Skip to content Skip to left sidebar Skip to right sidebar Skip to footer

Zi: 25 octombrie 2017

Ziua Armatei Române a fost sărbătorită şi la Negreşti-Oaş – GALERIE FOTO

Ziua Armatei Romane Negresti Oas 2017Ziua Armatei Române a fost sărbătorită miercuri, 25 octombrie, și la Negrești-Oaș, la Obeliscul dedicat Eroilor Neamului din parcul central, printr-un Te Deum, depuneri de coroane de flori şi un scurt moment artistic.

La eveniment au participat consilierii locali, şefii de servicii din primărie, preoţi, reprezentanţi ai instituţiilor de cultură, învăţământ, sănătate, justiţie din Negreşti-Oaş, reprezentanţi ai structurilor Ministerului Afacerilor Interne.

Elevi ai instituţiilor de învăţământ din oraş ne-au încântat cu un program artistic minunat, dedicat acestei zile glorioase şi de mare importanţă în istoria neamului.

Un alt moment artistic cu cântece patriotice a fost prezentat de doamna Angela Munteanu, iar despre însemnătatea acestei zile a vorbit veteranul de război Dorel Iurcenko.

În această zi de importanţă deosebită, România sărbătorește Armata Română, care la data de 25 octombrie 1944 a eliberat de sub ocupația horthystă Transilvania de Nord, în urma Bătăliei de la Carei, ultimul teritoriu ocupat.

 

Coborâtu’ oilor de la munte în Țara Oașului – expoziție de ovine

Sâmbătă, 28 octombrie 2017, începând cu ora 11:00, pe strada Rozelor (Dâmbu’ lui Hașca), la locul numit Abrănești, va avea loc prima ediție a evenimentului Coborâtu’ oilor de la munte în Țara Oașului – expoziție de ovine.

Acest eveniment a fost inițiat de crescătorul de ovine Berinde Ștefan, cunoscut în zonă sub numele de Ștefanu Bodii, și este organizat de acesta în colaborare cu Primăria și Consiliul local Negrești-Oaș, Casa Orășenească de Cultură și Asociația crescătorilor de ovine și caprine Ovim-Nord din județul Satu Mare.

Toamna, în preajma Sâmedrului, când vremea se răcește, păcurarii coboară oile de la munte înspre sat, pregătindu-se de iernat. Astfel, acest moment al coborârii oilor reprezintă un prilej de bucurie, de reîntâlnire cu familia și comunitatea.

Cu acest prilej, vă invităm să luați parte, cu mic cu mare, la prima ediție a acestui eveniment, care se va desfășura după următorul program:

La Abrănești, începând cu ora 11:00:
– înscrierea participanţilor;
– deschiderea oficială;
– expoziţie gastronomică cu produse locale şi tradiţionale;
– expoziţie meşteşugărească;
– momente folclorice cu Maria Tripon, ceterașii, Ansamblurile folclorice Oașul și Sânzienele, Formația D’WIS;
– jurizare;
– premiere;
– masă tradiţională.

Alte detalii puteți obține la organizatori:
Ștefan Berinde, tel. +40745686126;
Casa Orășenească de Cultură, tel. +40261855020, e-mail: culturanegrestioas2017@gmail.com