Skip to content Skip to left sidebar Skip to right sidebar Skip to footer

Evenimente culturale

O lecție de istorie și de patriotism! Negreștenii s-au prins în Hora Unirii la spectacolul ”Toți K1 pentru România – Unirea, Visul unei Națiuni”

Spectacolul ”Toți K1 pentru România – Unirea, Visul unei Națiuni”, dedicat Centenarului Marii Uniri, care a avut loc sâmbătă seara pe stadionul din Negrești-Oaș, a fost o adevărată lecție de istorie și de patriotism. Prezenți în număr mare pe stadion, negreștenii au cântat, au plâns și s-au bucurat împreună, prinzându-se în hora unirii de mai multe ori.

Spectacolul dedicat Centenarului Marii Uniri a început cu un moment oferit de formația Pionierii din Negrești-Oaș, după care Nicolae Mureșan și Nicolae Mureșan Jr. au încins atmosfera cu cântece patriotice și codrenești.

Maria Petca Poptean, privighetoarea Oașului, a oferit apoi momente autentice oșenești, deschizând calea spre un spectacol pe care negreștenii și oșenii nu îl vor uita prea curând.  De altfel, pe scena spectacolului, primarul Aurelia Fedorca i-a înmânat Mariei Petca Poptean titlul de cetățean de onoare al orașului Negrești-Oaș, pentru contribuția pe care o are la promovarea  tradițiilor oșenești și a orașului în care a trăit și s-a format.

Apoi, Nicolae Furdui Iancu alături de grupul Crai Nou, Paula Seling, Iuliana Tudor, Proiect K1 și Tuan, violonistul Daniel Lazăr și actorii Mihaela Rădescu, Vlad Rădescu și Sorin Francu le-au oferit negreștenilor un spectacol grandios, pentru unitate, pentru prietenie și pentru România.

Negreștenii au cântat împreună cu îndrăgiții artiști de pe scenă marile cântece românești, s-au emoționat până la lacrimi și s-au prins de mai multe ori în Hora Unirii.

”A fost un spectacol patriotic excepțional care ne-a făcut pe toți să simțim vibraţia şi energia dragostei de neam și de țară. Ne-a făcut să exclamăm: ce țară frumoasă și ce oameni frumoși avem!”, a declarat primarul Aurelia Fedorca.

Spectacolul a făcut parte din turneul naţional ”Toţi K1 pentru România – Unirea, Visul unei Naţiuni”, organizat de Primăria Capitalei și Teatrul Excelsior, parteneri fiind Primăria și Consiliul Local Negrești-Oaș și Casa Orășenească de Cultură.

”Pe ulițele satului”. Public numeros la piesa de teatru Soacra cu trei nurori, la Muzeul în aer liber

Teatrul Ararat a oferit vineri o seară memorabilă tuturor celor prezenți la Muzeul în Aer Liber al Țării Oașului. Copii, părinți și bunici și-au descrețit frunțile și au râs la spectacolul excepțional ”Soacra cu trei nurori”.

Un spectacol organizat de Primăria și Consiliul Local Negrești-Oaș și Muzeul Țării Oașului sub bradul Zestrea Oașului, în luna negreștenilor de pretutindeni.

Spectacolul are la bază o poveste plină de farmec, a fost presărat cu mult umor de bună calitate și a captat atenția numerosului public.

Realizat cu mijloace simple, ce au însă un mare impact asupra publicului, spectacolul a vorbit despre adevăruri umane universal valabile, cu care oricare dintre noi poate să se identifice.

Distribuția: Aurora Prodan, Sanda Savolszky, Raluca Florian, Ruxandra Lăzărescu, Claudiu Pintican.Regia artistică: Claudiu Pintican.

Diplome de recunoștință pentru meșteșugarii și producătorii prezenți la Târgul ”Produs de Oaș și Maramureș”

Targul Produs de Oas si MaramuresMeșterii și producătorii tradițional prezenți la a doua ediție a Târgului de produse tradiţionale, meşteşugăreşti şi artizanale ’’Produs de Oaş și Maramureş’’ au fost recompensați, joi, cu o diplomă din partea primarului Aurelia Fedorca și a managerului cultural Natalia Lazăr.

            ”Vă felicit pentru că reușiți cu fecare zi să realizați produse tot mai frumoase, mai ingenioase și tot mai gustoase. Numărul mare al negreștenilor care v-au vizitat în această perioadă standurile demonstrează cu prisosință că nu am greșit atunci când am organizat acest târg”, a declarat primarul Aurelia Fedorca.

            Meșterii și producătorii prezenți la târg s-au declarat foarte mulțumiți de cererea de pe piață, precizând că vor fi prezenți negreșit și la ediția de anul viitor.

            Organizat sub brandul Zestrea Oașului, începând cu 1 august, târgul a reunit zilnic în Parcul Central din Negrești-Oaș aproximativ 20 de meşteşugari și producători tradiţionali din Ţara Oaşului și din Maramureș.

            Aceștia expun la vânzare produse meşteşugăreşti şi artizanale, precum covoare, ceramică, lemn, sticlă, piele, păpuşi, podoabe populare, dar și  produse tradiţionale și bio – carne, lapte, prăjituri, miere, sucuri naturale, gemuri, plante medicinale şi terapeutice.   

            Scopul târgului este de a consolida comunitatea meșteșugarilor și artizanilor din zonă și de a stimula dezvoltarea meșteșugurilor tradiționale din Țara Oașului.

           Târgul se va încheia sâmbata, 11 august, în zona stadionului, acolo unde negreștenii vor fi invitați la o seară românească autentică în cadrul spectacolului național ”Toți K 1 pentru România – Unirea, Visul unei Națiuni”.

            Organizatorii târgului sunt Primăria și Consiliul Local Negrești-Oaș, Casa Orășenească de Cultură și Muzeul Țării Oașului, în parteneriat cu Asociația Produs de Maramureș.

10 august 2018                 

Mesaje de unitate pentru românii de pretutindeni la simpozionul dedicat Centenarului Marii Uniri de la Negrești-Oaș – GALERIE FOTO

Simpozionul ”Centenarul Marii Uniri, Credință, Rezistență și Istorie Românească”, care a avut loc joi, la Negrești-Oaș, a fost un prilej pentru organizatori și invitați de a adresa mesaje de unitate și de solidaritate pentru românii de pretutindeni.

Din prezidiu au făcut parte PS Timotei Sătmăreanul – arhiereu vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, primarul Aurelia Fedorca,  deputatul Octavian Petric,  Excelența Sa George Călin – ambasador cultural Convenția O.N.U. Geneva, drd. Claudiu Degeratu – specialist în cadrul Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului, dr. Anca-Beatrice Todireanu, muzeograf la Muzeul Municipiului București și președintele Asociației România Culturală, directorul Cancelariei Prefectului, Cecilia Marinescu,  și principalii organizatori, managerul cultural Natalia Lazăr și protopopul de Oaș Marcel Malanca. Printre invitați s-au numărat cercetători, istorici, etnologi, preoți, oameni de cultură, personalități marcante ale culturii locale și naționale, profesori și preoți, directori de instituții.

Evenimentul a început cu un paus în memoria eroilor neamului, oficiat de PS Timotei Sătmăreanul, după care primarul Aurelia Fedorca a făcut un apel la unitate către toți cei prezenți.

”România este un exemplu de toleranță și iubire. Este momentul să ne amintim cei care am uitat că ceea ce ne unește pe noi românii este mai puternic decât ceea ce ne separă. Să ne reamintim că România a rezistat ca stat pentru că a fost edificată pe fundații corecte: același popor, aceeași limbă, aceleași obiceiuri, aceeași cultură. 

Este de datoria noastră, a tuturor de aici, să lucrăm împreună pentru a desăvârși națiunea română. Să construim o țară prosperă și un popor prosper. Să susținem și să producem valori care să-i legitimeze  peste o sută de ani pe copiii copiilor nepoților noștri”, a afirmat în mesajul său primarul Aurelia Fedorca.

La rândul său, PS Timotei Sătmăreanul a făcut un recurs la memorie și la împăcarea tinerei generații cu trecutul.

 ”Centenarul este un recurs la memorie și la rememorarea faptelor înaintașilor noștri. Anul omagial trebuie să fie un moment de reflecție profundă a societății românești care să reflecte la progresul realizat de România în cei 100 de ani scurși de la Marea Unire, dar în același timp cu nevoia de a privi spre viitor.

Cea mai importantă dimensiune a Centenarului este cea educativă, pentru că tânăra generație, societatea românească în ansamblul ei trebuie să-și însușească valorile, atribuțiile și convingerile,  și să înțeleagă mesajul și sacrificiul generației Marii Uniri”, a afirmat PS Timotei Sătmăreanul, care a încheiat cu un citat din poetul național Mihai Eminescu: ”Patriotismul nu este numai iubirea pământului în care te-ai născut, ci mai ales iubirea trecutului fără de care nu există iubire de țară”.

 În deschidere, au mai susținut lucrări Excelența Sa George Călin, Ambasador cultural Convenția O.N.U. Geneva – „Credința lucrătoare în iubire”, drd. Claudiu Degeratu, specialist în cadrul Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului – ”Studiul regimurilor totalitare și contribuția românească la dezbaterea europeană”, dr. Anca-Beatrice Todireanu, muzeograf la Muzeul Municipiului București și președintele Asociației România Culturală – „Regina Maria – sufletul rezistenței românești„.

Deschiderea a fost moderată de managerul cultural dr. Natalia Lazăr și protopopul Oașului, pr. Marcel Malanca, care au anunțat că au decis ca sala de conferințe în care a avut loc simpozionul va purta de acum numele Reginei Maria.

În finalul deschiderii, primarul Aurelia Fedorca a acordat plachete aniversare invitaților și tuturor celor care au susținut lucrări în plen.

Partea a doua a evenimentului a început la ora 11.00 și a fost structurată pe două paneluri, în cadrul cărora au fost prezentate 24 de lucrări cu o tematică variată: evocarea unor momente cu relevanță pentru istoria locală și națională, contribuția bisericii române la Unirea din 1918, evocarea unor personalități istorice și implicarea lor în făurirea României Mari.

Prezentăm titlurile lucrărilor susținute la Simpozion:

Panel 1 – sala de conferințe, orele 11:00 – 13,30

Moderatori: Claudiu Degeratu, Natalia Lazar

  • cons. dr. Cristian Ștefan, Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului, Contribuția Bisericii Române la Unirea din 1918
  • univ. dr. Ion Cuceu, Institutul Arhiva de Folclor a Academiei Române, Cluj-Napoca, Ovidiu Bârlea (1917-1990), o victimă a regimului comunist
  • Viorel Câmpean, Biblioteca Județeană Satu Mare, Jertfele românilor sătmăreni în primele luni ale anului 1919
  • Claudiu Degeratu, Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, Studiul regimurilor totalitare și contribuția românească la dezbaterea europeană
  • Viorel Ciubotă, Date inedite. Petre Ilea, militant de frunte pentru Unirea din 1918
  • dr. Emanoil Rus, Mănăstirea Bixad, Rezistență prin credință în nord-vestul țării
  • Ovidiu-Mihai Hotca, Liceul Tehnologic Ioniță G. Andron, Contribuții ale locuitorilor din Țara Oașului la Marea Unire
  • Mihai Dăncuș și Ioana Dăncuș, Muzeul Maramureșului, Din arhiva folclorică a Maramureșului – Scrisorile în versuri cu referire la Primul Război Mondial și Marea Unire
  • Ion Botoș, Uniunea Regională a Românilor din Transcarpatia Dacia, Marea Unire și românii din Transcarpatia
  • Cristian Mareș, Revista de istorie militară Tactica și Strategia, Impunerea României Mari: considerații generale asupra luptelor din 1919 în Maramureș-Sătmar
  • Măriuca Verdeș, Universitatea Valahia, Târgoviște, Proiect cultural: 1 Decembrie, cu drag
  • Natalia Lazar, Muzeul Țării Oașului, Centrul Universitar Nord Baia Mare, Ion Mușlea – cercetarea etnografică a Țării Oașului și destinul său sub comunism

 Panel 2 – sala catehetică Sf. Stelian, orele 11:00 – 13,30

Moderatori: Mihai Burcea, Marcel Malanca

 

  • conf. univ. dr. Paul Adrian, Parohia Sf. Arh. Mihail și Gavril Certeze, Centrul Universitar Nord Baia Mare, Martiriu și eroism creștin: manifestări ale unității de credință și de neam ale națiunii române
  • Mihai Burcea, Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, Reprimarea demonstrației muncitorești din 13 decembrie 1918
  • Voicu Șichet, Asociația Civică Tempora Satu Mare, Cea mai mare personalitate sătmăreană implicată în făurirea României Mari. Evocarea părintelui dr. Vasile Lucaciu în revista „Eroii Neamului”
  • dr. Cristian Boloș, Parohia Adormirea Maicii Domnului Satu Mare, Aportul Sfântului Sofronie de la Cioara la păstrarea unității de credință și neam în rândul credincioșilor sătmăreni
  • Ilie Gherheș, Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Baia Mare, Centrul Universitar Nord Baia Mare, Vasile Blidaru: de la aura de „haiduc al Codrului” la eticheta de „spion al Occidentului”
  • Gheorghe Todinca, Muzeul Maramureșului, Contribuția Armatei Române la eliberarea Maramureșului, ianuarie – aprilie 1919
  • Corneliu Beldiman, Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, dr. Diana Maria Beldiman, Școala Centrală, București, Grupul de rezistență anticomunistă Dabija-Macovei (Munții Apuseni). 70 de ani de la înființare
  • Ion Petrovai, Leul de pe Mara „sau un om care a făcut istorie” – dr. Ilie Lazăr
  • Aurel Pop, Societatea Istoricilor și Scriitorilor din Sătmar, Părintele Arhimandrit Roman Braga – slujitor al Sfântului Altar din Negrești-Oaș
  • univ. dr. Delia Suiogan, Centrul Universitar Nord Baia Mare, Despre unitatea de neam și asumarea unor valori identitare
  • Marta Cordea, Biblioteca Județeană Satu Mare, Dr. Augustin Mircea, un artizan al Marii Uniri din părțile Ardudului
  • Marcel Malanca, Protopopiatul Ortodox Român Oaș, Tipologii ale martirilor regimurilor totalitariste

Simpozionul a fost organizat de Primăria și Consiliul Local Negrești-Oaș, de Casa Orășenească de Cultură și Muzeul Țării Oașului, în parteneriat cu Academia Română, Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului și Protopopiatul Ortodox Oaș.

9 august 2018

Artiști și trupe mari ale momentului la Zilele Orașului Negrești-Oaș. Phoenix, Carla’s Dreams, What`s UP și Irina Rimes vor urca pe scena Zestrea Oașului. Programul complet

Festivalul negreștenilor de pretutindeni, Zestrea Oașului, va culmina în weekend-ul din 17-19 august 2018 cu Zilele Orașului Negrești-Oaș. Pe scena evenimentului care va fi amenajată la stadion vor urca artiști și trupe mari ale momentului din România: PHOENIX, CARLA’S DREAMS, WHAT`S UP și IRINA RIMES.

”Va fi o ediție specială a Zilelor Orașului – zilele negreștenilor de pretutindeni, care celebrează reunirea familiilor plecate la muncă în străinătate, dar revenite în această perioadă acasă. Am ținut cont în contractarea artiștilor de dorințele negreștenilor, mai noi sau mai vechi și am optat să mulțumim toate generațiile aducând pe scena festivalului trupe ale momentului, dar și pe legendarii de la Phoenix. Îmi doresc să fie o sărbătoare care să-i apropie pe negreșteni și îi invit pe toți cei care au timp să petrecem și să ne bucurăm împreună”, a declarat Aurelia Fedorca, primarul orașului Negrești-Oaș.

Zilele Orașului ”Zestrea Oașului” vor începe vineri seara, 17 august 2018, cu Party cu DJ, pe scena care va fi amenajată la stadion.

Sâmbătă, 18 august, la scenă, evenimentele vor începe la ora 18.00 cu reprezentații ale artiștilor locali Gheorghe Blidar, Gianina Ciorbă, Vasile Ardelean și Vasi Oșanu’.

Deschiderea oficială și premierea elitelor va avea loc de la ora 19.00, după care va urca pe scenă folkistul George Negrea, urmat de Școala de dans – Clubul de dans sportiv Dans regal.

 ASH Band Transylvania va face trecerea spre cele mai așteptate recitaluri ale serii: WHAT`S UP și IRINA RIMES.

Duminică, 19 august, programul la scenă va începe la ora 18.00 cu un medalion folcloric oferit de Nicu Pop și Sorin Cucu, urmat de momente folclorice oșenești cu Maria Tripon.

Momentul festiv al zilei va avea loc la ora 19.00, atunci când va începe ”Nunta de aur„ – Premierea cuplurilor care aniversează 50 de ani de căsătorie, decernarea de titluri și diplome de către primarul orașului Negrești-Oaș, Aurelia Fedorca.

Va urma apoi un moment folcloric oșenesc cu Maria Petca Poptean și Ansamblul Măgura și un recital de muzică populară oferit de Lavinia Goste, Marius Zorilă și orchestra, după care vor urca pe scenă Marc Mesaroș & Band.

Recitalurile extraordinare ale serii vor fi oferite de PHOENIX și CARLA’S DREAMS, după care negreștenii și invitații lor vor asista la un spectaculos foc de artificii. 

Până atunci, sâmbătă seara, 11 august, va avea loc la Negrești-Oaș un amplu spectacol patriotic oferit de artiștii Nicolae Furdui Iancu și grupul Crai Nou, Paula Seling, Proiect K1, Tuan, Iuliana Tudor, Mihaela Rădescu, Vlad Rădescu, Sorin Francu și Daniel Lazăr, în cadrul turneului național ”Toți K1 pentru România – Unirea, Visul unei Națiuni”.  Spectacolul va începe la ora 19.00, pe stadionul din Negrești-Oaș, iar în deschiderea acestuia vor urca pe scenă Maria Petca Poptean, Formația Pionierii, Nicolae Mureșan și Nicolae Mureșan Jr.

De asemenea, în 19 august se va desfășura un Concurs de pescuit pe Lacul Călinești, organizat în parteneriat cu Asociația Edutopia.

Dar, evenimentele sub brandul Zestrea Oașului nu se vor încheia aici. În 8 septembrie va avea loc Concertul Symphonic Meets Jazz in Transylvania, un amplu spectacol de muzică simfonică/jazz realizat de Elena Mândru și Orchestra Națională de Tineret a României.

Organizatorii evenimentelor sunt Primăria și Consiliul Local Negrești-Oaș, Casa Orășenească de Cultură Negrești-Oaș, Muzeul Țării Oașului, Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Negrești-Oaș și SC Events Walter SRL.

Programul Zilelor Orașului – Zestrea Oașului, pe ore:

Loc: stadionul orășenesc Negrești-Oaș, 17 – 19 august 2018

 Vineri, 17 august 2018

Orele 20:00 – 23:00 Ø  Party cu DJ

Sâmbătă, 18 august 2018

Ora 10:00 – 16:00 Ø   Probe de sunet

Ora 18:00 – 19:00 Ø   Muzică- artiști loco: – Gheorghe Blidar, – Gianina Ciorbă,  – Vasile Ardelean, – Vasi Oșanu’

Ora 19:00 – 20:00 Ø Moment festiv: intonarea imnului național al României Deșteaptă-te române!, prezentarea delegaţiilor oficiale, premierea personalităților orașului Negrești-Oaș, a elevilor, decernare de titluri și diplome de către primarul orașului Negrești-Oaș, Aurelia Fedorca

Ora 20:00 – 20:30  Ø  Recital folk – George Negrea

Ora 20:30 – 21:00  Ø  Școala de dans – Clubul de dans sportiv Dans regal

Ora 21:00 – 22:10 Ø ASH Band Transylvania

Ora 22:10 – 23:00 Ø  Recital extraordinar   – WHAT’S UP

Ora 23:00 – 23:45 Ø  Recital extraordinarIRINA RIMES

 

Duminică, 19 august 2018

Ora 12:00 –  16:00 Ø Probe de sunet

Ora 18:00 – 18:40 Ø Medalion folcloric – Nicu Pop și Sorin Cucu

Ora 18:40 – 19:00 Ø Moment folcloric oșenesc cu Maria Tripon

Ora 19:00 – 19:45 Ø Moment festiv: premierea cuplurilor care aniversează Nunta de aur, decernarea de titluri și diplome de către primarul orașului Negrești-Oaș, Aurelia Fedorca

Ora 19:45 – 20:15 Ø Moment folcloric oșenesc – Maria Petca Poptean și Ansamblul Măgura

Ora 20:15 – 21:15 Ø Recital muzică populară – Lavinia Goste, Marius Zorilă și orchestra

Ora 21:15 – 21:45 Ø Marc Mesaroș & Band

Ora 21:45 – 23:00 Ø  Recital extraordinar   – PHOENIX

Ora 23:00 – 23:45 Ø  Recital extraordinar – CARLA’S DREAMS

Ora 23:45 Ø  Focuri de artificii

9 august 2018

Reputați cercetători și istorici participă la simpozionul ”Centenarul Marii Uniri, Credință, Rezistență și Istorie Românească” la Negrești-Oaș

La Negrești-Oaș va avea loc joi, 9 august 2018, simpozionul științific ”Centenarul Marii Uniri, Credință, Rezistență și Istorie Românească”, organizat în cadrul manifestărilor Zestrea Oașului.

La evenimentul care se va desfășura la sediul Protopopiatului Ortodox Român Oaș vor participa zeci de cercetători, istorici, etnologi, preoți, oameni de cultură, personalități marcante ale culturii locale și naționale, care vor prezenta lucrări științifice dedicate Centenarului Marii Uniri.

”Organizăm acest simpozion în cadrul lunii negreștenilor de pretutindeni pentru a da un mesaj de unitate. Acum mai mult decât oricând trebuie să ne reamintim de jertfa înaintașilor noștri, de viziunea de reîntregire a neamului pe care au avut-o și să găsim în noi resursele de a lucra împreună pentru a desăvârși ceea ce s-a realizat în urmă cu 100 de ani”, a declarat primarul Aurelia Fedorca.

Evenimentul va începe cu un paus  în memoria eroilor neamului, oficiat de PS Timotei Sătmăreanul, arhiereu vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, în Paraclisul Protopopiatului.

Apoi, după cuvântul de întâmpinare adresat de primarul orașului Aurelia Fedorca, vor fi susținute lucrări în plen de către PS Timotei Sătmărenul, Excelența Sa George Călin – Ambasador cultural Convenția O.N.U. Geneva, drd. Claudiu Degeratu – Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului și dr. Anca-Beatrice Todireanu – Muzeul Municipiului București, Asociația România Culturală.

Partea a doua a evenimentului va începe la ora 11.00 și va fi structurată pe două paneluri, în cadrul cărora vor prezenta 24 de lucrări cercetători, istorici, etnologi, preoți și oameni de cultură.

Sunt invitați să audieze lucrările simpozionului oficiali ai județului Satu Mare, directori de instituții locale și județene, dascăli și preoți din Țara Oașului, dar și toți cei interesați de acest subiect.

Simpozionul este organizat de Primăria și Consiliul Local Negrești-Oaș, de Casa Orășenească de Cultură în parteneriat cu Academia Română, Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului și Protopopiatul Ortodox Oaș.

8 august 2018

 

„Soacra cu trei nurori” poposește Pe ulițele satului la Muzeul în Aer Liber al Țării Oașului

În cadrul festivalului Zestrea Oașului, la Muzeul în aer liber continuă în fiecare zi activitățile dedicate copiilor. Pentru vineri, 10 august, pregătim un spectacol excepțional, care va fi și pe gustul copiilor, dar și pe gustul părinților și al bunicilor.

Trupa de teatru Ararat va prezenta „Soacra cu trei nurori” de Ion Creangă, un spectacol ce are la bază o poveste plină de farmec, presărat cu mult umor de bună calitate, ce captează atenția și cucerește.

Realizat cu mijloace simple, ce au însă un mare impact asupra publicului, el ne vorbește despre adevăruri umane universal valabile, cu care oricare dintre noi poate să se identifice. Avem certitudinea că acest spectacol, actual, interactiv, presărat cu mult umor de bună calitate, captează atenția și cucerește .

Simplitatea, replicile pline de haz și umor, precum și talentul incontestabil al protagoniștilor, sunt ingrediente sigure care fac ca el să fie pe deplin gustat de public.

Distribuția: Aurora Prodan, Sanda Savolszky, Raluca Florian, Ruxandra Lăzărescu, Claudiu Pintican.Regia artistică: Claudiu Pintican.

Cel mai amplu spectacol dedicat Centenarului, ”Toți K1 pentru România – Unirea, Visul unei Națiuni”, ajunge sâmbătă la Negrești-Oaș

Cel mai grandios spectacol dedicat Centenarului Marii Uniri – ”Toți K1 pentru România – Unirea, Visul unei Națiuni” – ajunge sâmbătă, 11 august 2018, la Negrești-Oaș, în cadrul manifestărilor organizate de Primăria Negrești-Oaș sub brandul Zestrea Oașului.

Nicolae Furdui Iancu alături de grupul Crai Nou, Paula Seling, Iuliana Tudor, Proiect K1 și Tuan, cărora li se adaugă violonistul Daniel Lazăr și actorii Mihaela Rădescu, Vlad Rădescu și Sorin Francu, vor sosi la Negrești-Oaș pentru realizarea unui spectacol unic, pentru unitate, pentru prietenie, pentru România.

Spectacolul va începe la ora 19.00, pe stadionul din Negrești-Oaș, iar în deschiderea acestuia vor urca pe scenă Maria Petca Poptean, Formația Pionierii, Nicolae Mureșan și Nicolae Mureșan Jr.

”Este un spectacol patriotic excepțional care te face să simți vibraţia şi energia dragostei de neam și de țară. Invit toți negreștenii, oșenii și sătmărenii să se bucure de un show de excepție, în care valoarea spirituală a marilor cântece ale neamului românesc va găsi reverberații în contemporaneitate. Îmi doresc ca acest spectacol să ne găsească pe toți mai uniți, sprijinindu-ne unii pe alții, și cu toții țara, pentru că doar așa putem spera într- o viață mai bună„ – a declarat primarul orașul Negrești-Oaș, Aurelia Fedorca.

Spectacolul face parte din Turneul naţional Toţi K1 pentru România – Unirea, Visul unei Naţiuni, organizat de Primăria Capitalei și Teatrul Excelsior, parteneri fiind Primăria și Consiliul Local Negrești-Oaș și Casa Orășenească de Cultură.

Spectacolul este o lecție de istorie pentru generația tânără și un semn de normalitate pentru o țară care are o istorie atât de frumoasă și care ne permite să stăm cu fruntea sus și să ne mândrim că suntem români.

6 august 2018

Pe ulițele satului. La Muzeul în Aer Liber au început activitățile meșteșugărești și recreative pentru copii

Primele zile de activități pentru copii „Pe ulițele satului … la Muzeul în Aer Liber al Țării Oașului”.

În prima zi, copiii au citit împreună în Căruța cu povești, iar apoi au învățat tehnici de acordare a primului ajutor de la voluntarii Crucii Roșii.

Mătușile Floare Finta – Tezaur Uman Viu și Floare Hotca – Luminător al satului și ceterașii Vasile Solomon și Mihai Zele au fost protagoniștii și îndrumătorii celei de-a doua zile petrecute de copiii negreșteni ”Pe ulițele satului … la Muzeul în Aer Liber al Țării Oașului”.

Copiii au învățat să coasă și să danseze în cadrul atelierului de muzică și tradiții din Țara Oașului, iar unii dintre ei au demonstrat un real talent.

Mâine vă invităm la o nouă întâlnire în Căruța cu povești, alături de bibliotecarele de la Biblioteca Orățenească, și la o nouă sesiune de tehnici de acordare a primului ajutor, sub îndrumarea voluntarilor Crucii Roșii din Negrești-Oaș

Deschiderea Târgului Produs de Oaș și Maramureș – Galerie foto

A doua ediţie a Târgului Produs de Oaş şi Maramureş şi-a deschis azi porțile în centrul oraşului Negreşti-Oaş. Circa 20 de meşteşugari şi producători din Oaş şi Maramureş, dar şi din Bucovina şi-au expus produsele în prima zi a târgului. Standurile pline şi atrăgătoare au atras o mulțime de cumpărători.

Organizat sub brandul Zestrea Oașului, târgul va reuni zilnic în Parcul Central din Negrești-Oaș, din 1 până în 11 august, aproximativ 20 de meşteşugari și producători tradiţionali din Ţara Oaşului și din Maramureș.

Aceștia vor expune la vânzare produse meşteşugăreşti şi artizanale, precum covoare, ceramică, lemn, sticlă, piele, păpuşi, podoabe populare, dar și produse tradiţionale și bio – carne, lapte, prăjituri, miere, sucuri naturale, gemuri, plante medicinale şi terapeutice.

”Învățăm cu fiecare ediție și ne dorim ca prin acest târg să scoatem și în acest an din lăzile de zestre poveştile străbunilor noștri ţesute în pânză, pe lut ars și în podoabe făcute cu multă migală, dar și gustul copilăriei noastre”, a declarat primarul Aurelia Fedorca.

Târgul se va încheia în data de 11 august, în zona stadionului, acolo unde negreștenii vor fi invitați la o seară românească autentică în cadrul spectacolului național ”Toți K 1 pentru România – Unirea, Visul unei Națiuni”.

Organizatorii târgului sunt Primăria și Consiliul Local Negrești-Oaș, Casa Orășenească de Cultură și Muzeul Țării Oașului, în parteneriat cu Asociația Produs de Maramureș.