Skip to content Skip to left sidebar Skip to right sidebar Skip to footer

Hotărâri

Bugetul orașului Negrești-Oaș pe anul 2018 a fost aprobat. Principala țintă: investițiile în școli și infrastructură, finalizarea stațiunii Luna Șes și a Centrului Multicultural

sedinta CL Negresti Oas  Consiliul Local Negrești-Oaș a aprobat, vineri, bugetul de venituri și cheltuieli al orașului pentru anul 2018. Bugetul are o valoare de 31.904.810 lei, iar cea mai mare parte a fost direcționată pentru investiții.

Primarul orașului Negrești-Oaș, Aurelia Fedorca, a precizat că bugetul pe 2018 este unul echilibrat, care asigură buna funcţionare a Primăriei şi instituţiilor subordonate ( învățământ, Casa de cultură, Muzeu), dar şi o bună susţinere pentru investiţii.

”Ţinta noastră este să menţinem şi anul acesta un buget de investiţii generos, posibil atât prin atragerea de fonduri de dezvoltare prin PNDL și fonduri europene, pe lângă veniturile proprii la bugetul local. De asemenea, marșăm pe măsuri de îmbunătățire a colectării impozitelor și taxelor locale datorate de contribuabili, concomitent cu reducerea cheltuielilor de funcționare a Primăriei și instituțiilor subordonate”, a precizat primarul Aurelia Fedorca.

Un capitol important în buget se referă la investițiile în școli, unde au fost cuprinse proiectele privind creșterea eficiențeienergetice a liceelor, școlilor și grădinițelor din oraș și construirea unei creșe.  De asemenea, printr-un proiect finanțat prin PNDL și de la bugetul local va fi extinsă și modernizată Școala Gimnazială nr.3, iar printr-un nou proiect va fi modernizată Școala Gimnazială nr. 1.

La capitolul infrastructură se regăsesc continuarea lucrărilor pe mai multe străzi, precum și cofinanțarea unor proiecte noi care au fost depuse recent pentru finanțare, privind reabilitarea unor străzi care nu au fost cuprinse în programele de anul trecut, și începerea unor lucrări noi de modernizare străzi.

Din fonduri europene,  se va lucra la proiectele privind anveloparea a 20 de blocuri din oraș, din cele 50 existente.

De asemenea, pe fonduri de cooperare transfrontalieră, a fost depus pentru finanțare un proiect privind construirea unui Centru medical la Negrești-Oaș.

”Nu în ultimul rând, vom finaliza lucrările la stațiunea Luna Șes și vom face toate demersurile pentru a o pune în funcțiune în acest an. Dar, unul dintre cele mai așteptate proiecte, pe care îmi doresc să-l finalizăm în anul Centenarului Marii Uniri, este Centrul Multicultural, cu dotările interioare moderne aferente”, a precizat primarul Aurelia Fedorca.

Lista investițiilor care vor fi derulate în 2018 în orașul Negrești-Oaș

INVESTIȚII ÎN DERULARE:

– Modernizare străzi din PNDL:

  • Modernizare străzile: Crizantemelor, Salcamului, Mihai Viteazu și Motilor (tronson str Turului – str Salcamului)
  • Modernizare str Motilor (tronsonul Ion Creanga – str Turului) si DC11 str Turului (tronsonul str Victoriei – str Dumbrava)
  • Modernizare strazile: Primaverii, Viitorului, Pietei, Arenei, 1 Iunie (tronson str Motilor – str Plopilor), 1 Iunie (prelungire strada 1 Iunie – str Padurii)
  • Modernizare strazile: Padurii, Valtori (Vraticel – Grajduri), Popesti 1 (Valea Cerbului – Zorilor)
  • Modernizare strazile: Livezilor (din Zorilor capat), Tudor Vladimirescu 2 ( Borcutului – Gozureni), Borcutului (George Cosbuc – Luna)

 –Modernizare străzi din bugetul local:

  • Modernizarea străzilor Plopilori si Gării
  • Amenajare accese pe străzile Cornetului, Morii, Oașului

 

– Alte investiții aflate în derulare:

  • Extindere, modernizare, dotare Scoala Gimnaziala nr.3 – din PNDL
  • Modernizare Cartier Decebal
  • Construirea unei toalete publice
  • Extindere retea de curent electric
  • Extinderea si reabilitarea (inlocuirea) retelelor de alimentare cu apa pe strada Motilor si 1 Iunie
  • Extinderea si reabilitarea (inlocuirea) retelelor de alimentare cu apa si retelelor de canalizare pe strada Viitorului, Arenei si Morii

Centrul Multicultural Negrești-Oaș

  • Lucrari Amenajari Interioare Centrul Cultural
  • Furnizare dotari audio-video
  • Lucrari Exterioare: apa+canal+gaz
  • Taxa Racord Electric
  • Proiect de detalii de executie si detalii de amenajare a spatiilor interioare – de la bugetul local

Dezvoltarea zonei turistice Luna Șes:

  • Montarea instalatiei de transport pe cablu CD 4 Luna Ses si Amenajarea partiei de schi si sistem de inzapezire al partiei – Luna Ses
  • Alimentare cu apa potabila a zonei Luna Ses si inmagazinarea apei printr-o acumulare permanenta pentru turnurile de zapada
  • Spor de Putere Complex Turistic Luna Ses
  • Alimentare cu energie electrică din PC2 a consumatorilor din Luna Șes
  • Alimentare cu energie electrică din PC8 a consumatorilor din Luna Șes
  • Luna Ses 2 Ratrack
  • Luna Ses ATV

INVESTIȚI NOI PROPUSE PENTRU 2018:

Prin PNDL:

  • Modernizare Apa – Canal și sistem rutier pe Strada Mihai Eminescu
  • Modernizare Apa și sistem rutier pe str.Tudor Vladimirescu (Tronson Str.Victoriei-Str. Borcutului )
  • Realizarea a patru poduri
  • Realizarea unei crese in orasul Negresti Oas

Din fonduri europene:

  • Creșterea eficientei energetice a blocurilor de locuinte din orasul Negresti Oas – LOT 1
  • Creșterea eficientei energetice a blocurilor de locuinte din orasul Negresti Oas – LOT 2

 

  • Cresterea eficientei energetice a Gradinitei cu Program Prelungit nr 7.
  • Cresterea eficientei energetice a Liceului Tehnologic Ionita G Andron – Corp Principal, Corp A, Corp B si Atelier de alimentatie publica
  • Cresterea eficientei energetice a Scoalii Gimnaziale Nr 3 – Sala de Sport
  • Cresterea eficientei energetice a Scolii  Gimnaziale nr. 1 
  • Cresterea eficientei energetice a Gradinitei cu Program Prelungit nr 1
  • Cresterea eficientei energetice a Liceului Teoretic Negresti Oas- Corp A

 

  • Cresterea eficientei energetice a Sediului Primariei – Corp A si Corp B din localitatea Negresti Oas

 

  • Construirea unui Centru medical – „Îmbunătățirea serviciilor medicale în Nyirbátor și Negrești – Oaș , dezvoltând infrastructura de sănătate și serviciile comune ”

 

Din alte fonduri:

– Amenajare spații de joacă în cartierele orașului Negrești-Oaș

– Amenajare teren sport, inclusiv achiziționare tribună la stadionul Negrești-Oaș

– Amenajare Zona Expozitională Muzeul Țării Oașului

 

PROPUNERI DE PROIECTE NOI:

  • Modernizare apa-canal si sistem rutier pe strazile: str Padurii (tronson str Padurii – str Valtori), str Magnoliei, str Podului, str Zorilor (tronson Livezilor-Popesti), str Tineretului, str Pietrosului, str Borcutului (tronson str Tudor Vladimirescu – str George Cosbuc, tronson str Lacrimioarelor – str Luna), str Lacrimioarelor, str Garii (tronson str. Mihai Eminescu – str 1 iunie)
  • Actualizarea studiului de fezabilitate pentru eficientizarea, modernizarea și extinderea sistemului de iluminat public
  • Modernizarea străzilor Garoafelor, 1 Iunie, V. Lucaciu, Livezilor
  • Extinderea, modernizarea și dotarea Școlii Gimnaziale Nr. 1
  • Extinderea Corpului B, modernizarea sălii de sport și dotarea laboratoarelor din cadrul Școlii Gimnaziale Nr. 3 Negrești –Oaș
  • Modernizarea spațiilor verzi pentru crearea unui “coridor verde” de calitate în orașul Negrești- Oaș
  • Realizare parcare etajată în Zona Turistică Luna Șes
  • Realizare PUZ Zona turistică Luna Șes
  • Studiu de oportunitate/caiet de sarcini închiriere Luna Ses
  • Expertiza tehnica si evaluare Bloc de locuinte cu P+4 nivele si 38 apartamente

Proiectul de buget a fost elaborat ținând cont de politicile bugetare naționale și locale, de strategiile locale, județene și naționale, de programele de dezvoltare economico-sociale, dar și de propunerile ordonatorilor de credite din subordine și de programele întocmite în scopul finanțării unor acțiuni, în condițiile legii.

 

Taxele și impozitele locale pentru anul 2018 nu se majorează la Negrești-Oaș

Consiliul Local Negrești-Oaș a aprobat în ședința de vineri, 29 decembrie 2017, proiectul de hotărâre privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2018.

La propunerea primarului Aurelia Fedorca, valoarea taxelor și impozitelor locale a rămas neschimbată.

”Am decis să nu majorăm nici în acest an taxele și impozitele locale, așa cum nu am făcut-o nici în ultimii ani, însă mă aștept ca negreștenii să conștientizeze acest lucru și să contribuie la îmbunătățirea gradului de colectare a acestora. Am reușit, an de an, să mărim gradul de colectare, dar încă suntem departe de a fi mulțumiți. Sper ca negreștenii rău-platnici să aprecieze faptul că nu majorăm impozitele și să le achite la timp!”, a declarat primarul orașului Negrești-Oaș.

În aceiași ședință, au mai fost aprobate următoarele hotărâri:

– hotărâre privind încetarea mandatului de consilier local din partea Partidului Alianța Liberalilor și Democraților a d-lui Bu Ștefan Marian;
– hotărâre privind aprobarea execuției bugetare pentru trimestrul IV a anului 2017;
– hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal – “Construire statie de bază pentru servicii de comunicatii electronice” în judetul Satu Mare, loc Negrești-Oaș, str. I.Creangă, extras CF 109935, nr. cad. 109935;
– hotărâre privind aprobarea preturilor de referință pe grupe de accesibilitate pentru valorificarea de masă lemnoasa și a volumului pentru anul 2018;
– hotărâre privind darea în administrare a pădurilor si a pășunilor împădurite ale orașului Negrești-Oaș.

Rezultatul sesiunii de selecție a proiectelor care vor beneficia de finanțare nerambursabilă de la bugetul local al orașului Negrești-Oaș

Comunicat cu privire la rezultatul final al sesiunii de selecție a proiectelor care vor beneficia de finanțare nerambursabilă de la bugetul local al orașului Negrești-Oaș pe anul 2017, în baza legii nr. 350 din 2 decembrie 2005

În cadrul selectiei publice de proiecte, organizate de Orasul Negresti Oas – in cadrul Sesiunii I -proiecte sportive, culte religioase si culturale, a Programului pentru acordarea de finantari
nerambursabile din bugetul local al oragului Negresti Oas pe anul 2017, pentru activitati nonprofit de interes local, conform prevederilor Legii nr. 350 din 2 decembrie 2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri alocate pentru activitati nonprofit de interes general, s-au atribuit urmatoarele finantari nerambursabile.

Rezultatele evaluarii sunt prezentate in documentul atasat. Click aici pentru a-l vizualiza

Consiliul Local Negrești-Oaș a aprobat acordarea de burse sociale și burse de merit pentru elevii performanți

Consiliul Lsedinta CL Negresti Oas aprobare buget 2017ocal al oraşului Negreşti-Oaş a aprobat, în şedinţa ordinară din 28 aprilie 2017, acordarea unui număr de 43 de burse sociale şi 148 de burse de merit pentru elevii din învăţământul preuniversitar de stat din oraș.

Decizia a fost luată la propunerea primarului Aurelia Fedorca, urmând ca elevii care întrunesc criteriile să primească o bursa socială de 40 lei/ lună, bursele de merit fiind de 50 lei/lună/elev.

„Încercăm să susţinem activitatea de învăţământ şi elevii cu rezultate deosebite prin toate pârghiile de care dispunem. Prin acordarea acestor burse dorim să stimulăm elevii care obțin rezultate bune la învățătură, la olimpiade sau la concursuri, dar și pe cei care au situații familiale mai dificile. Acordarea burselor se va face în baza criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din unitățile din învățământul preuniversitar de stat aprobate de Ministerul Educației”, a declarat primarul Aurelia Fedorca.

Bursele de merit sunt acordate elevilor care au obținut media generală de cel puțin 8,50 și nota 10 la purtare în anul școlar anterior, respectiv în primul semestru al anului școlar, dar și celor care au obținut locurile I, II, III la etapele județene ale olimpiadelor și concursurilor școlare naționale organizate de Ministerul Educației .

Bursele sociale se acordă elevilor aflați în situații dificile, sunt orfani sau au problemd medicale și ale căror familii nu realizează un venit net mediu lunar, pe ultimele 12 luni, pe membru de familie, mai mare de 50% din salariul minim net pe economie și nu dețin terenuri agricole cu o suprafață mai mare de 20.000 mp în zonele colinare de șes și de 40.000 mp în zonele montane.

Listele cu elevii care vor obține bursele au fost întocmite de unitățile de învățământ din orașul Negrești-Oaș.

Negreștenii vor colecta separat deșeurile, în două fracții, din 1 mai 2017

Negreștenii vor colecta separat deșeurile, în sistem dual, în două fracții – FRACȚIE UMEDĂ și USCATĂ, din data de 1 mai 2017.  Primăria orașului Negrești-Oaș și operatorul de salubrizare SC Cleanman SRL a demarat o amplă campanie de informare și de conștientizare în rândul populației, sub sloganul ”Un oraș mai curat începe de la tine!”.

 Colectarea selectivă în sistem dual este obligatorie pentru toate persoanele fizice și pentru toate persoanele juridice. De asemenea, fiecare gospodărie sau societate comercială are obligația legală de a încheia contracte de salubritate, în caz contrar urmând să plătească o taxă specială care va fi activată automat de Direcția de Impozite și Taxe Locale a Primăriei Negrești-Oaș.


Ce presupune colectarea duală a deșeurilor

               Colectarea duală presupune colectarea deșeurilor în doi recipienți distincți, unul pentru fracția umedă și unul pentru fracția uscată.

FRACȚIA UMEDĂ – conține deșeurile menajere obișnuite, resturi alimentare sau cele rezultate din producerea hranei zilnice, precum și materiale care nu mai pot fi reciclate, impregnate cu ulei sau umede, pătate cu resturi alimentare etc. Deșeurile menajere se colectează în același container ca și până acum și după același orar, de două ori pe lună, la gospodăriile individuale. La blocurile de locuințe, containerele vor fi inscripționate astfel: USCAT pentru deșeurile reciclabile și UMED pentru deșeurile menajere.

FRACȚIA USCATĂ – cuprinde deșeurile din categoria materialelor reciclabile – hârtie, cartoane, PET-uri, pungi de plastic, folii de ambalare, doze de aluminiu, cutii de conserve metalice curate, sticle și borcane golite de conținut și spălate dacă este necesar, ambalaje de plastic curate de la produse de igienă, etc.

Fracția uscată se colectează în sacii verzi inscripționați pe care negreștenii îi vor primi de la societatea de salubritate, la case, sau în pubelele inscripționate cu USCAT, la blocuri. Sacii vor fi refolosiți până la uzare.

Pentru reducerea volumului deșeurilor, negreștenii sunt sfătuiți să plieze cutiile de carton, să preseze recipientele tip PET și dozele de aluminiu.

De asemenea, în orașul Negrești-Oaș și în Cartierul Tur există circa 60 de puncte de colectare selectivă, în care negreștenii pot depozita deșeurile uscate. Totodată, deșeurile uscate pot fi depuse direct la stația de sortare a operatorului de salubritate de pe strada Victoriei nr. 5.  

Unde vor ajunge deșeurile?

Deșeurile uscate vor fi triate și valorificate, astfel încât în urma reciclării se vor transforma în produse noi. Prin această operațiune, negreștenii vor contribui la salvarea materiilor prime din care sunt produse ambalajele și sticlele.

Deșeurile umede vor fi transportate, ca și până acum, la Groapa de gunoi ecologică de la Doba, aflată la o distanță de 80 de kilometri.

Amenzi pentru nerespectarea colectării separate

Nerespectarea de către populație sau societăți comerciale a colectării selective a deșeurilor în sistem dual constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 la 2.000 de lei, conform prevederilor Legii 211/2011 privind regimul deșeurilor. Constatarea contravenției și aplicarea amenzilor se face de către Poliția Locală Negrești-Oaș și de către comisarii Gărzii Naționale de Mediu.

Persoanele fizice care nu colectează selectiv deșeurile sau nu au încheiate contracte de salubritate vor plăti o taxă specială de 300 lei/ an, în loc de 4,3 lei/ persoană/ lună pentru ridicarea gunoiului, care va fi activată automat de Primăria Negrești-Oaș și va fi plătită înainte de plata taxelor locale. În cazul persoanelor juridice, taxa specială este de 202+TVA/mc, față de 52,42 lei +TVA/mc tariful normal. 

Colectarea selectivă, o obligație legală și una morală

Primarul orașului Negrești-Oaș, Aurelia Fedorca, a declarat că introducerea colectării selective în sistem dual este o obligație impusă de lege și și-a exprimat speranța că negreștenii vor înțelege importanța acestui demers și se vor conforma.

”Colectarea selectivă este o obligație instituită prin legea 211 din 2011 la care trebuie să ne conformăm. În plus, conform directivelor europene, până în anul 2020 România trebuie să recicleze jumătate din deşeurile pe care le produce. Pentru a atinge obiectivul, din acest an Ministerul Mediului a impus o taxă de 80 lei pe tona de deşeuri menajere plătibilă de fiecare operator al depozitelor ecologice către Administraţia Fondului pentru Mediu, dar și obligația primăriilor care nu reduc în fiecare an cu câte 15% cantitatea de deşeuri menajere de a plăti o taxă de 100 lei pentru fiecare tonă de deşeuri peste ţintă. Așadar, colectarea selectivă vine să ne scutească de amenzi mari pe viitor. 

Fac apel la negreșteni să respecte regulile pentru a arăta că trăim într-un oraș civilizat, că ne pasă de mediul în care trăim dar și că investim în viitorul copiilor noștri”, a declarat primarul Aurelia Fedorca.  

Din 7 aprilie, angajați ai operatorului de salubritate Cleanman și ai Primăriei Negrești-Oaș vor merge din casă în casă pentru a le explica negreștenilor obligația legală pe care o au de a colecta selectiv deșeurile și cum vor face acest lucru, dar și pentru a conștientiza importanța colectării selective pentru mediul înconjurător.

 

 

Negrești-Oaș                                                        Biroul de presă

07 aprilie 2017

 

 

Bugetul orașului Negrești-Oaș pe anul 2017 a fost aprobat. Lista investițiilor care vor fi derulate în acest an

sedinta CL Negresti Oas aprobare buget 2017Consiliul Local a aprobat în ședința de vineri, 24 martie 2017, bugetul orașului Negrești-Oaș pe anul 2017, acesta fiind de 38.978.929 lei, ușor mai mare față de anul precedent.

În prezentarea proiectului de buget, primarul Aurelia Fedorca a declarat că bugetul propus pentru anul 2017 este unul echilibrat care asigură buna funcţionare a Primăriei şi instituţiilor subordonate ( învățământ, Casa de cultură, Muzeu), dar şi o bună susţinere pentru investiţii.

Proiectul de buget a fost elaborat ținând cont de politicile bugetare naționale și locale, de strategiile locale, județene și naționale, de programele de dezvoltare economico-sociale, dar și de propunerile ordonatorilor de credite din subordine și de programele întocmite în scopul finanțării unor acțiuni, în condițiile legii.

”Ţinta noastră este să menţinem şi anul acesta un buget de investiţii generos, de aceea propunem și un buget în creștere față de anul precedent, creștere posibilă atât prin atragerea de fonduri de dezvoltare prin PNDL și fonduri europene, pe lângă veniturile proprii la bugetul local, cât și prin măsuri de îmbunătățire a colectării impozitelor și taxelor locale datorate de contribuabili, concomitent cu reducerea cheltuielilor de funcționare a Primăriei și instituțiilor subordonate”, a precizat primarul Aurelia Fedorca.

Principalele investiții care vor fi derulate în acest an sunt în infrastructură, capitol la care sunt cuprinse continuarea lucrărilor pe mai multe străzi, precum și cofinanțarea unor proiecte noi care au fost depuse recent pentru finanțare, privind reabilitarea unor străzi care nu au fost cuprinse în programele de anul trecut, și începerea unor lucrări noi de modernizare străzi.

”Dacă reușim să le finalizăm pe toate acestea, putem spune că 80% din străzile orașului sunt modernizate”, a precizat primarul.

De asemenea, bugetul asigură finalizarea investițiilor la Centrul Multicultural, care va fi inaugurat în acest an, dar și finalizarea Corpului C al Primăriei. În acest corp vor funcționa cele mai importante departamente ale primăriei în relația cu cetățenii orașului. Recepția clăditii va fi făcută în maxim 3 săptămâni, când în sfârșit vom putea primi cetățenii orașului în condiții decente, iar angajații vor avea confortul necesar.

Tot în acest an va fi finalizată Grădinița din Cartierul Decebal, dar și proiectul privind Reabilitarea și extinderea Școlii Gimnaziale nr. 3, o investiție nouă care are ca obiectiv ca toți copiii să învețe într-un singur schimb, de dimineața, dar și îmbunătățirea condițiilor de studiu.

O a doua mare prioritate pentru administrația locală este finalizarea documentației proiectelor majore ce ar urma să fie finanțate din fonduri europene și/ sau guvernamentale, cele mai importante fiind documentațiile privind anveloparea tuturor instituțiilor publice, inclusiv a tuturor instituțiilor de învățământ.

O altă direcție presupune faptul ca Negrești Oaș să devină un oraș competitiv, un oraș care să se mențină în topul orașelor în care merită să investești și creearea cadrului necesar întoarcerii acasă a celor plecați.

În acest sens, va fi important pentru administrația locală ca în anul 2017 să-și definească o strategie clară de atragere a investitorilor, să intensifice colaborarea cu firmele din oraș, realizarea de parteneriate publice-private, punerea în valoare a tuturor oportunităților pe care orașul le oferă.

Totodată, rămâne o prioritate domeniul turismului, în speranța că vom reuși să trecem de sincopa birocratică de la Luna Șes. După ce am reușit să obținem titlul de stațiune turistică, este necesar să finalizăm investițiile și să realizăm urgent o strategie de promovare coerentă pentru momentul în care vom putea inaugura investiția.

Pe de altă parte, primarul Aurelia Fedorca a arătat că își dorește o creștere a vizibilității la nivel național și internațional în domeniul cultural și al conservării culturii tradiționale, prin organizarea evenimentelor care ne-au consacrat și prin schimburi culturale lărgite cu partenerii noștri tradiționali și nu numai.

O altă prioritate o constituie îmbunătățirea în continuare a serviciilor publice delegate, precum și îmbunătățirea colectării deșeurilor în oraș în vederea creșterii curățeniei și a reducerii impactului taxei de depozitare (colectarea în două fracții: umedă și uscată), soluționarea problemelor de alimentare cu apă precum și îmbunătățirea calității apei, contorizarea individuală, întreținerea și extinderea spațiilor verzi.

Acestea ar fi principalele mari ținte pe care Primăria și le-a fixat pentru acest an, un an decisiv pentru felul în care se va dezvolta orașul și economia zonei în anii următori.

Lista investițiilor care vor fi derulate în 2017 în orașul Negrești-Oaș

Investiții în derulare:

– Modernizare străzi:

  • Crizantemelor,
  • Salcâmului,
  • Mihai Viteazu,
  • Moților (tronson str Turului – str Salcâmului),
  • Moților (tronsonul Ion Creanga – str Turului),
  • DC11 str. Turului (tronsonul str Victoriei – str Dumbrava),
  • Primăverii,
  • Viitorului,
  • Pieței,
  • Arenei,
  • 1 Iunie (tronson str Motilor – str Plopilor),
  • 1 Iunie (prelungire strada 1 Iunie – str Padurii),
  • Pădurii,
  • Vâltori (tronson Vraticel – Grajduri),
  • Popești 1 ( tronson Valea Cerbului – Zorilor),
  • Livezilor (din Zorilor capat),
  • Tudor Vladimirescu 2 ( tronson Borcutului – Gozureni),
  • Borcutului ( tronson George Coșbuc – Luna)

– Alte investiții aflate în derulare:

  • Reabilitare și modernizare Corp C Primăria Negrești Oaș
  • Construirea Centrului Cultural din orașul Negrești Oaș (CNI)
  • Modernizare Cartierul Decebal
  • Construcție Grădinița cu program normal în Cartierul Decebal
  • Amenajare accese pe străzile Cornetului, Morii, Oașului
  • Extindere rețele canal gravitațional Negrești Oaș, str. Gării (Tuba), Trons. A, B, C, D
  • Repoziționare stâlpi curent electric (T.Vladimirescu, Viitorului, etc.)
  • Canalizare pluvială (cart Salcâmului, Borcutului, Pădurii, Vâltori, Tudor Vladimirescu, etc.
  • Finalizarea lucrărilor de amenajare la pârtia de schi de la Luna Șes

 

Investiții noi propuse pentru 2017:

Obiective de investiții noi prin Programul Național de Dezvoltare Locală II:

– Modernizare străzi:

  • Tineretului,
  • Zorilor (tronson Livezilor- Popești),
  • Pietrosului,
  • Lăcrămioarelor,
  • Magnoliei,
  • Pădurii (tronson Pădurii – Vâltori),
  • Podului,
  • Gării 1 și Gării 2
  • Plopilor
  • Borcutului (tronson T. Vladimirescu – G. Coșbuc)
  • Modernizare rețele apă-canal și sistem rutier pe strada Mihai Eminescu
  • Modernizare rețele apă și sistem rutier pe strada Tudor Vladimirescu (tronson Victoriei – Borcutului)
  • Modernizare străzi de interes local în CARTIERUL TUR II

– Alte investiții noi:

  • Extindere, modernizare și dotare Școala Gimnazială nr.3
  • Construirea unei creșe în orașul Negrești-Oaș
  • Toaleta Publică
  • Extinderea și reabilitarea (înlocuirea) rețelelor de alimentare cu apă pe strada Moților și 1 Iunie în orașul Negrești Oaș
  • Construirea unui complex sportiv în orașul Negrești-Oaș
  • Construirea de poduri – 4

– Dezvoltarea zonei turistice Luna Șes:

  • Luna Șes -Lac de acumulare
  • Spor de putere Complex Turistic – Zona Luna Şes
  • Luna Șes – 2 Ratrack
  • Luna Șes – ATV
  • Alimentare cu energie electrică din PC2 a consumatorilor din Luna Șes
  • Alimentare cu energie electrică din PC8 a consumatorilor din Luna Șes

 

Studii de fezabilitate în vederea depunerii de proiecte pentru atragerea de finanțare prin POR:

    1. Creșterea eficienței energetice la clădirile publice:

  • Sediul Primăriei,
  • Grup Școlar Ioniță G. Andron,
  • Liceul Teoretic,
  • Școala Gimnazială nr. 1,
  • Grădinița nr. 7,
  • Școala Gimnazială nr. 3 – Sala de Sport,

    2. Creșterea eficienței energetice la blocurile de locuințe:

  • Blocurile de locuințe – LOT I și II.

 

    3. Extinderea și modernizarea serviciilor sociale.

Taxele și impozitele locale pe anul 2017 rămân neschimbate la Negrești-Oaș

Sedinta CL 29 decembrie Consiliul Local al orașului Negrești-Oaș a hotărât în ultima ședință din acest an, care a avut loc în 29 decembrie, să mențină la nivelul actual impozitele și taxele locale pe anul 2017.

Având în vedere raportul Direcţiei Economice, care arată că în acest an au fost înregistrate creșteri semnificative ale încasărilor la unele categorii de impozite, primarul Aurelia Fedorca a propus menţinerea taxelor şi impozitelor la aceiaşi valoare ca şi în 2016, aproape de minimul prevăzut de Codul Fiscal.

Totodată, consilierii locali au aprobat execuţia bugetară pentru trimestrul IV al anului 2016.

Bu Ştefan Marian a fost validat consilier local din partea ALDE

Bu Stefan Marian Consiliul Local al orașului Negrești-Oaș a validat în ultima ședință din acest an, care a avut loc în 29 decembrie, mandatul de consilier local al domnului Bu Ştefan Marian.

Acesta a fost următorul pe lista Partidului Alianţa Liberalilor şi Democraților (ALDE) după ce Cicio Ioan şi-a dat demisia din funcţia de consilier local şi implicit din cea de viceprimar. Noul consilier local a depus jurământul de credință şi i s-a urat bun venit în Consiliul Local Negrești-Oaș.

Noii consilieri locali ai Consiliului Local Negrești-Oaș au fost validați. Ioan Cicio a fost ales viceprimar – FOTO

Viceprimar Ioan CicioMarți, 21 iunie 2016, la Negrești-Oaș, a avut loc ceremonia de învestire în funcţie a primarului Aurelia Fedorca şi de validare a noilor consilieri locali. Astfel, în prezenţa prefectului Radu Bud, a judecătorului Ovidiu Ciorba, a protopopului ortodox de Oaș Mihai Feher, a protopopului greco-catolic Iacob Feier și a altor fețe bisericești, șefi de instituții din oraș și a numeroși negreșteni, Aurelia Fedorca, alături de membrii Consiliului Local, au depus jurământul de credinţă pentru un nou mandat de patru ani.

În cadrul primei şedinţe a legislativului local a fost ales în fucția de viceprimar Ioan Cicio, consilier din partea ALDE. Ioan Cicio a fost viceprimar și în mandatul 2012 – 2016.

Cei 17 consilieri locali sunt:
BERINDE GHEORGHE PNL
BERINDE IOAN PSD
BUD VIOREL VASILE PSD
CICIO IOAN ALDE
CIOCAN IOAN PSD
FANEA IOAN PSD
FEDORCA CORNELIA PNL
GARDOS DOMNICA PSD
GAMBRA IOAN PSD
HOTCA ADRIAN PSD
HOTCA IOAN PNL
LOHAN VASILE PSD
MICLĂUȘ MIHAI PNL
MOISA PETRE PSD
OLTEANU IOAN PSD
POP GHEORGHE PSD
SARCA IOAN – PSD

Aurelia Fedorca a depus jurământul de învestire în funcția de primar al orașului Negrești-Oaș – FOTO

juramant aurelia fedorcaAurelia Fedorca a depus, marți, 21 IUNIE 2016, jurământul de învestire în funcţia de primar al orașului Negrești-Oaș, în cadrul unei ceremonii organizate la Primărie, în prezenţa prefectului Radu Bud, a judecătorului Ovidiu Ciorba, a protopopului ortodox de Oas Mihai Feher, a protopopului greco-catolic Iacob Feier și altor fețe bisericești, dar și a primarului din Seini, Gabriela Tulbure. De asemenea, au fost prezenți șefi ai instituțiilor din orașul Negrești Oaș și numeroși negreșteni. Aurelia Fedorca a fost prima dintre primarii aleși în județul Satu Mare în urma alegerilor din 5 iunie care a depus jurământul de învestire.

Aurelia Fedorca se află la al doilea mandat de primar. Discursul primarului Aurelia Fedorca:

În momentul în care am fost aleasă primar, în urmă cu patru ani, am conștientizat că încrederea care mi-a fost acordată înseamnă în primul rând răspundere și obligație, dar și un puternic imbold pentru muncă permanentă, în folosul orașului și a cetățenilor lui. Azi, după ce am văzut rezultatul alegerilor din 5 iunie, recunosc emoționată că nimic nu poate să-ți umple sufletul cu mai multă bucurie decât atunci când vezi confirmarea muncii și eforturilor pe care le-ai făcut, prin voturile și încrederea care ți-a fost acordată de către mii de oameni.

Le mulțumesc din inimă negreștenilor care m-au susținut în campanie și apoi m-au votat, celor de acasă și celor din străinătate care mi-au trimis mereu mesaje de încurajare. Îi asigur că încrederea lor mă obligă și mai mult să pun în aplicare toate proiectele pe care mi le-am asumat pentru a le face o viața cât mai bună și mai civilizată. Le mulțumesc și celor care nu m-au votat, pentru că îmi aduc aminte că în noul mandat avem încă multe lucruri de făcut. Și le vom face împreună! Nu în ultimul rând mulțumesc familiei, echipei mele și colaboratorilor mei, fără al căror efort rezultatul nu ar mai fi fost același.

Aceste alegeri au demonstrat încă odată, la Negrești-Oaș și în toată țara, că oamenii vor fapte, vor ca orașul să se dezvolte, ca viața să devină suportabilă și civilizată. Oamenii sunt sătui de dispute politice, de politicieni care doar promit, se ceartă și nu realizează nimic pentru comunitatea pe care o reprezintă. Toți suntem uniți de aceleași nevoi și de aceeași dorință: să trăim mai bine în orașul nostru!

Avem de rezolvat împreună probleme complexe: Împreună cu echipa mea ne-am propus să continuăm toate proiectele pe care le-am început și să începem altele noi, astfel încât Negreștiul să devină cu adevărat o capitală modernă a Țării Oașului. Dar pentru acest lucru am nevoie de sprijinul întregului Consiliu Local, de sprijinul angajaților Primăriei și a întregii comunități. De aceea, fac apel la colegii mei din Consiliul Local, indiferent de apartenența politică, să devină partenerii mei în acest proiect pentru dezvoltarea Negreștiului. Este nevoie de implicare din partea tuturor, pentru că negreștenii merită să trăiască mai bine într-un oraș civilizat care are nevoie de investiții și proiecte de dezvoltare în toate domeniile. Vă aștept pe toți cu idei și soluții!

Vreau să-i asigur pe toți negreștenii că uşa mea va rămâne mereu deschisă ca și în primul mandat şi că vor avea în mine un partener pe termen lung pentru dezvoltarea oraşului. Promit să fiu în continuare primarul tuturor negreştenilor! Avem o misiune grea, dar onorantă. Să ne străduim prin muncă și seriozitate ca în următorii patru ani să redăm speranța negreștenilor și mai ales să nu pierdem încrederea pe care ne-au acordat-o.