Tinerii din Tur au învățat cum să facă prescură. Un nou număr al publicației ”Turul Credinței”
Parohia Tur desfășoară un proiect catehetic lansat de Patriarhia Română „Sfânta Euharistie – Lumina vieții creștine”, proiect care-și propune inițierea, conștientizarea și implicarea activă a tinerilor în viața duhovnicescă în special, și în cea a Bisericii în general.
Asfel, după un program teoretic de informare și conștientizare a temelor legate de Sfânta Spovedanie și Sfânta Împărtășanie, grupul de tineri ai parohiei în număr de 25, după o serie de acțiuni umanitare și caritabile precum vizitarea mamelor bolnave de 8 Martie la spital (acțiune intitulată „O floare, O mamă”), colectarea și distribuirea de ajutoare pentru săraci sau persoane cu terțe nevoi (acțiune intitulată „Cine e aproapele meu?”) și altele care sunt parte integrantă a proiectului sus menționat, a fost nevoie și de partea practică, trăirea pe viu a temelor dezbătute în cadrul proiectului.
Asfel, sâmbătă, 29 martie, începând cu orele10.00, grupul de tineri s-a deplasat la brutăria din parohia Tur, unde alături de prescurăreasă au venit două călugărițe de la Mănăstirea Sfânta Treime Moișeni și au învățat să pregătească prescura pentru slujirea Sfintei Liturghii, moment inedit din viața lor, dar care a stârnit interesul și dorința multora de a mai participa la o asemenea experiență, ba chiar o provocare de a pregăti în particular unii dintre ei prescură pentru slujirea ei la Sfânta Liturghie.
Cu aceste prescuri lucrate de mâinile lor, tinerii au venit în dimineața zilei de duminică 30.martie 2014, la slujba Utreniei (care precede Liturghia), s-au spovedit (mărturisit, s-a făcut rânduiala Proscomidiei în văzul lor, iar apoi în cadrul Sfintei Liturghii s-au împărtășit alături de copilașii de sub 7 ani care se împărtășesc în mod regulat în fiecare duminică.
După terminarea Sfintei Liturghii, tinerii au distribuit credincioșilor aflați în biserică publicația lor,”Turul Credinței”, foaie pe care au elaborat-o și redactat-o și care cuprinde articole cu teme abordate în acest proiect.
Impresii ale unor tineri implicați în acest proiect:
„Experiența acestui proiect a fost unică și deosebită. Am învățat lucruri noi, am avut activități din care am învățat cine este cu adevărat aproapele nostru și cum să ne apropiem mai mult de Dumnezeu, Care S-a jertfit pentru mântuirea noastră și ne-a lăsat Trupul și Sângele Său spre mântuire”- spune Alexia Finta.
„În cadrul acestui proiect am avut parte de acțiuni noi, am acumulat noi cunoștințe legate de Sfânta Spovedanie și Sfânta Împărtășanie, lucruri pe care orice creștin ar trebui să le știe. Scopul nostrum, al creștinilor, este mântuirea, iar acest proiect ne-a făcut conștienți de faptul că fără Trupul și Sângele lui Hristos în viața noastră, fără curățirea de păcate, nu vom intra în Împărăția Cerurilor”- spune Antuza Rusu.