Skip to content Skip to left sidebar Skip to right sidebar Skip to footer

„Fotografia Zilei” de pe National Geographic aparține negreșteanului Remus Țiplea

remus tiplea national geographic Celebra publicație internațională Național Geographic a nominalizat, joi, la categoria „Fotografia Zilei”, un instantaneu al artistului negreștean Remus Țiplea. „Mourning in Romania” (Doliu în România) este titlul acestei fotografii, una care surprinde, dintr-un unghi inedit, respectul cu care românii își comemorează morții.

Editorii celebrei publicații au apreciat cromatica și compoziția fotografiei, dar mai ales modalitatea prin care fotograful a reușit să creeze senzația de participare efectivă a celui care privește fotografia la scena pe care aceasta o surprinde.

„Compoziția și perspectiva lucrează împreună foarte bine aici. Îmi place cum florile delicate, atât de îngrijit așezate pe morminte, oglindesc mulțimea de oameni, iar petele de culoare ale acestora își găsesc ecoul în hainele celor care jelesc. Crează impresie că suntem aproape martiri la acest fel de metamorfoză”, spune Alexa Keefe, editorul rubricii „Fotografia zilei” de pe site-ul oficial al National Geographic.

Fotografiile lui Remus Țiplea, din seria „Bulbucații”, au fost preluate de publicaţia online cu cel mai mare trafic din lume, Huffington Post, și pe blogul GrindTV.com, unde au fost extrem de comentate de americani.