele artistice pregătite de elevii noștri au adus emoție și sensibilitate acestei zile de comemorare:
🎙 Elevii Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu”:
• Gambra Daria – poezia „Scumpă țară românească”, de George Coșbuc
• Ștrango Roxana – poezia „Ziua eroilor”, de Gheorghe Băltean
 
🎙 Elevii Școlii Gimnaziale Nr. 3:
• Cicio Mateo – poezia „Patria română”, de George Coșbuc
• Bandui Lorena Maria – poezia „În limba ta”, de Grigore Vieru
 
📖 Un moment aparte și profund emoționant a fost prezentarea „Tineri din Oaș în prizonierat”, pregătită de prof. dr. Ovidiu Hotca împreună cu Andreea Răcșan, Mario Prodan, Rebeca Pop și Alessio Ardelean, elevi ai liceelor din Negrești-Oaș.
 
🎤Tot în cadrul acestui moment comemorativ, Maria Tripon, împreună cu Ansamblul Sânzienele, au interpretat cântecele „Frați români din lumea întreagă” și „Ora în vreme de război”, aducând în sufletele celor prezenți emoția și durerea vremurilor de război, dar și sentimentul de unitate și iubire de neam.
 
Întregul eveniment a fost prezentat cu eleganță și sensibilitate de către Daria Ciocan, căreia îi mulțumim pentru modul deosebit în care a însoțit această manifestare comemorativă.❤️
 
Mulțumim tuturor celor implicați în organizarea acestui eveniment comemorativ – instituțiilor de învățământ, cadrelor didactice, elevilor, reprezentanților MAI, slujitorilor bisericii și tuturor celor care au fost alături de noi într-o zi a memoriei, a credinței și a recunoștinței.
 
𝘼𝙨𝙩𝙖̆𝙯𝙞, 𝙞̂𝙣 𝙯𝙞 𝙙𝙚 𝙨𝙖̆𝙧𝙗𝙖̆𝙩𝙤𝙖𝙧𝙚, 𝙣𝙚 𝙞̂𝙣𝙖̆𝙡𝙩̦𝙖̆𝙢 𝙨̦𝙞 𝙣𝙤𝙞 𝙨𝙪𝙛𝙡𝙚𝙩𝙚𝙡𝙚 𝙞̂𝙣 𝙧𝙪𝙜𝙖̆𝙘𝙞𝙪𝙣𝙚 𝙨̦𝙞 𝙖𝙢𝙞𝙣𝙩𝙞𝙧𝙚.
𝘾𝙞𝙣𝙨𝙩𝙚 𝙫𝙚𝙨̦𝙣𝙞𝙘𝙖̆ 𝙚𝙧𝙤𝙞𝙡𝙤𝙧 𝙣𝙚𝙖𝙢𝙪𝙡𝙪𝙞 𝙧𝙤𝙢𝙖̂𝙣𝙚𝙨𝙘! 🇹🇩
 

Cartea Electronică de identitate

CARTEA ELECTRONICĂ DE IDENTITATE (CEI) – TOT CE TREBUIE SĂ ȘTII

Dragi cetățeni,

România face un pas important spre digitalizare prin implementarea Cărții Electronice de Identitate (CEI) – un document modern, sigur și gratuit.

Vă invităm să profitați de această oportunitate și să cunoașteți avantajele pe care vi le oferă noul act de identitate. 

GRATUITĂ PÂNĂ ÎN AUGUST 2026

CEI se eliberează gratuit până cel târziu în luna august 2026. După această dată, costul de emitere va fi de 70 lei.

 Important: CEI poate fi solicitată oricând, indiferent de perioada de valabilitate a actualului act de identitate.

 DE LA CE VÂRSTĂ SE POATE ELIBERA?

 Pentru minorii între 0 – 14 ani – se poate elibera la cererea părinților;

 Pentru persoanele care au împlinit 14 ani – emiterea primului document este gratuită;

 Persoanele cu acte expirate sau care expiră până la 31.08.2026, respectiv 31.12.2026, sunt încurajate să își depună cererea cât mai curând.

 PRINCIPALELE BENEFICII ALE CEI

 Document de călătorie în toate statele membre ale Uniunii Europene și SEE – fără pașaport;

 Securitate maximă – cip integrat protejat prin două coduri PIN distincte, care împiedică accesarea datelor fără acordul titularului;

 Acces rapid la serviciile publice electronice – te conectezi în siguranță la platformele online fără user și parolă;

 Semnătură electronică cu aceeași valoare legală ca o semnătură olografă – semnezi documente online oficiale;

 Conține două certificate emise gratuit de MAI: unul pentru autentificare și unul pentru semnătură electronică avansată;

 Schimbarea adresei de domiciliu/reședință se face fără înlocuirea actului;

 UNDE DEPUI CEREREA?

Cererea poate fi depusă la ORICE SPCLEP de pe teritoriul României, indiferent de domiciliul tău. Tot de la orice SPCLEP poate fi ridicată ulterior cartea de identitate.

Această flexibilitate vă permite să alegeți cel mai accesibil punct de lucru și contribuie la decongestionarea ghișeelor aglomerate.

 DE CE ESTE IMPORTANT?

Cartea Electronică de Identitate reprezintă o contribuție esențială la modernizarea administrației publice și la transformarea digitală a serviciilor pentru cetățeni. Este un pas concret spre o Românie mai conectată, mai sigură și mai eficientă – atât pentru tine, cât și pentru comunitatea ta.

 Pentru informații suplimentare, vă rugăm să contactați Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor din raza dumneavoastră.

#CarteaElectronicăDeIdentitate #CEI #Digitalizare #PNRR

Anunț Dezbatere publică Proiectul de hotărâre privind aprobarea delegării prin concesiune a serviciului de salubrizare al orașului Negrești-Oaș

A N U N Ț

Dezbatere publică afișat azi 19.05.2026

În conformitate cu dispozițiile art. 7 din Legea nr. 52/2003, republicată privind transparența decizională în administrația publică, Primăria Orașului Negrești-Oaș, inițiază procedura de dezbatere publică pentru,  “Proiectul de hotărâre privind aprobarea delegării prin concesiune a serviciului de salubrizare al orașului Negrești-Oaș .

Propunerile, sugestiile și opiniile cu valoare de recomandare a persoanelor interesate, cu privire la proiectul de hotârâre supus dezbaterii,  pot fi depuse în perioada 05.06.2026 – 18.06.2026,  în scris,  pe  adresa de e-mail  primarie@negresti-oas.ro , prin poștă pe adresa instituției,  localitatea Negrești Oaș, strada Victoriei, nr. 95-97, județul Satu Mare, cod 445200 sau la registratura Primăriei orașului Negrești-Oaș.

Dezbatarea publică va avea loc în data de 19.06.2026, ora 16,00, la sediul Primăriei orașului Negrești-Oaș, strada Victoriei, nr. 95-97

Pentru informații suplimentare vă stăm la dispoziție la numărul  de telefon 0261-854845.

Prezentul anunţ împreună cu documentele anexă referitor la elaborarea unui proiect de act normativ cu relevanţă asupra mediului de afaceri, respectiv jocuri de noroc, se transmite de către iniţiator asociaţiilor de afaceri şi altor asociaţii legal constituite, pe domenii specifice de activitate.

Prezentul anunț a fost afișat azi data de 19.05.2026 pe site-ul propriu, www.negresti-oas.ro, afișat la sediul propriu, avizier, într-un spaţiu accesibil publicului, şi va fi trans către mass-media locală.

Campania națională „Din Grijă Pentru Tine” ajunge la Negrești-Oaș: ecografii, consultații medicale și consiliere – toate gratuite, pe 24-25 mai

Campania națională „Din Grijă Pentru Tine” ajunge la Negrești-Oaș: ecografii, consultații medicale și consiliere – toate gratuite, pe 24-25 mai

 

În zilele de 24 și 25 mai 2026, locuitorii din Negrești-Oaș și împrejurimi sunt invitați la o ediție de amploare a campaniei naționale „Din Grijă Pentru Tine”, una dintre cele mai ample acțiuni civice de educație și prevenție medicală desfășurate în România în ultimii ani.

Evenimentul va avea loc la Stadionul Negrești-Oaș (Str. Arenei nr. 2-4), între orele 10:00 și 17:00, iar toate serviciile oferite sunt complet gratuite, fără condiții de calitatea de asigurat.

Campania este organizată de Asociația Sănătate și Educație – structură coordonată de Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din România – în parteneriat cu Primăria Negrești-Oaș și Spitalul Orășenesc Negrești-Oaș.

Ce se oferă gratuit

La cele două zile de eveniment, participanții vor putea beneficia de:

  • Ecografii tiroidiene, cardiace, abdomino-pelvine, precum și Doppler arterial și venos al membrelor inferioare
  • Electrocardiogramă (EKG)
  • Consultații ginecologice și test Papanicolau, pentru depistarea precoce a cancerului de col uterin
  • Screening pentru boli metabolice: glicemie, colesterol, osteodensitometrie, indice de masă corporală
  • Consiliere psihologică, socială, nutrițională și juridică
  • Cursuri de prim ajutor
  • Activități educative și de prevenție pentru copii și tineri
  • Pachete cu alimente pentru aproximativ 300 de persoane din categorii vulnerabile

Un proiect național cu impact real

Campania „Din Grijă Pentru Tine” s-a desfășurat până în prezent în peste 30 de ediții, în orașe precum București, Cluj-Napoca, Iași, Târgu Mureș, Brașov, Timișoara, Craiova, Bacău, Botoșani, Râmnicu Vâlcea, Alexandria și Sibiu. De la lansarea proiectului, peste 50.000 de consultații gratuite au fost oferite și o rețea de peste 500 de voluntari activi – medici, asistenți medicali, studenți și consilieri – a fost formată. La fiecare ediție participă în medie 100 de cadre medicale, iar costurile aferente proiectului au depășit până acum 5 milioane de euro, susținute prin sponsorizări, granturi publice și fonduri structurale.

În urma consultațiilor efectuate au fost depistate la timp afecțiuni oncologice, pulmonare, cardiovasculare, diabet și alte patologii grave – pacienții fiind apoi îndrumați către sistemul medical pentru tratament de specialitate.

„Sănătatea publică din România traversează o perioadă critică. În contextul post-pandemic, s-a înregistrat o creștere semnificativă a numărului de cazuri grave nedepistate la timp, în paralel cu o scădere alarmantă a participării populației la programele de prevenție. Misiunea noastră este să aducem medicul aproape de oameni – fără bariere și fără costuri – și să dăm un semnal de alarmă cu privire la importanța prevenției.” – Reprezentanții organizatorilor

Echipa: voluntariat, fără compensații

Echipa „Din Grijă Pentru Tine” este formată exclusiv din voluntari, care nu solicită compensații financiare, materiale sau de altă natură pentru activitatea desfășurată. Campania se desfășoară sub valorile asumate ale Bisericii Adventiste: compasiune, prevenție și restaurare.

Programări și contact

Programările se pot face pe site ul  www.dingrijapentrutine.ro sau la numărul unic de telefon 0376 50 60 70

 

 

Am semnat contractul de finanțare pentru încă un lot de blocuri și începem procedurile de licitație pentru lucrări! 

✅ Am semnat contractul de finanțare pentru încă un lot de blocuri și începem procedurile de licitație pentru lucrări! 

Ne pregătim pentru licitația de lucrări a proiectului „Renovarea energetică a blocurilor de locuințe – LOT 5”, cu Cod SMIS 331654 . Prin acest proiect se vor renova și moderniza următoarele blocuri:

🏢 Bl. 22, 23, 25, 26, 27 și 41 – str. Victoriei 

Valoarea proiectului este de peste 22.610.000 lei, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene și buget local. 

După ce am renovat și modernizat până acum 40 de blocuri, mai avem doar câteva blocuri pregătite pentru finanțare și putem spune că ne apropiem de finalizarea acestui capitol important al fondului locativ din oraș. Muncim în continuare pentru modernizarea orașului și pentru creșterea calității vieții negreștenilor.

Toate aceste proiecte înseamnă blocuri mai eficiente energetic, costuri mai mici pentru locatari, confort sporit și un aspect urban modern.

Continuăm cu fapte, investiții și dezvoltare!  💙

Bugetul orașului Negrești-Oaș pentru anul 2026 a fost adoptat

Consiliul Local al Orașului Negrești-Oaș a adoptat bugetul local pentru anul 2026, în valoare de 110 milioane de lei.
 
Și în acest an avem un buget orientat spre dezvoltare și investiții, construit din mai multe surse de finanțare:
✅ aproximativ 35% venituri din fonduri europene — PNRR și Programul Regional Nord-Vest 2021–2027 și alte programe europene;
✅ aproximativ 14% venituri din fonduri guvernamentale  — prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” și Compania Națională de Investitii;
✅ aproximativ 51% venituri constituite din: impozite și taxe locale, cote defalcate din impozitul pe venit, sume din TVA, subvenții și alte surse.
 
Și în acest an, peste 65% din venituri, respectiv peste 72 milioane de lei, sunt direcționate către investiții. Diferența acoperă cheltuielile de funcționare și cheltuielile de personal, inclusiv și pentru instituțiile subordonate: unitățile de învățământ, Casa Orășenească de Cultură și Muzeul Țării Oașului.
 
🏗️ PRINCIPALELE DIRECȚII DE INVESTIȚII ÎN  2026
🚗 Mobilitate și infrastructură stradală
🏠 Eficiență energetică și siguranța locuirii
🎭 Cultură, identitate și turism
📚 Educație
🏥 Sănătate
❤️ Asistență socială
💻 Digitalizare și inovare
🌳 Spații publice și regenerare urbană
 
Continuăm să investim în dezvoltarea orașului, în servicii publice mai bune și în proiecte care îmbunătățesc calitatea vieții cetățenilor din Negrești-Oaș.
 
📋 Lista completă a proiectelor de investiții aflate în implementare precum și proiectele nou inițiate în anul 2026 poate fi consultată aici: https://www.negresti-oas.ro/lista-obiectivelor-de-investitii-si-proiecte-orasul-negresti-oas-2026/

Sâmbra Oilor, ediția LXVIII

Sâmbra Oilor, Ediția LXVIII – o zi de neuitat pe dealul dintre Huta Certeze și Moișeni
 
De 68 de ani, în prima duminică a lui mai, urcăm pe dealul acesta. Și de 68 de ani, dealul ne așteaptă. Ca un bătrân înțelept care nu uită pe nimeni.
 
Astăzi am fost din nou împreună – familii, prieteni veniți din toate colțurile țării și suflete întoarse acasă din depărtări. Fiecare pas pe iarba verde i-a adus mai aproape de ei înșiși.Asta e puterea Sâmbrei. Nu se explică, se simte.
 
Am fost oșeni. Nu vecini, nu dintr-un sat sau altul al Țării Oașului – oșeni. Cu portul purtat cu mândrie, cu muzica simțită în sânge, cu danțul care spune tot ce cuvintele nu pot. Sufletul acestui pâmânt trăiește prin noi.
 
Astăzi, alături de noi au fost și prieteni din Franța – primarul orașului Gagny, împreună cu delegația sa. Le-am spus bun venit așa cum știu oșenii să o facă – din inimă. Pentru că bucuria se înmulțește când o împarți. Comunitatea românească și oșenească face cinste neamului nostru oriunde s-ar afla în lume, și tocmai datorită oamenilor noștri harnici, administrații din alte țări vin spre noi. Dacă noi ne-am înfrățit anul trecut cu Le Blanc-Mesnil, iată că a venit și rândul vecinilor să facă acest pas. Așa se construiesc punți adevărate – mai întâi oamenii, apoi instituțiile. 
 
Un gând pentru toți cei care au fost astăzi aici, în funcții și cu responsabilități – ne găsiți pe acest deal în fiecare an. Comunitățile noastre muncesc, păstrează, construiesc. Așteptăm să dați înapoi și să ne sprijiniți – pentru că Țara Oașului merită.
 
Mulțumim tuturor organizatorilor și celor implicați în această frumoasă zi. Și mai presus de orice – mulțumim vouă, oșenilor, pentru că sunteți aici an de an. Voi sunteți Sâmbra Oilor.
 
Sărbătoarea oșenilor.