Elevii voluntari SNAC ai Școlii Gimnaziale Nr.3 din Negrești-Oaș organizează ,,Săptămâna legumelor și fructelor donate”
Zi importantă și emoționată pentru elevii voluntari SNAC ai Școlii Gimnaziale Nr.3 din Negrești-Oas, care au început demararea programului de voluntariat SNAC desfășurat în parteneriat cu Centrul de Plasament Halmeu și Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Satu-Mare: ,,A avea un prieten este mai vital decât a avea un înger” cu ,,Săptămâna legumelor și fructelor donate”.
Scopul acţiunii noastre a fost de a înțelege beneficiile unei alimentații sănătoase, sensibilizarea și conștientizarea copiilor şi adulţilor cu privire la nevoile persoanelor aflate în dificultate și dezvoltarea unor abilităților de comunicare și relaționare a elevilor voluntari SNAC.
Voluntarii SNAC de la Școala Gimnazială Nr.3 Negrești-Oaș, inițiați și îndrumați de doamnele învățătoare: Boje Iuliana, Dumitrescu Monica, Lohan Anastasia și doamna psiholog-logoped Jiboc Angela Mariana s-au mobilizat şi au dus fructele și legumele donate la Centrul de plasament ,,Floare de Colț” din localitatea Halmeu dar și la clasa de copii cu autism din Negrești-Oaș din cadrul Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Satu-Mare.
Strădania copiilor voluntari a fost încununată de succes, copiii au interacționat foarte frumos servind la aceeași masă, împreună, fructe, împărtășind din experiența lor importanța deosebită a fructelor și legumelor în alimentația sănătoasă de zi cu zi, împletită cu povești surprinzător de emoționante din viața copiilor de la Centru, povești neobișnuite auzului nostru, dar care ne-au emoționat până la lacrimi, au cântat împreună colinde s-au jucat și au împărtăşit experiențe din activități desfășurate de fiecare parte, fiind un minunat exemplu de autocunoaștere.
Vizibil emoționați de acest eveniment, cei mai mici dintre voluntarii claselor primare, au simțit în această campanie că inimile bat la unison, a fost o experiență utilă pentru copiii școlii noastre, unii dintre ei nemaiavând contact cu astfel de experiențe.
Sensibilizați de viața copiilor din Centru, elevii școlii noastre și-au propus sa revină și cu alte ocazii, mai ales cu ocazia sărbătorilor când fiecare așteaptă pe cineva drag.
Mulțumim tuturor donatorilor noștri – copii, părinți, educatori, învățători, diriginți ș.a. – care au oferit un strop de bucurie unor copii lipsiți de șansă!!