Participare importantă la lansarea cărţii-document «Ţara Oaşului. Lumea tradiţională şi vendeta»
Aproximativ 100 de negreşteni au participat, joi seara, la lansarea cărţii-document «Ţara Oaşului. Lumea tradiţională şi vendeta», care tratează problema crimelor şi a violenţelor din Ţara Oaşului din ultimul secol. Cartea a fost lansată la Muzeul Ţării Oaşului, în prezenţa autorului, profesorul băimărean Nicoară Mihali, a primarului oraşului Negreşti-Oaş, Aurelia Fedorca, a directorului Muzeului, Remus Vârnav, a dr. Mihai Dăncuş şi a directorului Direcţiei pentru Cultură Satu Mare, George Vulturescu.
Primarul Aurelia Fedorca l-a felicitat pe autor pentru munca intensă depusă și pentru cercetarea riguroasă pe care a făcut-o, pe un drum pe care nu a mai călcat nimeni până acum. „Efortul este cu atât mai mare cu cât înțeleg că invitatul nostru de astăzi a întâmpinat obstacole în cursul cercetării, așa cum s-a întâmplat și în cazul altora care au încercat, în urmă cu foarte mult timp, să aprofundeze subiectul”, a declarat primarul Aurelia Fedorca, remarcând că fenomenul nu mai este valabil în ultimii ani și că, tot din dragoste și din competiție, oșenii au grijă de familiile lor și fac tot posibilul să aducă prosperitatea la ei acasă.
Directorul Muzeului Ţării Oaşului, Remus Vârnav, a declarat că această carte a avut la origine lucrarea de doctorat susţinută la Universitatea din Oradea sub îndrumarea renumitului etnolog şi muzeograf Ioan Godea, profesor la universitatea orădeană.
“Cartea este rezultatul unei cercetări ample, care porneşte de la studierea unor probleme de istorie şi etnografie a Ţării Oaşului, dar trece şi prin bibliografia dedicată problemelor de criminologie în general şi de psihologie a crimei în special”, a declarat Remus Vârnav.
Autorul cărţii, Nicoară Mihali, a declarat că ideea scrierii acestei cărţi a pornit de la o discuţie “la un pahar de pălincă” cu mai mulţi cetăţeni din Oaş.
Autorul cărţii, Nicoară Mihali, este un relativ tânăr publicist şi scriitor băimărean, originar din Borşa Maramureşului, iar cartea a fost la origine lucrarea de doctorat susţinută la Universitatea din Oradea sub îndrumarea renumitului etnolog şi muzeograf Ioan Godea, profesor la universitatea orădeană.
Este pentru prima dată în cercetările cu privire la Ţara Oaşului când cineva abordează din punct de vedere ştiinţific această temă, care este în genere una de oarecare notorietate în rândul publicului larg. Cartea este rezultatul unei cercetări ample, care porneşte de la studierea unor probleme de istorie şi etnografie a Ţării Oaşului, dar trece şi prin bibliografia dedicată problemelor de criminologie în general şi de psihologie a crimei în special.
Însă partea de rezistenţă, aproximativ 230 de pagini din cele 310 ale cărţii, o formează prelucrarea bogatului material informativ cu privire la temă, cules din diverse surse, de la informatori din sate, mai ales de la oameni bătrâni, dar şi din colecţii de ziare, registre bisericeşti şi mai ales din arhive (Între altele Nicoară Mihali a studiat toate dosarele penale, începând cu cele din anul 1918, aflate în arhiva Tribunalului Satu Mare).
Pe baza acestui bogat material autorul a încercat o clasificare a tipurilor de crime, începând cu cele care urmăresc vendeta („omoruri din ură dusă pe neamuri”), continuând cu omoruri produse din cauza alcoolului, împotriva autorităţilor, omoruri petrecute la nuntă, la joc, la colindat, la sâmbră, omoruri între ciobani, pentru avere, pentru femei etc.
După studiul de caz al unui omor petrecut în 1988, Nicoară Mihali abordează strict etnologic problema, îndeosebi în capitolele „Moartea şi înmormântarea” şi „Cântecul cuţitului – cultura crimei”. Alte abordări interesante întâlnim în ultimele capitole, „Vânătoarea”, „Vendeta”, „Justiţia” şi „Vendeta în literatură, muzică, arte plastice şi film”. Există şi o abordare specifică etnologiei comparate, avem în vedere referirile la obiceiuri ale diferitelor popoare din Balcani şi mai ales la albanezi.
Cartea a apărut sub egida editurii Limes din Cluj Napoca şi a fost tipărită la tipografia Eurotip din Baia Mare.