Skip to content Skip to left sidebar Skip to right sidebar Skip to footer

Știri Negrești-Oaș

ZIUA EROILOR, sărbătorită joi, 6 iunie, la Negrești Oaș

Primăria Negreşti-Oaş, Consiliul local Negreşti-Oaş şi Casa Orăşenească de Cultură vă invită joi, 6 iunie 2019, la sărbătorirea Zilei eroilor
În parcul central al oraşului (la monumentul eroilor) – ora 12,30:

  •  Intonarea imnului naţional al României
  •  Ceremonial religios
  •  Însemnătatea istorică a zilei, mesajul primarului Aurelia Fedorca
  •  Depuneri de flori şi coroane
  •  Scurt moment artistic

În spiritul tradiţiei europene, în România, Zilei eroilor i s-a conferit prin lege statutul de „sărbătoare naţională a poporului român” şi s-a stabilit a fi sărbătorită în cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paşti, Ziua Înălţării, potrivit tradiţiei româneşti.

Vor participa primarul și viceprimarul oraşului, consilierii locali, preoţi, reprezentanţi ai instituţiilor de cultură şi învăţământ din Negreşti-Oaş, reprezentanţi ai partidelor politice, ai poliţiei locale şi de frontieră, ai I.S.U. etc.

Primar Aurelia FEDORCA,

Manager Ancuța Volșik

Ziua Copilului la Negrești-Oaș – GALERIE FOTO

Manifestările organizate cu ocazia „Zilei Internaționale a Copilului” la Negrești-Oaș au debutat de la prima oră a dimineții cu Ziua Porților deschise la Primărie, unde a avut loc și a VII-a ediție a evenimentului „PRIMARUL COPIILOR – PRIMAR PENTRU O ZI”.

Șase elevi și-au expus proiectele pentru oraș, au pus întrebări și s-au pus pe rând în locul primarului Aurelia Fedorca, fiind invitați să vină oricând cu idei și sugestii pentru a îmbunătăți viața negreștenilor.

Cei șase elevi, Andreea Pop, Gabriela Țînțaș, Andreea Solomeș, Murad Omer, Diana Tyra, Flavia Gavra, au concluzionat că să fii primar nu este lucru ușor, deoarece pe umerii tăi stau multe îndatoriri.

Câstigătoarea alegerilor din acest an și cea care va deține funcția de PRIMAR AL COPIILOR pentru mandatul 2019/2020 este Andreea Pop, aleasă cu majoritate de voturi.

Manifestările au continuat apoi în Muzeul în Aer Liber cu Carnavalul copiilor, momente plăcute presărate cu muzică, divertisment și ateliere de lucru.

De asemenea, copiii au asistat la un spectacol distractiv pentru copii oferit de Magicianul Cristian Guna și teatru de păpuși „ Iedul cu trei capre” și un spectacol organizat de instituțiile de invățământ din oraș.

Manifestările au fost organizate de Primăria și Consiliul Local Negrești-Oaș, prin Casa Orășenească de Cultură, Muzeul Țării Oașului și instituțiile de învățământ din oraș.

Programul manifestărilor organizate de Ziua Internațională a Copilului la Negrești-Oaș

Vă invităm să paticipați vineri la manifestările pe care le organizăm și în acest an cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, după următorul program:

  • 8:00-10:00 – la Primăria Negreşti-Oaş:   

     Ziua Porţilor Deschise

     Primarul copiilor

  • 10:00 – 13:00 la Muzeul în aer liber al Țării Oașului:

Carnavalul copiilor

  • Muzică, divertisment
  • Cabină foto, baloane
  • Ateliere de lucru (work-shop-uri)
  • Spectacol distractiv pentru copii: Magicianul Cristian Guna și teatru de păpuși „ Iedul cu trei capre”

– spectacol organizat de instituțiile de invățământ

  • Dulciuri, înghețată şi …multe surprize

OBIECTIVE: 1. Implicarea unui grup-ţintă de min. 1500 copii, a profesorilor coordonatori şi a celor 6 copii desemnaţi PRIMARI în activităţi culturale/ distractive/ recreative dedicate copiilor

  1. Identificarea unor noi modalităţi de divertisment pentru copii/ tineri, utilizând resursele culturale ale comunităţii locale, îmbunătăţite cu activităţi agreate de publicul-ţintă (face-painting, divertisment clown, spectacole distractive etc.)

     GRUP ŢINTĂ – copiii din Negreşti Oaş (min. 1500 copii – participanţi direct: 6 copii desemnaţi PRIMARI, spectatori la spectacolele din program și activitățile recreative), cadrele didactice, inst. de cultură, APL, poliția locală etc.

Manifestările sunt organizate de Primăria și Consiliul Local Negrești-Oaș, prin Casa Orășenească de Cultură, Muzeul Țării Oașului și instituțiile de învățământ din oraș.

VIZITĂ PE ȘANTIER PENTRU VERIFICAREA STADIULUI LUCRĂRILOR LA PROIECTUL DE INVESTIȚII MODERNIZARE ȘI DOTARE A ȘCOLII GIMNAZIALE NR.3

Primarul Aurelia Fedorca a verificat stadiul lucrărilor la Școala Gimnazială nr. 3, acolo unde se desfășoară ample lucrări de extindere și modernizare, în cadrul unui proiect în valoare de 1.178.000 euro, finanțat prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală ( PNDL 1) gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și de la bugetul local al orașului Negrești Oaș.

La vizita pe șantier au mai participat specialiști din departamentul tehnic al primăriei, reprezentanții constructorului, dirigintele de șantier, directorul școlii și toți cei implicați în proiectul de modernizare. Constructorul a prezentat stadiul lucrărilor, discuțiile fiind axate pe detalii tehnice și de design exterior, un aspect foarte important cu atât mai mult cu cât soluția adoptată va fi utilizată și la lucrările de modernizare a celorlalte instituții de învățământ din oraș.

Primarul Aurelia Fedorca le-a cerut constructorilor să respecte graficul de lucrări și să găsească cele mai bune soluții tehnice pentru ca elevii și dascălii acestei școli să înceapă anul școlar în cele mai moderne săli de clasă.

Pe de altă parte, Școala Gimnazială nr. 3 va mai beneficia de încă două proiecte de modernizare: unul în valoare de 500.000 de euro care vizează extinderea corpului B, modernizarea sălii de sport și dotarea acestora, iar altul în valoare de 283.000 de euro care vizează anveloparea Sălii de sport, investiții care vor fi derulate din fonduri europene și de la bugetul local.

Lucrări similare vor fi demarate la toate instituțiile de învățământ din oraș.

Primarul Aurelia Fedorca a semnat contractul de finanțare pentru reabilitarea blocuri lor – Lotul 2

Primarul Aurelia Fedorca a semnat miercuri contractul de finanțare pentru Lotul 2 de blocuri din Negrești-Oaș care urmează să intre în reabilitare din fonduri europene – în cadrul proiectului „Creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe din orașul Negrești-Oaș – Lot 2”. Semnarea contractului a avut loc în cadrul unui eveniment la care au participat reprezentanți ai asociațiilor de proprietari și proprietari din cele 20 de blocuri care vor fi reabilitate până în anul 2020.

În cadrul acestui proiect vor fi reabilitate termic următoarele 10 blocuri de locuințe: Str. Aleea Crinului – C8-10-12; B13-15; B17-19; D12-14, D8-10, D4-6, str. Unirii nr. 7, Str Unirii nr. 6, Str Victoriei Bl 9 și Str Victoriei, Bl 17/A. Valoarea totală a contractului de finanțare este de 8.864.966,27 lei ( inclusiv TVA), din care valoarea eligibilă nerambursabilă este de 4.943.286,85 lei (inclusiv TVA), adică 60%.

În 25 aprilie, primarul Aurelia Fedorca a semnat și contractul de finanțare pentru Lotul 1, în cadrul căruia vor fi reabilitate următoarele 10 blocuri: Lot 1: C 1 – Strada Victoriei; Bl 2; C 2 Strada Victoriei; Bl 8; C 3 Strada Salcâmului; Bl 1; C 4 Strada Salcâmului; Bl 2; C5 Strada Salcâmului; Bl 3; C6 Strada Victoriei; Bl 34; C 7 Strada Victoriei; Bl 35; C 8 Strada Victoriei; Bl 36; C 9 Strada Trandafirilor; Bl 13; C 10 Strada Trandafirilor; Bl 16. Valoarea acestui proiect este de 6.864.818, 09 lei, din care valoarea eligibilă nerambursabilă este de 3.984.291.49 lei, adică 60%.
Primarul Aurelia Fedorca a declarat că semnarea contractului este un pas important atât pentru negreștenii care locuiesc în aceste blocuri, cât și pentru oraș, care își va îmbunătăți aspectul.

”Prin semnarea acestui al doilea contract facem un pas mare înainte pentru modernizarea orașului și îmbunătățirea nivelului de trai. După implementarea acestor două proiecte, condițiile de locuit din aceste 20 de blocuri se vor schimba esențial, iar prin aspectul lor vor contribui la îmbunătățirea imaginii orașului nostru”, a precizat primarul Aurelia Fedorca.

Perioada de implementare a proiectelor este din data semnării contractului de finanțare până în 2021.

Urmează să fie organizate procedurile de licitație, iar după desemnarea firmelor câștigătoare și semnarea contractelor se va trece la începerea efectivă a lucrărilor.

Investițiile vizează următoarele tipuri de lucrări: lucrări de reabilitare termică a elementelor de anvelopă a clădirii; izolarea termică a fațadei – partea opacă; izolarea termică partea vitrată; termo-hidroizolarea acoperișului tip terasă; izolarea termică planșeu peste subsol; izolarea termică a planșeului ultimul nivel; lucrări de instalare a unor sisteme alternative de producere a energiei; lucrări de înlocuire a corpurilor de iluminat existente cu corpuri de iluminat cu eficiență ridicată, în scopul reducerii consumurilor energetice din surse convenționale și a emisiilor cu gaze cu efect de seră.

Cererile de finanțare pentru reabilitarea blocurilor de locuințe au fost depuse în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 3 “Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon”, Prioritatea de investiții 3.1 – Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructuri publice, inclusiv clădiri publice, și în sectorul locuințelor. Operațiunea A: Clădiri rezidențiale”.

Noaptea Albă la Muzeul Țării Oașului

Vă invităm sâmbătă, 18 mai 2019, la Muzeul Țării Oașului, Galeria de arta “Dr. Mihai Pop”, începând cu ora 18:00, unde va avea loc deschiderea expozitiei ,,Un suflet în trei inimi” în cadrul evenimentului ,,Noapte albă la Muzeul Țării Oașului”.

Noaptea muzeelor reprezintă un eveniment de amploare pe parcursul căruia mii de muzee şi organizații culturale din 30 de ţări europene își aprind luminile și deschid porțile publicului larg pentru a celebra cultura, arta și creativitatea.

“Un suflet în trei inimi” este expoziția colaj a trei expoziții tematice: expoziție de pictură – colecția Ion Țânțaș, 110 de la nașterea artistului, expoziție de fotografie Ioniță G. Andron, 30 de ani de la trecerea în neființă a artistului și expoziție de etnografie.

Spectacol folcloric cu Tripon Maria și Ansamblurile folclorice Oașul și Sânzienele, între orlele 18:00 – 19:00.

✓ vizitarea gratuită a expozițiilor în intervalul orar 18:00 – 23:30.

Obiectivul nostru, prin evenimentele pe care le organizăm, este păstrarea și transmiterea resursei culturale către generațiile viitoare, în forma sa autentică și nealterată, atragerea unui public cât mai numeros și variat, promovarea imaginii Muzeului Țării Oașului și a obiectivelor turistice ale Țării Oașului.

Noaptea Europeană a Muzeelor 2019 este un eveniment coordonat la nivel local de Primăria Negrești-Oaș, prin Muzeul Țării Oașului și în parteneriat cu Casa Orășenească de Cultură și Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Negrești-Oaș. La nivel național, proiectul este gestionat de Rețeaua Națională a Muzeelor din România.

Orașul Negrești-Oaș găzduiește etapa finală a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar

Orașul Negrești-Oaș găzduiește etapa finală a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, o competiție la care participă echipele de fotbal ale liceelor din 8 județe.

Deschiderea oficială a Olimpiadei a avut loc vineri la Liceul Teoretic Negrești-Oaș, în prezența primarului Aurelia Fedorca, a inspectorului școlar general adjunct Delia Gavra și a directorului Liceului Teoretic Viorel Bud.

Echipele concurente  –  Liceul cu Program Sportiv Satu Mare,  Liceul cu Program Sportiv Slatina – Olt, Colegiul Național Szekely Miko Sfântu Gheorghe – Covasna, Colegiul Național Mihail Kogălniceanu Galați, Colegiul Național Octav Onicescu București,  Liceul Tehnologic Matei Corvin Hunedoara, Liceul Tehnologic Hîrlău Iași, Liceul Tehnologic Doamna Chiajna – Chiajna – Ilfov – au fost primite de elevii Liceului gazdă cu pâine și sare, iar liceenele îmbrăcate în frumosul port popular oșenesc au făcut primirea pentru fiecare echipă în parte, urându-le bun venit.

În discursul său, primarul Aurelia Fedorca i-a felicitat pe elevi și pe antrenori, deopotrivă, pentru că au ajuns în această fază a competiției și i-a asigurat că Primăria și Consiliul Local Negrești-Oaș susțin performanța și sportul în școală.

”Vreau să știți că în calitatea mea de primar îmi iau foarte în serios misiunea de a moderniza instituțiile de învățământ și de a reactiva domeniul sportului încă din școală. Este modul în care ne construim sigur viitorul.  Primul lucru care te învaţă sportul este să fii perseverent. Vom admira şi respecta învingătorii şi vom fi alături de învinşi, pentru că fără ei, învingători şi învinşi, nu ar exista ideea de competiţie” – a declarat primarul Aurelia Fedorca.

Competiția se desfășoară pe parcursul a trei zile, urmând ca duminică să fie premiați câștigătorii.

Festivalul Folcloric „Sâmbra Oilor” la cea de-a LXIII – a ediție – 11-12 mai 2019

Duminică 12 mai 2019 de la ora 12:00, va avea loc cea de-a LXIII – a ediție a festivalului folcloric „Sâmbra Oilor” pe dealul de la Huta Certeze şi Moişeni.

Sunt zone în care localnicii îi spun „Ruptul Sterpelor” sau „Sâmbra Oilor”, însă, în esenţă, obiceiul e acelaşi: ciobanii îşi urcă oile la munte, unde, după primul muls, se cântăreşte cantitatea de lapte dată şi se împarte la numărul de proprietari, astfel încât se va şti cât caş, câtă brânză şi câtă urdă i se cuvine fiecărui gospodar pe parcursul întregii perioade de pășunat.

Cea mai cunoscută dintre toate aceste ”sâmbre” este fără îndoială, „Sâmbra Oilor” de pe dealul Huta Certeze și Moișeni, ce se desfăşoară an de an, la începutul lunii mai şi care reuneşte mii de locuitori din județul Satu Mare şi nu numai.

„Sâmbra Oilor” este cel mai cunoscut și îndrăgit ritual străvechi din Ţara Oaşului. Autorităţile comuniste nu au reuşit să cooperativizeze proprietăţile oşenilor, astfel încât aceştia au continuat să-și lucreze pământurile lor, păstrându-și cu sfințenie, tradiţiile.
Sâmbra Oilor este sărbătorită prin muzică şi dansuri în port popular, într-un cadru sărbătoresc.

Termenul „sâmbră” semnifică o înţelegere, o reglementare gospodărească, un protocol asupra treburilor majore ale oieritului. Încă de la Sfântul Gheorghe şi până la sărbătoarea Sf. Constantin şi Elena, crescătorii de oi din toate cele 23 de sate oşeneşti se adună în fiecare localitate pentru a stabili împreună unde vor face stânele în acel an, cine le va fi baci şi pe cine vor angaja să păzească oile pe timpul păşunatului.
La începutul lunii mai, toate mioarele din sat sunt duse la stână. Înainte însă, pentru ca animalele să fie sănătoase şi să dea lapte mult, sunt binecuvântate de preot. Însă nu acesta este secretul pentru ca oile să dea mult lapte. Ciobanii spun că mioarele trebuie dezmierdate. Din laptele lor, gospodarii vor face caş şi alte soiuri de brânză. Reţeta nu este complicată, dar este secretă. Şase litri de lapte la un kilogram de caş. Acesta este pus la stors, după care urmează petrecerea.

Pentru a retrăi unul dintre cele mai vechi ritualuri pastorale, sătmărenii sunt invitați cu toții să ia parte la această splendidă sărbătoare.

Program:
Duminică 12 mai – festivalul folcloric „Sâmbra Oilor” pe dealul de la Huta Certeze şi Moişeni
Deschiderea oficială: ora 11:00
Programul artistic :
• Momentul de Sâmbră, sfințirea turmelor de oi și măsurișul laptelui
• Irina Man și Grupul din Bixad
• Ansamblurile Folclorice „Oașul”, ,,Sânzâienele”din Negrești Oaș și Maria Tripon
• Maria Petca Poptean și Măgura din Târșolț
• Maria și Mihai Nemeș
• Petre si Petrică Zele
• Ansamblul Folcloric al Județului ,,DORURI SĂTMĂRENE’’ – Silvia Șuth, Liliana Bota, Darius Câmpean, Bogdan Bota, Lavinia Pop, Adelina Costina
• Ansamblul Folcloric ,,Mugurelul” din Biserica Albă – Ucraina
• Ansamblul Folcloric „Florile Tărnii”
• Ansamblul Folcloric „Cununița Năzdrăvană” – Leontina Dorca și Maria Carmen Sas
• Mihai Zele și Ansamblul ,,Țara Oașului”
• Ansamblul Folcloric ,,Florile Turțului”
• Țâpuritoarele din Batarci și Maria Hosu
• Grupul de țâpuritoare din Racșa

Urcatu’ oilor la munte în Țara Oașului – Sâmbra autentică care demonstrează că negreștenii își respectă tradițiile și le promovează – GALERIE FOTO

O mulțime de negreșteni, oșeni și invitații lor au participat marți, în a treia zi de Paște, la una dintre cele mai mari sărbători pastorale: Urcatu’ oilor la munte în Țara Oașului – Sâmbra oilor sau Alesul. Evenimentul aflat la a doua ediție a fost organizat de Primăria și Consiliul Local Negrești-Oaș, prin Casa Orășenească de Cultură, împreună cu crescătorul de oi Ștefan Berinde – inițiatorul manifestării.

Gazdele evenimentului au fost primarul Aurelia Fedorca, directorul Casei de Cultură Anca Volsik și crescătorul de oi Șefan Berinde, printre invitați numărându-se ministrul Apărării Naționale – senatorul Gabriel Leș, deputatul Ioana Bran, secretarul de stat în Ministerul Finanțelor – Florin Iura, prefectul Darius Filip, alături de primari din zonă, consilieri județeni și locali, directori de instituții, oameni de cultură.

Sărbătoarea a început de bună dimineaţă şi nu a fost sărit niciun pas din tradiţia pastorală. Începând cu ora 7.00 s-a făcut mulsul oilor în știmb, adică gazdele și socotarii şi-au muls oile unii altora pentru a nu exista nicio îndoială că au mai lăsat lapte în pulpa oilor și pentru a asigura corectitudinea mulsorii oficiale.

Între timp, oficialitățile și invitații au pornit în alai din centrul orașului Negrești-Oaș, pe jos și în căruțe, spre dealul Abrănești.
Aici, sărbătoarea a continuat cu mulsul oilor, măsurişul laptelui, folosindu-se unităţile de măsură specifice, şi toate însemnându-se pe răzvaş, apoi a urmat sfințirea păcurarilor și a oilor. Toate acestea în sunet de tulnic, cu performarea unor acte ritualice, pentru ca însâmbratul să fie de bun augur. După ce toate acestea au fost înfăptuite, a urmat masa tradiţională pe două rânduri, cu bucatele tradiționale aduse de sâmbrași, acompaniată de țâpurituri și de ceterași.

Punctul culminant al evenimentului l-a constituit sosirea delegației din Maramureș, cei alături de care negreștenii și oșenii au refăcut în 1 decembrie 2018 drumul Marii Uniri, și a delegației moților din Alba care i-au întâmpinat atunci în Cetatea Unirii.

”Demonstrăm astăzi din nou nu doar că ne respectăm tradițiile, ci și că ne iubim țara. Portul și obiceiurile străvechi pe care le-am reeditat azi conturează identitatea acestei zone și a acestei națiuni. Suntem legați peste munți și văi, cei din Oaș, din Maramureș și din Alba, de aceeași credință și de aceeași dragoste de neam și de țară. Avem obligația de a păstra tradițiile noastre oșenești și ne propunem să conservăm, să promovăm și să perpetuăm tradițiile și meșteșugul născut pe meleagurile noastre” – a declarat primarul Aurelia Fedorca.

Evenimentul s-a încheiat pe dealul Abrănești cu cântecele patriotice cântate de oșeni, maramureșeni și moți, în aplauzele invitaților prezenți.
Evenimentul a fost inițiat de crescătorul de ovine Berinde Ștefan, cunoscut în zonă sub numele de Ștefanu Bodii, și a fost organizat de acesta în colaborare cu Primăria și Consiliul local Negrești-Oaș, prin Casa Orășenească de Cultură.

Negrești-Oaș,
30 aprilie 2019