Cuplurile longevive din Negreşti -Oaş vor fi premiate în cadrul Festivalului ”Zestrea Oașului”
Primăria și Consiliul Local oraşului Negreşti-Oaş va premia, duminică, un număr de 18 de cupluri vârstnice care au împlinit în acest an 50 de ani de căsătorie. Evenimentul va avea loc duminică, începând cu ora 16.00, pe scena ce va fi amplasată în centrul orașului Negrești-Oaș, în cadrul Festivalului Patrimoniului Țării Oașului ”Zestrea Oașului”. Fiecare cuplu va primi din partea Primăriei şi a Consiliului Local şi suma de 500 de lei.
Primarul Aurelia Fedorca a declarat că premierea vârstnicilor vine ca o recunoştinţă pentru longevitatea în cuplu. “În acest fel ne exprimăm recunoşltinţa faţă de vârsnicii noştri care au reuşit să petreacă împreună cu bune şi rele 50 de ani de căsătorie. Ei sunt un model pentru noi şi pentru copiii noştri şi trebuie să apreciem şi să răsplătim acest lucru”, a declarat primarul Aurelia Fedorca.