Undă verde pentru Centru Multicultural la Negreşti – Oaș
Consilierii locali din Negrești-Oaș au aprobat în ședința de luni studiul de fezabilitate pentru construirea unui Centru Multicultural.
Primarul Aurelia Fedorca a declarat că este posibil ca această investiţie să fie finanţată de Guvernul României prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală.
Complexul Multicultural este prevăzut cu parcare, sală de conferinţe, sală de spectacole, bibliotecă etc, costul estimat de studiul de fezabilitate fiind de circa 3,26 milioane de euro.
Unii consilieri şi-au exprimat părerea că este vorba despre o investiţie mult prea mare ca valoare ca să poată fi suportată de la bugetul local al oraşului Negreşti Oaş, dar primarul Aurelia Fedorca a explicat că este foarte posibil ca investiţia să fie finanţată de Guvernul României prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală.
“Estimările anterioare au prevăzut o investiţie mai mică, însă normele PSI ne obligă la o investiţie mai mare. Avem însă şansa de a fi cuprinşi la finanţare de la Guvernul României pentru acest proiect în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală. În caz contrar, investiţia va fi suportată de la bugetul local pe o perioadă de 4 sau 5 ani”, a explicat primarul Aurelia Fedorca.
Consilierul local Mihai Big, preşedinte de şedinţă, a afirmat că acest proiect trebuie implementat şi a propus ca piatra de temelie să fie pusă în cadrul manifestărilor ocazionate de Festivalul Patrimoniului Ţării Oaşului, care se va desfăşura în perioada 23-24 august.
În cele din urmă, proiectul a fost votat de consilierii negreşteni cu majoritate de voturi.