A III-a ediție a Târgului ”Produs de Oaș și Maramureș” se deschide joi, 1 august, la Negrești-Oaș
A treia ediție a Târgului de produse tradiţionale, meşteşugăreşti şi artizanale ’’Produs de Oaş și Maramureş’’ se deschide joi, 1 august 2019, la Negrești-Oaș.
Târgul este organizat sub brandul Zestrea Oașului și va reuni zilnic în Parcul Central din Negrești-Oaș, din 1 până în 10 august, un număr de circa 30 de producători tradiţionali și meșteșugari din Ţara Oaşului și din Maramureș.
Aceștia vor expune la vânzare produse tradiţionale și bio – carne, lapte, prăjituri, miere, sucuri naturale, gemuri, plante medicinale şi terapeutice, dar și produse meşteşugăreşti şi artizanale precum covoare, ceramică, lemn, sticlă, piele, păpuşi, podoabe populare etc.
”Am învățat din experiența primelor două ediții, am îmbunătățit pe alocuri Târgul din punct de vedere organizatoric, iar semnalele pe care le avem ne îndreptăţesc să spunem că şi de această dată negreștenii se vor bucura de bogăţia exponatelor de pe standuri. Le urez mult succes tuturor celor implicaţi, artizanilor şi producătorilor locali, oameni care contribuie la dezvoltarea economiei locale şi la sporirea prestigiului orașului, a zonei și a județului nostru. Pe negreșteni îi așteptăm la standuri pentru a se bucura de produsele oferite de producători și de meșteșugari”, a declarat primarul Aurelia Fedorca.
Managerul Casei Orășenești de Cultură, Anca Volsik, a declarat că Târgul se bucură de interes crescut de la un an la altul, dovadă fiind numărul de producători înscriși pentru această ediție, circa 30, dar și diversitatea produselor care vor fi expuse.
Scopul târgului este de a consolida comunitatea meșteșugarilor și artizanilor din zonă și de a stimula dezvoltarea meșteșugurilor tradiționale din Țara Oașului.
Organizatorii târgului sunt Primăria și Consiliul Local Negrești-Oaș, prin Casa Orășenească de Cultură, Muzeul Țării Oașului și Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Negrești-Oaș, în parteneriat cu Asociația Produs de Maramureș și Events Walter SRL.
30 iulie 2019
Biroul de presă