Skip to content Skip to left sidebar Skip to right sidebar Skip to footer

Concurs-spectacol „Bucuria de a fi creştin”

În Negreşti Oaş, la centrul protopopesc al Protopopiatului Ortodox Român Oaş, în sala de conferinţe, s-a desfăsurat azi, 25 aprilie 2013, începând cu ora 11, concursul spectacol „Bucuria de a fi crestin”. Manifestarea s-a adresat copiilor, preoţilor şi profesorilor de Religie respectiv Limba şi Literatura Română, implicaţi în programul catehetic naţional „Hristos împărtăşit copiilor“ al Patriarhiei Române.
Concursul, încheiat în primă etapă, este un concept al Sectorului Teologic Educaţional din Patriarhia Română şi doreşte să fie o mărturie publică a copiilor şi a educatorilor lor despre bucuria vieţii în Hristos şi ataşamentul faţă de viaţa Bisericii Ortodoxe, despre însemnătatea tradiţiilor locale şi a portului popular.
La concurs s-au înscris 57 de copii şi tineri cu vârsta între 9 şi 15 ani din fiecare parohie a Protopopiatului Ortodox Oaş (Ţara Oaşului şi Ugocea), participanţi la una din cele trei secţiuni ale concursului: interpretarea unui cântec religios sau a unui cântec popular; recitarea unei poezii religioase sau populare; interpretarea unui text literar popular sau cu caracter religios în proză. Toţi participanţii la concurs au purtat costumul popular tradiţional din zona de provenienţă. Au fost premiaţi nouă elevi talentaţi, primii trei dintre aceştia urmând să reprezinte Oaşul în următoarea etapă, cea de la nivel eparhial care va fi organizată la Baia Mare, la Catedrala episcopală, imediat după sărbătorile sfinte ale Învierii Domnului. Elevii care se califică mai departe sunt: Băbuţ Mălina (Batarci, secţiunea poezie), Moiş Vanessa (Moişeni, secţiunea proză), Molnar Gabriel (Tarna Mare, secţiunea cântec).
Concursul a fost coordonat de Pr. Protopop Mihai Feher, protopopul Oaşului şi de Pr. Marcel I. Malanca (responsabil al activităţilor cu tineretul), la eveniment fiind participanţi preoţi şi profesori din Ţara Oaşului, d-na primar a oraşului Negreşti Oaş – Aurelia Fedorca, dl director Bud Viorel, d-na prof. Lucica Pop (membră a juriului), respectiv D-na prof. Anca Supuran (membră al juriului) .