Skip to content Skip to left sidebar Skip to right sidebar Skip to footer

Concert de muzică ușoară sub brandul Zestrea Oașului – GALERIE FOTO

Se spune că reușita unui eveniment se măsoară în cantitatea de zâmbete de pe chipurile celor prezenți; iar acum, privind în urmă la succesul manifestărilor pe care le-am organizat în această vară, sub brandul Zestrea Oașului, îmi dau seama câtă bucurie am adus în inimile negreștenilor!

În acest sfârșit de săptămână am încheiat Festivalul Patrimoniului Țării Oașului cu un Spectacol minunat de Muzică Ușoară, în cadrul căruia au susținut recitaluri atât artiști locali extrem de talentați cât și nume mari ale momentului din România precum Direcţia 5 și Bere Gratis. Îmi pare nespus de rău că o serie de probleme medicale l-au împiedicat pe marele maestru al naiului, Gheorghe Zamfir, să nu ni se alăture, însă îl așteptăm cu brațele deschise să fie alături de noi cu proxima ocazie și îi urăm multă sănătate!

”Doresc să mulțumesc și să transmit toată considerația mea tuturor celor care și-au adus aportul la succesul celei de a XXI-a ediție a festivalului nostru: colegii din Primăria și Consiliul Local Negrești-Oaș, Casa Orășenească de Cultură Negrești-Oaș, Muzeul Țării Oașului și Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Negrești-Oaș, Asociația Edutopia, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Satu Mare, Asociația pentru Sprijin și Dezvoltare Comunitară Țara Oașului și, nu în ultimul rând, Protopopiatului Ortodox Român Oaș prin părintele protopop Marcel Malanca.

Vă mulțumesc pentru participare și implicare tuturor locuitorilor din Negrești-Oaș și celor din diaspora, tuturor celor care ați rupt din timpul vostru cu familia pentru a fi și alături de noi, de comunitatea de acasă! Împreună am demonstrat că rămânem o comunitate unită, sănătoasă și fericită și că nici distanțarea socială și nici miile de kilometri distanță nu sting legătura nemuritoare ce ne leagă!” – a transmis primarul Aurelia Fedorca.

 

Sari la conținut