Skip to content Skip to left sidebar Skip to right sidebar Skip to footer

Comisia de Buget-Finanţe din Camera Deputaţilor vine în vizită de lucru la Negreşti Oaş

Un număr de 20 de membri ai Comisiei de Buget – Finanţe din cadrul Camerei Deputaţilor a Parlamentului României, însoţiţi de ministrul secretar de stat Dan Manolescu din cadrul Ministerului Finanţelor, se vor afla în zilele de 6 şi 7 noiembrie în vizită în judeţul Satu Mare şi la Negreşti-Oaş, la iniţiativa deputatului PSD Octavian Petric.

Membrii Parlamentului României vor face joi, 7 noiembrie, o vizită şi la Negreşti-Oaş, un de vor vizita viitoarea staţiune de schi Luna Şes. De asemenea, parlamentarii vor fi invitaţi să constate starea DN 19 Livada – Negreşti Oaş – Sighetu Marmaţiei, cu scopul de a susţine aceste proiecte pentru a fi alocate fondurile necesare pentru finanţare în bugetul pentru anul 2014.

“Cu prilejul întâlnirilor şi a vizitelor la obiective precum Luna Şes, DN 19 Livada- Negreşti-Oaş – Sighetu Marmaţiei şi Primăria oraşului Tăşnad – care a rămas fără sediu după ce în 2009 a fost demolată, vor fi consemnate priorităţile, urmând ca ulterior să fie formulate amendamente pentru aceste obiective în scopul includerii în bugetul anului 2014″, a declarat deputatul Octavian Petric, cel care a iniţiat acţiunea.

Parlamentarii se vor afla la Negreşti-Oaş joi, în jurul orei 14.00.