Orașul Negrești-Oaș va primi atestatul de stațiune turistică
Autoritatea Națională pentru Turism a anunță, în baza unui ordin al președintelui A.N.T., doamna Anca Pavel-Nedea, că este în curs de elaborare un proiect de Hotărâre de Guvern privind atestarea unui număr de 12 noi stațiuni turistice. Astfel, după ce au fost analizate documentațiile prezentate de către UAT-uri, dar și după vizitele în teren, următoarele localități vor primi statut de stațiune turistică:
1.Comuna Sucevița, jud. Suceava
2.Comuna Pojorâta, jud. Suceava
3.Băile Banffy – Toplița, jud. Harghita
4.Orașul Borsec, jud. Harghita
5.Orașul Negrești-Oaș, jud. Satu Mare
6.Băile Ocna Dej, jud. Cluj
7.Comuna Sângiorgiu de Mureș, jud. Mureș
8.Localitatea Colibița, jud. Bistrița Năsăud
9.Orașul Moinești, jud. Bacău
10.Comuna Baia de Fier, jud. Gorj
11.Comuna Boghiș, jud. Sălaj
12.Comuna Moisei, jud. Maramureș
Atestarea stațiunilor turistice reprezintă, pe lângă dezvoltarea socio-economică a acestor localități, posibilitatea de accesare a fondurilor europene – Axa 7- Diversificarea economiilor locale prin dezvoltarea durabilă a turismului/Prioritatea de investiții 7.1.-Sprijinirea unei creșteri favorabile a ocupării forței de muncă, prin dezvoltarea potențialului endrogen ca parte a unei strategii teritoriale pentru anumite zone, care să includă reconversia regiunilor industrial aflate în declin, precum și sporirea accesibilității și dezvoltarea resurselor naturale și culturale specifice.
Mai mult, Autoritatea Națională de Turism are în vedere și realizarea, în viitor, a unei identități urbane adecvate, prin valorificarea resurselor existente (renovare/modernizare, dar și specific local), urmărirea realizării de legături/ conexiuni, racorduri la drumurile naționale și europene (factor principal în cadrul dezvoltării socio-economice a acestor localități), precum și încurajarea creării de conexiuni/cooperări cu alte localități similare, prin realizarea unor serii de evenimente, în comun.