Skip to content Skip to left sidebar Skip to right sidebar Skip to footer

Author: Negresti Oas

Biserica veche din Negrești-Oaș va fi resfințită la 160 de ani de existență

profil biserica chenar fotonÎn data de 16 august, în contextul evenimentelor dedicate Zilelor Orașului Negrești Oaș, va avea loc și resfințirea bisericii istorice din Parohia Ortodoxă Negrești -Oaș, dat fiind faptul că se împlinesc 160 de ani de slujire liturgică în acest sfânt lăcaș.

În perioada 2013-2015, sub îndrumarea PC Protopop Pr. Mihai Feher, s-au executat ample lucrări de renovare și înfrumusețare interioară și exterioară a bisericii parohiale.

În duminica zilei de 16 august, începând cu ora 9.00, PS JUSTIN Hodea Sigheteanul, Arhiereu Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, va săvârși slujba de târnosire a bisericii, iar mai apoi, de la ora 10, va săvârși Sfânta. Liturghie Arhierească alături de un sobor larg de preoți și diaconi, în prezența tuturor credincioșilor din orașul Negrești Oaș și din localitățile învecinate, respectiv oficialitățile locale și județene.

Vă așteptăm cu bucurie la acest măreț eveniment al orașului nostru.
PROTOPOP Pr. Mihai FEHER
SECRETAR Pr. Marcel I. Malanca

Smiley, Delia, PACT și Puya vor concerta la Festivalul Zestrea Oașului, în 15 – 16 august la Negrești-Oaș. Programul evenimentului

Zestrea Oasului 2015 - afis presaFestivalul Zestrea Oașului va avea loc în zilele de 15-16 august 2015 la Negrești-Oaș, o ediție jubiliară care va marca și 50 de ani de viață urbană a localității. Pe scena Festivalului care va fi amenajată în centrul orașului vor concerta Smiley & Band, Delia & Band, PACT by Leo Iorga & Adi Ordean, Puya & Vescan, DJ Amy, DJ Wicked, Ester şi Anastasia, alături de alți interpreți îndrăgiți de negreșteni.

Primarul Aurelia Fedorca a declarat că acest eveniment este organizat pentru toți negreştenii, atât pentru cei care lucrează în străinătate şi care în această perioadă se întorc acasă, cât şi pentru cei care au rămas în ţară.

Evenimentul este organizat de Primăria și Consiliul Local Negrești-Oaș, Casa de Cultură, Muzeul Țării Oașului, Consiliul Județean Satu Mare, Centrul Județean pentru Promovarea și Conservarea Culturii Tradiționale Satu Mare, S.C. Events Walter S.R.L și Asociația culturală ”MARA OAȘ”.

Program Zestrea Oașului – Festivalul Patrimoniului Țării Oașului, 15-16 august 2015, Negrești-Oaș
Sâmbătă, 15 august 2015

– Orele 10,00 – 22,00 – Muzeul Ţării Oaşului, parc (vis-à-vis de primărie) – expoziţie/ târg meşteşugăresc

– Ora 16,00 – Galeria de artă „Dr. Mihai Pop” – Expoziţia ”Ţara Oaşului – repere identitare” (expoziţie etnografică Ţara Oaşului, expoziţie de artă plastică); Momente de muzică clasică – Trio Consonantia, Filarmonica Dinu Lipatti Satu Mare

Pe scena amplasată în centrul orașului:
– Ora 11,00 – 14,00 – Probe de sunet

– Ora 14,15 – Ella Bella și program artistic susținut de copii/ elevi de la instituţiile de cultură şi învățământ din Negrești-Oaș

– Ora 15,45 – Muzică ușoară, folk şi de petrecere: Ștefania Lauran, Teodora Moldovan, Dănuț Hotca, George Palfi, Vlad Belbe etc.

– Ora 16,45 – Muzică populară – Nicu Pop

– Ora 17,00 – Muzică folk – Sorin Balaj şi Radu Lup

– Ora 17,30 – Muzică de petrecere – Formaţia Pionierii

– Ora 18,10 – Muzică populară – Suzana Toader

– Ora 18,50 – Medalion folcloric – Petrică Mureşan

– Ora 19,30 – Muzica oşenească – Maria Tripon și Ansamblul folcloric Oașul

– Ora 20,00 – Fashion Show by Adriana Style

– Ora 20,15 – Muzică pop-loco

– Ora 20,30 – Recital extraordinar – PACT by Leo Iorga & Adi Ordean

– Ora 21,20 – Prezentare de modă, colecţia „Precious sweetness” by Karra Launi

– Ora 21,40 – Muzică pop-loco

– Ora 21,50 – Recital – Aldo Blaga & Band

– Ora 22,30 – Recital extraordinar ”Noi să fim sănătoși” cu Puya & Vescan, DJ Amy, DJ Wicked, Ester şi Anastasia

Duminică, 16 august 2015
– Ora 09,00 – Târnosirea bisericii istorice cu hramul ”Nașterea Maicii Domnului”, la împlinirea a 160 de ani de slujire liturgică în sfântul lăcaș; Sf. Liturghie Arhierească oficiată de PS Justin Sigheteanul

– Orele 10,00 – 22,00 – Muzeul Ţării Oaşului, parc (vis-à-vis de primărie) – expoziţie/ târg meşteşugăresc

Pe scena amplasată în centrul orașului:
– Ora 12,30 – Parada sărbătorii – Parada portului popular, Fanfara ”Stibina” -Tăuţii Măgherăuş

– Ora 13,00 – Deschiderea oficială a evenimentului, pe scena în aer liber: prezentarea delegaţiilor oficiale, premierea personalităților orașului Negrești-Oaș, a cuplurilor care aniversează Nunta de aur, decernarea de titluri și diplome

– Ora 14,00 – Moment folcloric – Ansamblul folcloric Sânzienele

– Ora 14,30 – 17,30 – Probe de sunet Delia & Band, Smiley & Band

– Ora 17,30 – 18,00 – Probe de sunet muzică populară

– Ora 18,00 – Muzică de petrecere – Sorin Cucu

– Ora 18,30 – Muzică de petrecere – Geo Giovanni

– Ora 19,00 – Muzică oşenească – Maria Petca Poptean

– Ora 19,30 – Regal folcloric cu Ansamblul folcloric Dor Transilvan, Traian Jurchelea, Dumitru Fărcaş
– ora 19,30 – suită de dansuri
– ora 20,15 – recital Traian Jurchelea
– ora 21,45 – recital Dumitru Fărcaş

– Ora 22,15 – Muzică pop-loco

– Ora 22,30 – Recital extraordinar: Delia & Band

– Ora 23,30 – Recital extraordinar: Smiley & Band

– Ora 00,45 – Focuri de artificii

Prezentatori: Maria Moiș, Victor Constantinovici
Organizatori: Primăria orașului Negrești-Oaș, Consiliul local Negrești-Oaș, Casa Orășenească de Cultură Negrești-Oaș, Muzeul Țării Oașului, Consiliul Județean Satu Mare, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, S.C. Events Walter S.R.L. Asociația culturală ”MARA OAȘ”

Organizatorii îşi rezervă dreptul de a modifica programul.

Au început Zilele Medicale ale Ţării Oaşului, ediția a VII-a

DSC_0083A VII-a ediție a tradiţionalului simpozion științific Zilele Medicale ale Ţării Oaşului a fost deschisă oficial vineri dimineața la Complexul de la Valea Măriei. La eveniment au participat prefectul județului Satu Mare, Eugeniu Avram, managerul județului Nicolae Bura, directorul medical al Spitalului Județean Satu Mare, Paula Mare, viceprimarul Ioan Cicio, consilieri locali, managerul cultural Natalia Lazăr etc.

Primarul oraşului Negreşti Oaş, Aurelia Fedorca, le-a transmis medicilor un mesaj de bun venit.

”Apreciez eforturile depuse de organizatori pentru organizarea acestui simpozion devenit deja tradiţional şi îi felicit pentru acest lucru, cu atât mai mult cu cât el se desfăşoară pe meleagurile noastre. Acest lucru demonstrează că suntem deschişi spre perfecţionare în toate domeniile. În mod special îi mulţumesc domnului profesor dr. Vasile Negrean, fiu şi cetăţean de onoare al Negreştiului, iniţiatorul şi sufletul acestui eveniment, fără implicarea căruia simpozionul nu ar fi putut avea loc. Sunt convinsă că după lucrările ce vor fi expuse în aceste zile, participanţii vor pleca acasă mult mai pregătiţi să salveze vieţile semenilor noştri”, a transmis primarul Aurelia Fedorca.

Invitații au sosit joi după-amiaza la Negrești-Oaș, urmând ca vineri și sâmbătă să participe la lucrările științifice ale simpozionului. Medicii specialişti prezenţi vor aborda în acest an tematica “Actualităţi în patologia vasculară”.

Organizatorii evenimentului sunt: Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu Cluj- Napoca, Clinica Medicală IV a Spitalului Clinic CF Cluj-Napoca, Spitalul Orăşenesc Negreşti-Oaş, Colegiul Medicilor Satu Mare, Primăria oraşului Negreşti-Oaş, Prefectura Județului Satu Mare, Consiliul Județean Satu Mare și DSP Satu Mare.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, convocat pentru a lua măsuri în criza apei de la Negrești-Oaș

SAMSUNG CSCPrefectul judeţului Satu Mare, Eugeniu Avram, a convocat joi, 6 august, o şedinţă de lucru a grupului de suport tehnic din cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU), cu atribuţiuni în gestionarea situaţiilor de secetă prelungită şi de caniculă.

Temele dezbătute pe ordinea de zi au fost: asigurarea în condiţii normale a furnizării apei potabile în oraşul Negreşti-Oaş, evaluarea efectelor produse de secetă asupra culturilor agricole şi măsurile ce se impun a fi întreprinse de instituţiile şi autorităţile publice, în perioada în care judeţul Satu Mare se află sub “cod galben” de caniculă, se arată într-un comunicat de presă emis de Instituția Prefectului Satu Mare.

Întrucât nivelul debitului apei pe văile care alimentează staţia de tratare a apei din Negreşti-Oaş este unul scăzut şi pentru a preveni situaţia de restricţionare a furnizării apei potabile către cetăţeni, prefectul le-a cerut instituţiilor şi autorităţilor cu atribuţiuni în domeniu o mai mare implicare, vigilenţă şi eficienţă. De asemenea cetăţenii sunt rugaţi de a da dovadă de înţelegere, de înalt spirit civic şi solidaritate, privind consumul propriu de apă în scopuri gospodăreşti şi de uz casnic şi să evite folosirea apei potabile în alte scopuri, cum ar fi udarea grădinilor, teraselor, curţilor, pavajelor, etc..

În vederea evaluării efectelor produse de secetă asupra culturilor agricole, prin ordin al prefectului, s-a constituit un grup de lucru care se va deplasa în teren pentru a analiza situaţiile produse.

Prefectul Eugeniu Avram le-a cerut instituţiilor şi autorităţilor publice să întreprindă măsurile care se impun pe timp de caniculă, asigurarea de apă potabilă, protejarea persoanelor vulnerabile, îndeosebi copiii şi persoanele vârstnice şi asigurarea celorlalte măsuri care se impun.

Primăria Negrești-Oaș aderă la programul LEADER Țara Oașului

aurelia-fedorca-pndl-e1435217879836-680x365_cUna dintre principalele preocupări ale Primăriei Negrești-Oaș în această perioadă este aceea de a-și face temele pentru a atrage fonduri europene pe programele care vor fi lansate.

În acest sens, Consiliul Local a aprobat recent un Acord-cadru pentru achiziționarea de servicii de consultanță și proiectare tehnică în vederea elaborării documentațiior necesare pentru obținerea de finanțări nerambursabile.

Printr-o altă hotărâre de Consiliu Local, orașul Negrești-Oaș a aderat la programul LEADER ce va implementa o strategie de dezvoltare locală cu finanțare PNDR 2014-2020. Parteneriatul LEADER se va constitui prin GAL Țara Oașului.

Presiune redusă la apă pe fondul secetei. Apaserv recomandă negreștenilor să folosească apa rational

presiune redusa la apaSeceta prelungită și consumul ridicat de apă din această perioadă provoacă o criză de apă la Negrești-Oaș, anunță Apaserv Satu Mare, care roagă populația să-și limiteze consumul pentru a preîntâmpina o criză majoră.

”În ultima perioadă, din cauza secetei generate de lipsa precipitaţiilor şi creşterii consumului de apă, au apărut variaţii de presiune în reţelele de distribuţie a apei potabile din Negrești-Oaș. Deoarece debitele de apă ale unor puncte de captare sunt foarte scăzute, conducerea societăţii face un apel către consumatori, prin care solicită să utilizeze apa potabilă doar în scopurile prevăzute în contractul de furnizare/prestare a serviciul de alimentare cu apă-canal, respectiv în scopuri gospodăreşti şi de uz casnic şi să evite folosirea apei potabile în alte scopuri, cum ar fi: udatul grădinilor, teraselor, curţilor, pavajelor,etc„ – anunță Apaserv într-un comunicat de presă semnat de directorul general Stegerean Dănuţiu.

Având în vedere această situație, primarul orașului Negrești-Oaș, Aurelia Fedorca, a convocat pentru miercuri o întâlnire de urgență la care va participa și prefectul județului Satu Mare, Eugeniu Avram. Scopul este acela de a găsi soluții provizorii pentru ca situația să nu devină mai dramatică.

Pe termen lung, Apaserv și Primăria Negrești-Oaș lucrează la un proiect care are drept scop găsirea unei noi surse de apă potabilă.

Pensiunile și cabanele de la Luna Șes vor fi conectate la rețeaua de electricitate

PENSIUNEA-IVANPensiunile și cabanele din zona A 2 de la Luna Șes vor avea acces, în curând, la rețeaua de alimentare cu energie electrică.

Primăria Negrești-Oaș a făcut toate demersurile necesare asfel încât acest lucru să se întâmple în acest an. Deocamdată, proiectul se află în proceduri tehnice, urmând ca lucrările efective să înceapă în perioada următoare.

Acesta este un pas foarte important pentru dezvoltarea zonei și atragerea investitorilor. Anul trecut a fost finalizată rețeaua de energie electrică din Negrești-Oaș până la pârtia de schi, însă în proiect nu erau prevăzute transformatoarele și legăturile care vor asigura riveranilor accesul la energia electrică.

Zilele Medicale ale Țării Oașului, la a VII-a ediție la Negrești-Oaș

zilele medicale ale tarii oasului 2015Cea de-a VII-a ediție a tradiţionalului simpozion științific Zilele Medicale ale Ţării Oaşului are loc în perioada 6-8 august 2015 la Complexul de la Valea Măriei.

Organizatorii evenimentului sun: Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu Cluj- Napoca, Clinica Medicală IV a Spitalului Clinic CF Cluj-Napoca, Spitalul Orăşenesc Negreşti-Oaş, Colegiul Medicilor Satu Mare, Primăria oraşului Negreşti-Oaş, Prefectura Județului Satu Mare, Consiliul Județean Satu Mare și DSP Satu Mare.

Invitații vor sosi joi după-amiaza la Negrești-Oaș, urmând ca vineri și sâmbătă să participe la lucrările științifice ale simpozionului. Deschiderea oficială a Zilelor Medicale ale Țării Oașului va avea loc vineri, de la ora 09.00.

Medicii specialişti prezenţi vor aborda în acest an tematica “Actualităţi în patologia vasculară”. Primarul oraşului Negreşti Oaş, Aurelia Fedorca, a declarat că simpozionul va avea o mare anvergură şi va fi susţinut de medici specialişti de renume din judeţul Satu Mare şi din ţară.

Simpozion „Zilele medicale ale Ţării Oaşului”, ediția a VII – PROGRAM ȘTIINȚIFIC
Vineri, 7 august 2015
09.00-10.00 Deschiderea simpozionului
10.00-11.00 Sesiunea I – Patologia vasculară şi bolile metabolice

Moderatori:
Conf. Dr. Andrei Vereșiu, Centrul de Diabet Cluj-Napoca
Director Medical Dr. Cristian Lupu, Spitalul Orăşenesc Negreşti-Oaş
10.00-10.30 Conf. Univ. Dr. Andrei Vereşiu
Piciorul diabetic. Aspecte diagnostice şi terapeutice.
10.30-11.00 Conf. Univ. Dr. Gabriela Romam
Microangiopatia diabetică. Etiopatogenie.
11.00-11.20 Asist. Univ. Dr. Teodora Alexescu
Obezitatea şi riscul vascular.
11.20-11.40 Simpozion Alfa-Wassermann.
11.40-12.00 Pauză de cafea
12.00-13.30 Sesiunea II – Patologia venoasă – probleme de diagnostic şi tratament

Moderatori:
Conf. Dr. Dindelegan George, Clinica Chirurgie I Cluj-Napoca
Dr. Maria Sas – Spitalul Orăşenesc Negreşti-Oaş
12.00-12.20 Şef. Lucrări Dr. Ioana Para
Afectarea venoasă periferică: diagnostic şi tratament.
12.20-12.50 Conf. Univ. Dr. George Dindelegan
Opţiuni terapeutice în boala varicoasă.
12.50-13.10 Dr. Vasile Naghi
Trombembolismul pulmonar. Aspecte clinice şi posibilităţi terapeutice medicale.
13.10-13.30 Dr. Nicolae Rednic
Aspecte imagistice în vasculite şi sindrom Raynaud.
13.30 – Masa de prînz la Complex Valea Măriei

Sâmbătă, 8 august 2015
09.30-11.30 Sesiunea III – Patologia arterială – probleme de diagnostic şi tratament

Moderatori:
Prof. Dr. Aurel Andercou, Clinica Chirurgie II, Cluj-Napoca
Conf. Dr. Sorin Barbu, Clinica Chirurgie IV, Cluj-Napoca
09.30-10.00 Prof. Univ. Dr. Aurel Andercou, Dr. Valer Marica, Dr. Codruţa Tripon, Dr. Maria Andrei
Cazuri rare de patologie vasculară.
10.00-10.20 Dr. Cristian Lupu
Urgenţe arteriale în serviciul U.P.U.
10.20-10.40 Prof. Univ. Dr. Aurel Andercou, Dr. O. Andercou, Dr. Maria Andrei
Procedee actuale de chirurgie vasculară periferică.
10.40-11.10 Conf. Dr. Sorin Barbu
Complicaţii vasculare ale afecţiunilor pancreasului.
11.10-11.30 Prof. Univ. Dr. Aurel Andercou, Dr. O. Andercou, Dr. Maria Andrei
Procedee actuale de chirurgie vasculară periferică.
11.30-11.45 Pauză de cafea
11.45-13.00 Sesiunea IV. Varia.

Moderatori:
Conf. Dr. Vasile Negrean, Clinica Medicală IV, Cluj-Napoca
Dr. Viorel Naghi, Spitalul Orăşenesc Negreşti-Oaş
11.45-12.05 Asist. Univ. Dr. Adina Stan
Accidentul vascular cerebral ischemic. Diagnostic şi terapie.
12.05-12.30 Conf. Univ. Dr. Vasile Negrean
Limfedemul. Aspecte clinice şi diagnostice.

Facilități pentru medicii rezidenți la Spitalul Negrești-Oaș

spital-negresti-oasMedicii care vin să profeseze la Spitalul Orășenesc Negrești-Oaș vor beneficia de facilități la plata chiriei și a utilităților.

La inițiativa primarului Aurelia Fedorca, Consiliul Local Negrești-Oaș a aprobat la sfârșitul lunii iunie o hotărâre prin care se acordă facilități pentru compensarea chiriei și a utilităților medicilor specialiști din cadrul Spitalului Orășenesc Negrești-Oaș. Astfel, vor beneficia de 300 lei/ lună/medic, următorii medici: medici specialiști urmare a rezidențiatului pe post, medici specialiști urmare a rezidențiatului pe loc și medici specialiști nou angajați.

Solicitările de acordare a facilitățior vor fi centralizate și fundamentate de către Spitalul Negrești-Oaș, acestea urmând a fi analizate de către Comisia de specialitate nr. 3 a Consiliului Local și aprobate de Consiliul Local.

Momentul așteptat de toți negreștenii: A fost pusă piatra de temelie la Centrul Multicultural Negrești-Oaș

piatra-de-temelie-Centru-Multicultural-NO-1-680x365_cPrimarul orașului Negrești-Oaș, Aurelia Fedorca, alături de invitații săi – președintele PSD Liviu Dragnea și președintele PSD Satu Mare, Mircea Govor, au pus sâmbătă piatra de temelie la Centrul Multicultural Negrești-Oaș, o investiție de peste 3 milioane de euro, așteptată de 25 de ani de negreșteni.

Evenimentul a început prin intonarea Imnului Național, după care primarul Aurelia Fedorca a declarat că construirea Centrului Multicultural, moment așteptat de 25 de ani de negreșteni, este este cadoul pe care Guvernul României îl face orașului Negrești-Oaș la împlinirea a 50 de ani de viață urbană.

„Uite că azi ni se confirmă că cineva ne iubește cu adevărat și că și-a luat în serios rolul de cetățean de onoare al orașului nostru. Domnule președinte Liviu Dragnea, vă mulțumesc că ați acceptat invitația noastră și vă mulțumesc în numele tuturor negreștenilor pentru că facem posibilă îndeplinirea acestui vis„- a declarat Aurelia Fedorca.

Primarul oraşului Negreşti-Oaş, Aurelia Fedorca, președintele PSD, Liviu Dragnea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Govor, au turnat apoi, simbolic, un turnat un cancioc de ciment la fundaţia viitoarei case de cultură și au pus hrisovul în groapă pentru a fi mărturie pe viitor.

Aurelia Fedorca a declarat că acest obiectiv nu ar fi fost posibil fără sprijin guvernamental, deoarece investiția de aproximativ 3 milioane de euro este uriașă raportat la bugetul orașului Negrești-Oaș.

„Nu am fi putut face singuri aceste investiții nici în 20 de ani! De altfel, investiția la Centrul Multicultural Negrești-Oaș este derulată de Ministerul Dezvoltării, prin Compania Națională de Investiții. Vreau să știți că Centrul Multicultural va fi o clădire modernă, clădirea viitorului, a tinerilor, dar în același timp va fi locul în care îmi doresc ca negreștenii care așteaptă de 25 de ani împlinirea acestui vis să se simtă bine”, a precizat primarul Negreștiului.

Din partea Consiliului Local a luat cuvântul consilierul Mihai Big, care a declarat că evenimentul este unul epocal, asigurând-o pe Aurelia Fedorca că va fi primar la al doilea mandat în momentul în care va avea loc inaugurarea.

În discursul său, Liviu Dragnea a declarat că s-a îndrăgostit de Țara Oașului și vrea ca Negreștiul să devină într-adevăr capitala Ţării Oaşului.

„De-a lungul anilor au venit aici în vizită mulţi politicieni, veneau pentru că spuneau cât de frumoasă e Ţara Oaşului, cât de frumoase sunt costumele de aici, câtă cultură se află aici de zeci de mii de ani, dar cum veneau aşa plecau. Am zis: poate exista totuşi cineva odată care după ce cunoaşte aceste locuri, după ce îndrăgeşte aceste locuri se poate gândi că şi oşenii au nevoie de dezvoltare. Există cineva care poate lăsa ceva în urma lui? Asta m-a animat tot timpul, asta m-a făcut să accept titlul de cetăţean de onoare a acestui oraş. Asta m-a făcut să depun toate eforturile posibile şi legale pentru ca acest oraş să devină într-adevăr capitala Ţării Oaşului. Sunt nişte locuri atât de frumoase, cu un potenţial turistic atât de mare, oameni şi tineri care au nevoie de un loc unde să se desfăşoare actul de cultură, care au nevoie de infrastructură, care au nevoie de o viaţă mai bună”, a spus Liviu Dragnea în fața negreștenilor.

Potrivit primarului, Centrul Multicultural presupune realizarea unei săli de spectacole, a unei săli de cinema, a unei biblioteci şi a unui internet cafe. Valoarea investiţiei este de trei milioane de euro, iar termenul de finalizare este decembrie 2016. Investiția este finanțată integral de Ministerul Dezvoltării, prin Compania Națională de Investiții.