Skip to content Skip to left sidebar Skip to right sidebar Skip to footer

Etichetă: Constelații românești tradiționale

Licăr de stele la Muzeul Țării Oașului, două expoziții de excepție care au marcat Ziua Independenței, Ziua Victoriei și Ziua Europei la Negrești-Oaș – GALERIE FOTO

La ceas de Centenar și în Anul European al Patrimoniului Cultural,  Ziua Independenței de Stat a României, Ziua Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial și Ziua Europei au fost marcate miercuri, 9 Mai 2018, la Negrești-Oaș, prin două expoziții de excepție, care au venit să promoveze  diversitatea culturală a Uniunii Europene.

Galeriile de artă „Dr. Mihai Pop” ale Muzeului Țării Oașului au fost din nou pline cu ocazia vernisajului expozițiilor Constelații românești tradiționale și Semnele ceriului, eveniment organizat de Muzeul Țării Oașului, Complexul Astronomic Baia Mare și Asociaţia Millennium, și susţinut de Primăria şi Consiliul Local Negreşti-Oaş.

Constelații românești tradiționale este un proiect al Complexului Astronomic Baia Mare care relevă viziunea strămoșilor noștri cu privire la bolta cerească și la constelații. Sunt cunoscute 88 de constelații recunoscute oficial de Uniunea Astronomică Internațională, 19 dintre ele regăsindu-se și în mitologia românească, iar 20 de constelații autohtone sunt absolut originale, marcând exclusiv viziunea poporului român asupra cerului. Expoziția prezentă la Muzeul Țării Oașului cuprinde nouă standuri pe care sunt dispuse nouă monitoare care prezintă, într-o manieră interactivă, poveștile constelațiilor românești.

Expoziția de fotografie Semnele ceriului, aparținând artistului Ilie Tudorel, prezintă, prin intermediul a 55 de lucrări, cele mai importante reprezentări ale simbolisticii astrale surprinse în arhitectura tradițională din România. Fotografiile ilustrează, mai ales, reprezentările sculptate ale soarelui, lunii sau stelelor ce sunt prezente pe biserici, case, mobilier sau porți tradiționale de lemn din toate zonele României. Expoziția itinerantă este dedicată Centenarului Marii Uniri de la 1918 și se înscrie în seria evenimentelor organizate în cadrul Anului European al Patrimoniului Cultural.

În deschiderea evenimentului, au luat cuvântul primarul Aurelia Fedorca, conf. univ. Delia Suiogan – etnolog, dr. Ovidiu Ignat – directorul Complexului Astronomic Baia Mare, Ilie Tudorel – fotograf, dr. Natalia Lazar -directorul Muzeului Țării Oașului, Zamfir Danciu -directorul Direcției Județene pentru Cultură Satu Mare.

Expoziția este deschisă la Galeriile de artă „Dr. Mihai Pop” ale Muzeului Țării Oașului, în perioada 9 mai – 8 iunie 2018, de luni până vineri, în intervalul orar 8-16.

Ziua Europei va fi sărbătorită miercuri, 9 Mai, la Negrești-Oaș prin două expoziții de excepție și un târg educațional

Afis Constelatii Romanesti TraditionaleÎn fiecare an, în data de 9 mai aniversăm Ziua Europei, dedicată unității și solidarității europene. Data marchează piatra de temelie a Uniunii Europene, ziua istorică în care a fost pronunțată declarația Schuman, în cadrul unui discurs ținut la Paris, în 1950, prin aceasta propunându-se stabilirea unei noi forme de cooperare politică în Europa, care să înlăture posibilitatea izbucnirii unui nou război între națiuni. În acest context, la ceas de Centenar și în Anul European al Patrimoniului Cultural, Negreștiul vă invită la următoarele evenimente:

Licăr de stele la Muzeul Țării Oașului, două expoziții de excepție

Miercuri, 9 mai 2018, începând cu ora 14:00, la Galeriile de artă „Dr. Mihai Pop” ale Muzeului Țării Oașului are loc vernisajul expozițiilor Constelații românești tradiționale și Semnele ceriului, evenimentul fiind organizat de Muzeul Țării Oașului, Complexul Astronomic Baia Mare și Asociaţia Millennium și susţinut de Primăria şi Consiliul Local Negreşti-Oaş.

Constelații românești tradiționale este un proiect al Complexului Astronomic Baia Mare care relevă viziunea strămoșilor noștri cu privire la bolta cerească și la constelații. Sunt cunoscute 88 de constelații recunoscute oficial de Uniunea Astronomică Internațională, 19 dintre ele regăsindu-se și în mitologia românească, iar 20 de constelații autohtone sunt absolut originale, marcând exclusiv viziunea poporului român asupra cerului. Expoziția prezentă la Muzeul Țării Oașului cuprinde nouă standuri pe care sunt dispuse nouă monitoare care prezintă, într-o manieră interactivă, poveștile constelațiilor românești.

Expoziția de fotografie Semnele ceriului, aparținând artistului Ilie Tudorel, prezintă, prin intermediul a 55 de lucrări, cele mai importante reprezentări ale simbolisticii astrale surprinse în arhitectura tradițională din România. Fotografiile ilustrează, mai ales, reprezentările sculptate ale soarelui, lunii sau stelelor ce sunt prezente pe biserici, case, mobilier sau porți tradiționale de lemn din toate zonele României. Expoziția itinerantă este dedicată Centenarului Marii Uniri de la 1918 și se înscrie în seria evenimentelor organizate în cadrul Anului European al Patrimoniului Cultural.

Prezintă: Aurelia Fedorca, primarul orașului, conf. univ. Delia Suiogan, etnolog, dr. Ovidiu Ignat, directorul Complexului Astronomic Baia Mare, Ilie Tudorel, fotograf, dr. Natalia Lazar, directorul Muzeului Țării Oașului, Zamfir Danciu, directorul Direcției Județene pentru Cultură Satu Mare.

Expoziția este deschisă la Galeriile de artă „Dr. Mihai Pop” ale Muzeului Țării Oașului, în perioada 9 mai – 8 iunie 2018, de luni până vineri, în intervalul orar 8-16.

Târg educațional organizat de liceele negreștene

Începând cu ora 10:00, în parcul din fața Primăriei, va avea loc prezentarea ofertei educaționale a liceelor din Negrești-Oaș, în cadrul campaniei de orientare vocațională Îmi construiesc viitorul!, organizată de Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Satu Mare, în parteneriat cu unitățile de învățământ din județ.

Vă așteptăm cu drag, miercuri, 9 mai 2018!