Bulbucații lui Remus Țiplea, la Observatorul Special de la Antena 1 – VIDEO
Bulbucații lui Remus Țiplea din Negrești-Oaș continuă să surprindă și să facă vâlvă în toată țara, acolo unde au devenit celebri după ce s-au afirmat în Europa. Ultima apariție a fost în Observatorul special difuzat de Antena 1.
”Un sătmărean şi-a aplecat obiectivul asupra unui univers pe care noi rareori îl băgăm în seama. Cel al insectelor. Mai exact al libelulelor. Şi-a botezat colecţia de fotografii “Bulbucaţii” şi are un succes nebun cu ea. Şi în ţară, dar şi în străinătate. În fiecare colţ de lume, un mic univers neştiut aşteaptă să fie descoperit. Chiar şi cel al gâzelor. Cei mai mulţi dintre noi nu se simt tocmai confortabil în preajma micilor vietăţi, dar nu este şi cazul lui Remus Ţiplea. Nu doar că a găsit insectele, dar le-a dat şi un nume. Altul decât cel din cărţile de biologie.
Aşa s-a născut una dintre cele mai originale, mai colorate şi mai frumoase colecţii de fotografie din România. Cu cât Remus se adâncea mai mult în micul lor univers, cu atât îndrăgea mai tare vietăţile bizare şi efemere.
VEZI AICI REPORTAJUL DIFUZAT DE ANTENA 1
Efortul său de a surprinde o altă viaţă, care se desfăşoară insesizabil în paralel cu a noastră, a meritat. Încet-încet, a ajuns să formeze în jurul său un nucleu de fotografi locali. Iar proiectele sale au evoluat. Dincolo de minunata lume a Bulbucaţilor, Remus încearcă să surprindă şi un alt univers uitat de om. Al tradiţiei şi al spiritualităţii.
Şi, documentând tradiţiile zonei sale natale, Remus reuşeşte să creeze un spaţiu nou. Cel al oamenilor care îşi fac timp să privească micile universuri care ne înconjoară, pe care – în general – tindem să le ignorăm”, scriu jurnaliștii de la Observatorul special.