Marş de sensibilizare a populaţiei cu prilejul Zilei internaţionale pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor, la Negrești-Oaș
Primăria Orașului Negrești-Oaș, împreună cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Satu Mare, Serviciul Public de Asistenţă Socială Negreşti Oaş şi instituţiile de învăţământ au organizat un marş de sensibilizare şi conştientizare a cetăţenilor privind violenţa împotriva femeilor şi a violenţei în familie.
Marşul de sensibilizare a avut loc cu prilejul Zilei internaţionale pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor, marcată în fiecare an la data de 25 noiembrie, aceasta fiind stabilită de către Adunarea Generală a ONU în 17 decembrie 1999.
Cu acest prilej,organizațiile internaționale și neguvernamentale organizează activități menite să trezească conștiința publică în fața acestor probleme.
Violența împotriva femeilor și fetelor este tot mai mult recunoscută ca fiind una dintre cele mai stringente probleme actuale. În fiecare colț al lumii, efectul dăunător pe care violența îl are asupra femeilor împiedică progresele în multe domenii.
Când are loc, acest act reprezintă o încălcare gravă a drepturilor omului, este un fapt criminal și inacceptabil.