Skip to content Skip to left sidebar Skip to right sidebar Skip to footer

Concert caritabil de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice la Negrești-Oaș – GALERIE FOTO

De Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, Primăria și Consiliul Local Negrești-Oaș i-a onorat, luni seara, în cadrul unui concert caritabil la sala de evenimente Colț de Rai, pe părinţii şi bunicii noştri, cei care ne-au dat viaţă, ne-au înseninat copilăria, ne-au luminat drumul spre ceea ce suntem astăzi şi care încă îşi fac griji pentru noi, oricât am fi de puternici.

”A fost o sărbătoare a comunităţii, în cadrul căreia i-am cinstit pe negreștenii ajunşi la vârsta înţelepciunii și ne-am exprimat recunoștința pentru ce au construit pentru noi. I-am invitat să fie în continuare membri activi ai comunităţii şi să ne sprijine în continuare în proiectele noastre, așa cum au făcut-o mereu„ – a declarat primarul Aurelia Fedorca.

Nu în ultimul rând, ne-am bucurat împreună de reprezentațiile artiștilor Vlăduța Lupău împreună cu formația Rapsozii Maramureșului, Nicolae Mureșan și Nicolae Mureșan jr. cu formația condusă de Ionică Hainal, de momentele oferite de Maria Tripon, Vasile Solomon și Mihai Zele, dar și de reprezentația actorului Claudiu Pintican de la Teatrul Ararat, prezentarea evenimentului fiind făcută de directorul Casei de Cultură, Anca Volsik.

A fost o seară superbă în care împreună am făcut o faptă bună pentru familia lui Grigore Berinde, donându-i cei 3.000 de lei adunați din sumele plătite de fiecare participant la eveniment, și am celebrat Nunta de Aur pentru 4 cupluri de negreșteni, care au împlinit în acest an 50 de ani de căsătorie.

Evenimentul a fost organizat de Primăria și Consiliul Local Negrești-Oaș, prin Casa Orășenească de Cultură, împreună cu partenerii de la Muzeul Țării Oașului, CNIPT Negrești-Oaș și Events Walter.

La mulţi ani, dragi vârstnici!