Se pot depune cereri pentru subvenţiile la încălzire
Cetățenii din Negreşti-Oaş care se încadrează pentru primirea ajutoarelor de încălzire au posibilitatea să depune cererile pentru subvenții, de la începutul acestei luni. Primăria a primit noile formulare la finalul lunii trecute, iar între timp câteva zeci de negreșteni și-au depus deja cererile.
Negreştenii care depun dosarele până la data de 20 noiembrie primesc ajutorul pe o perioadă de 5 luni, adică pentru toată perioada de acordare a subvenţiilor. De asemenea, cei care depun cererile până la data de 20 a lunilor decembrie, ianuarie, februarie sau martie primesc subvenţia pe perioada rămasă a programului de subvenţii, respectiv pe patru, trei, două luni sau o lună.
Ajutorul pentru încălzirea locuinţei se acordă pentru perioada noiembrie 2013 – martie 2014, doar persoanelor cu venituri reduse, care îndeplinesc condiţiile stabilite de lege. Subvenţiile se acordă pentru încălzire pe bază de gaze naturale, lemne, cărbuni şi combustibili solizi sau petrolieri.