Skip to content Skip to left sidebar Skip to right sidebar Skip to footer

La Negrești-Oaș se lucrează intensiv la rețelele de apă și canalizare și la Uzina de apă

strada Livezilor - apa si canal (4)La Negrești-Oaș continuă în această perioadă în ritm alert lucrările la rețelele de apă și canalizare, dar și la Uzina de apă din oraș.

În acest moment se lucrează pe străzile Lăcrimioarelor, Tineretului, Vâltori, Livezilor – continuare până la pălincie – reabilitare/ extindere rețele apă – canal, iar pe strada Arenei se lucrează la extinderea rețelei de canalizare. De asemenea, lucrările sunt în stadiu destul de avansat la Uzina de Apă.

”Continuăm în această perioadă lucrările la rețelele de apă și canalizare de pe cinci străzi din oraș, dar se lucrează intensiv și la Uzina de apă din Negrești-Oaș. Pot spune acum că lucrările sunt în grafic și că nu peste mult timp vom avea presiune mai bună și apă curată la robinete. Le mulțumesc tuturor cetățenilor de pe aceste străzi pentru răbdare și pentru disconfortul cauzat”, a declarat primarul Aurelia Fedorca.

Primarul orașului Negrești-Oaș a precizat că toate aceste străzi vor fi cuprinse în programul de modernizare, după ce vor fi finalizate lucrările la rețelele de apă și canalizare.

Investiții care se realizează în cadrul proiectului privind reabilitarea și extinderea rețelelor de apă și canalizare, cu termen de finalizare decembrie 2015:

Reabilitarea și/sau extinderea rețelelor de apă în satul Tur şi pe străzile din Negreşti-Oaş: Luna ( Borcut), Pietrosului, Tudor Vladimirescu, Tineretului, Zorilor, Livezilor și Podului, Pădurii, Corni, Oașului, Rozelor, Dumbrava, Moților, Gării, Arenei, Unirii II, Pieței, Morii, Magnoliei, Viitorului, Valea Cerbului, Primăverii, Salcâmilor, Victoriei –Rozelor (Bud) – Dumbrava, 1 Iunie, Victoriei – pod – 1 Iunie, Victoriei – 1 Iunie – CLF, Victoriei – CLF – Bud, Vâltorii, Pădurii, Turului, Cornetului, Mihai Viteazu.

Reabilitarea și/sau extinderea rețelelor de canalizare în satul Tur şi pe străzile din Negreşti-Oaş: Pietrosului, Tudor Vladimirescu, Tineretului, Zorilor, Livezilor, Pădurii, Oașului, Moților, Gării, Arenei, Unirii II, Pieței, Morii, Magnoliei, Viitorului, Valea Cerbului, 1 Iunie, Victoriei, Borcutului, Cartier Decebal, Cornetului, Ion Creangă, Lăcrămioarelor, Mesteacănului, Popești, Vâltorii, canal colector str. 1 Iunie, canal colector str. Turului, Crizantemelor, Mihai Viteazu, Salcâmului, Primăverii.

Reabilitarea stației de tratare a apei potabile și a captărilor din oraș – Reabilitarea și extinderea stației de epurare a apelor uzate – Zonarea, contorizarea și monitorizarea presiunii apei – Reabilitarea conductei de aducțiune pentru orașul Negrești – Oaș

În paralel, se lucrează la modernizarea mai multor străzi din oraș.