Skip to content Skip to left sidebar Skip to right sidebar Skip to footer

Etichetă: 2017

Deschidere de an școlar la Școala Gimnazială nr. 1 din Negrești-Oaș – Galerie foto

Prima zi de scoala la Scoala nr. 1 Negresti Oas - 2017 (15)Prima zi de şcoală este zi de sărbătoare în orașul nostru. Sărbătoare pentru elevi, pentru părinţi, pentru profesori, dar şi pentru noi, administraţia publică locală.

Școlile sunt cea mai importantă preocupare a noastră iar azi i-am asigurat că au susținerea Primăriei și a Consiliului Local Negrești-Oaș în importanta lor misiune.

Bobocii clasei pregătitoare și ai clasei I au trăit emoția primei zile de școală și sper ca această zi să rămână o frumoasă și puternică amintire. Foștii elevi ai clasei a IV-a trăiesc emoția intrării într-o nouă etapă, cea a gimnaziului, care aduce pentru ei multe schimbări.

Elevii clasei a VIII-a trăiesc emoția unui an școlar plin de provocări: Examenul de Evaluare Națională.

Suntem convinși că și profesorii au fost la fel de emoționați și știm că au o responsabilitate uriașă. Pe umerii lor atârnă greul.
Așadar, a fost multă emoție la începutul acestui an școlar, știm că va fi un an greu pentru toți, dar trebuie să știți toți că pe cât de mare va fi efortul pe atât de imensă va fi satisfacția.

Vă asigurăm că vom face tot ceea ce ne stă în putința pentru le asigura copiilor condițiile decente de învățare!

Tuturor vă dorim un an cu rezultate bune care să reflecte eforturile depuse atât de voi, ca elevi, dar şi munca depusă de profesorii care vă îndrumă!

 

Sâmbra Oilor va avea loc duminică, 7 mai, pe dealul de la Huta Certeze. Programul evenimentului

Cea de-a 61-a ediție a tradiționalei serbări câmpenești „Sâmbra Oilor” va avea loc duminică, 7 mai 2017. Primăria și Consiliul Local al orașului Negrești-Oaș și Casa Orășenească de Cultură Negrești-Oaș se află printre organizatori, alături de Prefectura Satu Mare, Consiliul Județean Satu Mare și de Primăria Certeze.

Sâmbra oilor este cea mai reprezentativă sărbătoare pastorală a oșenilor ce amintește de ritualuri străvechi, de venirea primăverii și urcatul oilor la munte, la pășunat.

Programul evenimentului:

12:00 Deschidere oficială – Imnul României
12:15 Moment de sâmbră (Oaşul, Sânzienele, Măgura, Bixadul)
12:30 Irina Man și Grupul din Bixad
12:40 Maria Tripon, Maria Fușle, Oașul și Sânzienele
13:20 Maria Petca Poptean și Măgura din Târșolț
13:40 Petrică Mureșan
13:50 Ansamblul Meseșul din Zalău
14:20 Vasile Coca
14:30 Ana Georgiana și Ansamblul Comoara Oașului
14:45 Mihai Zele şi Ansamblul Țara Oașului
15:00 Petre și Petrică Zele și Ansamblul Cununa Oașului
15:20 Țâpuritoarele din Batarci: Maria Hosu
15:30 Ansamblul Florile Turţului
15:40 Ansamblul Județului Satu Mare Doruri Sătmărene
16:00 Ansamblul Florile Tărnii
16:15 Grupul de țâpuritoare din Racșa
16:30 Ansamblul Cununița Năzdrăvană, Carmen Sas, Leontina Dorca
17:00 Nicu Pop și Ansamblul Vama Ardeleană

Expoziția de arte vizuale contemporane Art Bunavestire, la a XXXI-a ediție la Negrești-Oaș

Sâmbătă, 25 martie 2017, începând cu ora 17:00, are loc vernisajul celei de-a XXXI-a ediții a expoziţiei anuale de arte vizuale contemporane Art Bunavestire, care se va desfășura la Galeriile de artă „Dr. Mihai Pop” a muzeului din Negrești-Oaș. Evenimentul este organizat de Muzeul Țării Oașului și Asociaţia artistică Art Bunavestire, fiind susţinut de Primăria şi Consiliul Local Negreşti-Oaş, Consiliul Județean Satu Mare și C.J.C.P.C.T. Satu Mare.

Odată cu venirea primăverii, Negreștiul renaște prin sărbătoarea formelor, a luminii și a culorii, Art Bunavestire. Aici, în capitala simbolică a Țării Oașului, își dau întâlnire artiști reuniți în numele artei: Arina Ailincăi (Cluj-Napoca), Tibor Kolozsi (Cluj-Napoca), Bertalan Kovács (Baia Mare), Ioan Angel Negrean (Baia Mare), Adrian Prykop (Ukraina), Grigore Roibu (Cluj-Napoca), Lucian Tudorache (Piatra Neamţ), Gavril Zmicală (Cluj-Napoca). Aceștia, alături de grupul Art Bunavestire – Susana Ardelean, Laura Ghinea, Dorel Petrehuş, Corneliu Pop, Ioan Pop Prilog, Ioan Pop Vereta și Mircea Vaida – vă invită în universul fascinant al creațiilor lor.

Curatorul expoziției este Andrei Florian, iar cronica plastică este semnată de istoricul de artă Vasile Duda.

Ne bucurăm că orașul nostru (proaspăt desemnat stațiune turistică de interes local) este locul de întâlnire al unor nume sonore ale artelor plastice contemporane! Prin puterea artei s-a creat, iată, într-o comunitate mică, identitatea culturală a locului! (Aurelia Fedorca, primarul orașului Negrești-Oaș)

Dr. Natalia LAZAR,
manager cultural

Târgul mărţişorului tradiţional, la a V-a ediţie în Negreşti-Oaş

Primăria şi Consiliul Local Negreşti-Oaş, prin Casa Orăşenească de Cultură Negreşti-Oaş, în colaborare cu instituţiile de învăţământ, Muzeul Țării Oașului și ONG-urile din oraş organizează cea de-a cincea ediție a Târgului Mărţişorului Tradiţional. Târgul se va deschide marți, 28 februarie, de la ora 10:00, în centrul oraşului Negreşti-Oaş și se va închide în 1 martie.

Scopul evenimentului este acela de a identifica, stimula şi valorifica potenţialului artistic al copiilor prin realizarea unor creații artistice originale. Obiectivele proiectului sunt stimularea creativităţii și dezvoltarea abilităţilor de comunicare prin limbaj artistic, identificarea și transpunerea în produse artistice (mărțișoare, felicitări) a unor elemente de artă tradițională românească şi identificarea propriilor valori artistice și ale comunității din care fac parte.

În cadrul orelor de curs sau a unor activități extracurriculare, sub îndrumarea profesorilor coordonatori, școlarii și preșcolarii din Negrești-Oaș au realizat mărțișoare tradiționale și felicitări, utilizând diferite tehnici de lucru și materiale diverse, încercând să păstreze specificul artei populare din Țara Oașului. Aceste creații vor fi expuse în centrul oraşului Negreşti-Oaş, în standuri puse la dispoziție de primărie, negreștenii putând să le admire și chiar să achiziționeze. Banii obținuți astfel urmează a fi utilizați de către elevi sau preșcolari pentru alte activități culturale și de voluntariat.

Primarul oraşului Negreşti-Oaş, Aurelia Fedorca, spune că scopul organizării acestui târg este de a implica negreştenii, în special pe cei mici, în viaţa comunităţii şi de a conştientiza importanţa artei tradiţionale, proiectul bucurându-se de mare succes la edițiile precedente.

Cele mai frumoase standuri vor fi premiate de Primărie şi Consiliul Local, miercuri, 1 martie 2017, începând cu ora 11:00.

Taxele și impozitele locale pe anul 2017 rămân neschimbate la Negrești-Oaș

Sedinta CL 29 decembrie Consiliul Local al orașului Negrești-Oaș a hotărât în ultima ședință din acest an, care a avut loc în 29 decembrie, să mențină la nivelul actual impozitele și taxele locale pe anul 2017.

Având în vedere raportul Direcţiei Economice, care arată că în acest an au fost înregistrate creșteri semnificative ale încasărilor la unele categorii de impozite, primarul Aurelia Fedorca a propus menţinerea taxelor şi impozitelor la aceiaşi valoare ca şi în 2016, aproape de minimul prevăzut de Codul Fiscal.

Totodată, consilierii locali au aprobat execuţia bugetară pentru trimestrul IV al anului 2016.