Skip to content Skip to left sidebar Skip to right sidebar Skip to footer

Lună: iunie 2018

ANL va construi un nou bloc cu 30 de apartamente la Negreşti-Oaş


Directorul general al Agenției Naționale pentru Locuințe, Andrei Țurcanu, a efectuat astăzi o vizită la Negrești-Oaș. Împreună cu viceprimarul Constantin Fanea, acesta a vizitat viitorul amplasament unde sa va realiza noul complex de locuințe ANL pentru tineri.

Noul bloc ANL va fi construit în apropierea stadionului, pe locul fostei piețe, şi va avea 30 de apartamente.

De asemenea, directorul Țurcanu a anunțat ca lucrările de construcție la noul bloc ANL vor începe în toamna acestui an.

Sperăm că această investiție ne va ajuta să ținem mai mulți tineri în oraş!

Delegație din Germania, în vizită la Negrești-Oaș. Oaspeții au fost încântați de tradițiile descoperite la Ziua Iei – GALERIE FOTO

O delegație din Germania condusă de Klaus Pavel – prefectul Landului Baden-Württemberg, districtul Ostalb, și formată din mai multe autorități locale, a fost primită azi la Negrești-Oaș de primarul Aurelia Fedorca. Delegația se află în județul Satu Mare pentru a perfecta acordul de înfrățire între cele două zone.

Delegația română a fost formată din senatorul Gabriel Leș, prefectul Darius Filip, preşedintele Consiliulul Judeţean Satu Mare, Pataki Csaba, şi de consilierii judeţeni Gheorghe Marincaş şi Gheorghe Ciocan, viceprimarul Constantin Fanea, consilieri locali și directori de instituții.

Oaspeții au vizitat zona Luna Șes și au fost invitați apoi la un popas în Muzeul în Aer Liber, unde se sărbătorea Ziua Iei și Sânzienele.

Oaspeții germani s-au declarat surprinși plăcut de zonă, de modul în care se păstrează și se conservă tradițiile și și-au exprimat intenția de a lega pe viitor relații de colaborare culturale, sociale și economice, care se vor concretiza prin înfrățirea orașului Negrești-Oaș cu un oraș din Landul Baden-Württemberg.

Vremea a ţinut cu noi şi am reuşit un eveniment deosebit la care vizitatorii, împreună cu toţi cei prezenţi, au fost încântaţi şi s-au simţit minunat.

Meşteşugăriţele noastre, Mirela Bud, Mihaela Deac, Dorina Mercea, Anica Mare, au fost la înălţime ca de fiecare dată, ’’tanti’’ Floare Finta, tezaurul nostru uman viu, Floarea Hotca, luminător al satelor şi Maria Finta au fost neobosite şi pline de energie. Maria Tripon, Ansamblul Sânzienele, ceteraşii nostri, au făcut un spectacol muzical pe măsura evenimentului. Toate acestea împletite exact ca şi cununile de Sânziene, mirosind a lavandă de oaş, au însufleţit acestă manifestare dându-i aura şi energia noastră oşenescă.

Mulţumim tuturor celor implicaţi în reuşita acestui eveniment şi, în special, elevilor de la instituţiilor de învăţământ din oraş şi cadrelor didactice care sunt întotdeauna alături de noi!

Ziua Iei va fi celebrată în stil oșenesc la Muzeul în aer liber al Țării Oașului

Ziua iei 2018Ziua iei, o poveste începută cu primul fir de borangic sau ață, cusut pe o pânza. În noaptea „cerurilor deschise”, de Sânziene, IA este sărbătorită și la Negrești Oaș.

Sărbătoare universală, Ziua Iei, prinde în fiecare an culoare pe unicitatea pieptarului oșenesc, astfel sâmbătă, 23 Iunie 2018, începând cu ora 12:00, la Muzeul în aer liber al Țării Oașului, vom colora în stil oșenesc frumusețea acestei zile.

Ia, piesa principală a costumului popular românesc, se redescoperă în permanență, stârnind o fascinație care depășește granițele țării și duce plină de semnificații imaginea ca simbol al portului românesc.
Comunitatea noastră oșenească s-a remarcat de a lungul timpului prin păstrarea și promovarea tradițiilor. Este de datoria noastră să promovăm ia românească autentică, în cazul nostru „cămeșa oșenească” și să încurajăm promovarea ei ca element de identitate națională și locală.

Muzeul Ţării Oaşului, care are în colecţie peste 250 de piese (cămeşi femeieşti oşeneşti) de mare varietate, se alătură acestei iniţiative lăudabile de promovare a patrimoniului cultural românesc şi a valorilor tradiţionale ale poporului român.

Program:
Sâmbătă, 23 iunie 2018, ora 12:30:
➢ Atelier de împletit coronițe din sânziene
➢ Expoziție meșteșugărească: Floare Finta, Floare Hotca, Anica Mare, Maria Finta, Mirela Bud, Mihaela Deac, Ana Hotca, Lavanda Oaș;
➢ Parada costumelor oșenești;
➢ Moment folcloric cu Maria Tripon, ansamblurile folclorice Oașul și Sânzienele, ceterașii Vasile Solomon și Mihai Zele.
Duminică, 24 iunie 2016, orele 09:00 – 17:00
➢ program de vizitare a muzeului gratuit pentru toţi cei carepoartă ie sau cămaşă oşenească

Vă așteptam cu mare drag!

Organizatorii: Primăria şi Consiliul Local Negreşti Oaş prin Muzeul Ţării Oaşului, Casa Orăşenească de Cultură, C.N.I.P.T Negreşti Oaş şi Instituţiile de învăţământ din Negreşti Oaş.

ANUNȚ. Acțiune de deratizare și dezinsecție pe domeniul public și privat

Primăria Negrești Oaș va efectua, în perioada iunie – septembrie 2018, acţiunea de dezinsecţie şi deratizare pe domeniul public și privat al oraşului. Aceasta se va desfăşura între orele 21.00 – 06.00. În cazul condiţiilor meteorologice nefavorabile, durata prevazută se va decala și/sau prelungi.

Produsele folosite în acțiunea de DEZINSECȚIE și DERATIZARE sunt avizate de Ministerul Sănătății – Comisia Natională a Produselor Biocide, fac parte din grupele Xn respectiv Xi de toxicitate și se regasesc in Registrul Național al produselor biocide avizate pentru profilaxia sanitar umană.

Acţiunea se desfăşoară în conformitate cu prevederile legale:

• Legea 101/2006 a serviciului de salubrizare a localităţilor (republicată);
• Ordinul nr. 119 din 2014 pentru aprobarea normelor de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei;

Din punct de vedere al eficienţei aplicării măsurilor de combatere şi eliminare a unor potenţiale focare de infecţie, actiunile de dezinsecţie și deratizare trebuie tratate în mod unitar atât pe domeniul public cât şi privat, spații deschise ale persoanelor fizice și juridice la nivelul localităţii, pentru evitarea unor reinfestări sau apariţii a unor noi zone contaminate, motiv pentru care se recomandă tuturor cetăţenilor, asociaţiilor de locatari/proprietari, agenţilor economici şi instituţiilor de pe raza orașului Negrești OAȘ să efectueze tratamente de dezinsecţie în subsoluri, casa scării de la blocuri, depozite de anvelope uzate etc. în această perioadă.

Orice alte informaţii suplimentare privind modul de desfăşurare a acestor acţiuni, se pot obţine de la operator S.C. DRON VET S.R.L. – deţine licenţa de operare ANRSC – clasa III, care permite efectuarea lucrărilor de deratizare, dezinfectie şi dezinsecţie în spaţii deschise şi care işi desfăşoara activitatea în baza contractului de prestări servicii de deratizare, dezinsecţie şi dezinfecţie, încheiat cu oraşul Negreşti Oaş sau de la Direcția Administrarea Domeniului Public şi Privat – Birou Administrativ, Monitorizare şi Întreţinerea Domeniului Public, Primăria Negrești Oaș, tel. 0261.854845 int 106, responsabil Vasile Pop.

RAPORTUL INFORMĂRII ȘI CONSULTĂRII PUBLICULUI. DOCUMENTAȚIA P.U.Z. ” DEPOZIT MATERIALE DE CONSTRUCTII D+P+1E+M”, în NEGREȘTI OAȘ

 DOCUMENTAȚIA P.U.Z. – DEPOZIT MATERIALE DE CONSTRUCTII D+P+1E+M” , în NEGREȘTI OAȘ, Extras  CF 110136, Nr cad.  110136.

Amplasament:  – Negrești Oaș, Str. Ion Creangă, NR. 140

Beneficiar      :  – BATIN VASILE și ANGELA.

Proiectant      : –  BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ Varga Ludovic

            Document  elaborat   în  conformitate cu Ordinul 2701din 30 decembrie 2010,   emis  de   Ministerul    Dezvoltării   Regionale   şi   Turismului,   pentru aprobarea  “Metodologiei  de  informare  şi consultare a publicului cu privire la elaborarea    sau    revizuirea    planurilor   de   amenajarea   teritoriului   şi   de urbanism”.

Persoana responsabilă din partea Primăriei Negresti Oas:

  • Cionca Angela – referent de Specialitate – Direcția Amenajarea Teritoriului, Investiii si Patrimoniu.

Grupul de lucru din partea Primăriei:

  • Cirap Ionuț – reprezentant al Administrației Publice Locale din cadrul Direcției Amenajarea Teritoriului, Investiii si Patrimoniu.
  • Petrenci Viorel – reprezentant al Administrației Publice Locale din cadrul Direcției Amenajarea Teritoriului, Investiii si Patrimoniu.
  1. Detalii privind tehnicile şi metodele utilizate de solicitant pentru a informa şi a consulta publicul inclusiv:
  1. Datele şi locurile tuturor întâlnirilor la care cetăţenii au fost invitaţi să dezbată propunerea solicitantului:
  • anunţ privind informarea si consultarea publicului în etapa elaborării propunerilor PUZ şi  Regulamentul  Local  de  Urbanism  aferent, afişat pe adresa www.negresti-oas.ro  în data de 03.04.2018; 06.04.2018.
  •  afişare anunţ:

– la avizierul Primăriei Negresti Oaș în perioada; 03.04.2018 – 06.04.2018

– pe panou rezistent la intemperii, amplasat în  loc vizibil pe teritoriul zonei studiate;

 

  1. Conţinutul, datele de transmitere prin poştă şi numărul trimiterilor

poştale, inclusiv scrisori, invitaţii la întâlniri, :

 

  • Au fost înmânate următoarele scrisori de notificare :
  • LUCÂȚ DUMITRU și IRINA –  domiciliul Negrești Oaș, Str.. Ion Creangă, nr. 67 –  scrisoare de notificare nr. 4760/14.03.2018

      Documentaţia disponibilă la Directia  Amenajarea Teritoriului, Investiii si Patrimoniu,   nu a fost consultată de nicio persoană , deasemenea nu au fost  depuse  solicitări în scris de către persoanele potențial interesate.

           Prezentul raport a fost întocmit în conformitate cu Regulamentul Local al Orașului Negrești Oaș, privind implicarea publicului în elaborarea sau revizuirea planurilor de urbanism şi după publicarea lui fundamentează decizia Consiliului Local de adoptare a planului de urbanism la care se referă.

          Având în vedere că s-au parcurs procedurile prevăzute de H.C.L. nr.19/28.03.2011, privind aprobarea Regulamentului local de implicare a publicului în elaborarea sau revizuirea planurilor de urbanism si amenajarea teritoriului, propunem aprobarea documentaţiei privind

  P.U.Z. – DEPOZIT MATERIALE DE CONSTRUCTII D+P+1E+M” , în NEGREȘTI OAȘ, Extras  CF 110136, Nr cad.  110136.

Arhitect șef/ persoana cu responsabilități în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului,

Berinde Cristian

RAPORTUL INFORMĂRII ȘI CONSULTĂRII PUBLICULUI. DOCUMENTAȚIA P.U.Z. ”COMPLEX TURISTIC ÎN NEGREȘTI OAȘ, ZONA LUNA ȘES”

DOCUMENTAȚIA P.U.Z. – COMPLEX TURISTIC ÎN NEGREȘTI OAȘ, ZONA LUNA ȘES,  extras C.F. 100253, nr. Cad. 100253.

Amplasament:  – Negrești Oaș, Zona Luna Șes

Beneficiar      :  – SARCA ALINA CARMEN și SARCA GHEORGHE.

Proiectant      : –  BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ Varga Ludovic

            Document  elaborat   în  conformitate cu Ordinul 2701din 30 decembrie 2010,   emis  de   Ministerul    Dezvoltării   Regionale   şi   Turismului,   pentru aprobarea  “Metodologiei  de  informare  şi consultare a publicului cu privire la elaborarea    sau    revizuirea    planurilor   de   amenajarea   teritoriului   şi   de urbanism”.

Persoana responsabilă din partea Primăriei Negresti Oas:

 

  • Cionca Angela – referent de Specialitate – Direcția Amenajarea Teritoriului, Investiii si Patrimoniu.

Grupul de lucru din partea Primăriei:

  • Cirap Ionuț – reprezentant al Administrației Publice Locale din cadrul Direcției Amenajarea Teritoriului, Investiii si Patrimoniu.
  • Petrenci Viorel – reprezentant al Administrației Publice Locale din cadrul Direcției Amenajarea Teritoriului, Investiii si Patrimoniu.
  1. Detalii privind tehnicile şi metodele utilizate de solicitant pentru a informa şi a consulta publicul inclusiv:

 

  1. Datele şi locurile tuturor întâlnirilor la care cetăţenii au fost invitaţi să dezbată propunerea solicitantului:
  • anunţ privind informarea si consultarea publicului în etapa elaborării propunerilor PUZ şi  Regulamentul  Local  de  Urbanism  aferent, afişat pe adresa www.negresti-oas.ro  în data de 03.04.2018; 06.04.2018. 
  • afişare anunţ:

– la avizierul Primăriei Negresti Oaș în perioada; 03.04.2018 – 06.04.2018

– pe panou rezistent la intemperii, amplasat în  loc vizibil pe teritoriul zonei studiate;

 

  1. Conţinutul, datele de transmitere prin poştă şi numărul trimiterilor poştale, inclusiv scrisori, invitaţii la întâlniri, :
  • a fost publicat anunțul pe site-ul primăriei : www.negresti-oas.ro.
  • Au fost înmânate următoarele scrisori de notificare :

 

  • PUȘCAȘ VALENTIN –  domiciliul Negrești Oaș, Aleea Crinului, bl. B13/6 –  scrisoare de notificare nr. 5737/28.03.2018
  • MIHOC IRINA – domiciliu Negrești Oaș, Str. T. Vladimirescu, nr. 14/A, scrisoare de notificare nr. 5738/28.03.2018
  • POP IOAN și DOMNICA – domiciliu Negrești Oaș, Str. Zorilor, nr. 3/A, scrisoare de notificare nr. 5740/28.03.2018
  • FEDORCA GRIGORE – domiciliu Negrești Oaș, Str. Arenei, nr. 2, scrisoare de notificare nr. 5741/28.03.2018           

      Documentaţia disponibilă la Directia  Amenajarea Teritoriului, Investiii si Patrimoniu,   nu a fost consultată de nicio persoană , deasemenea nu au fost  depuse  solicitări în scris de către persoanele potențial interesate.

           Prezentul raport a fost întocmit în conformitate cu Regulamentul Local al Orașului Negrești Oaș, privind implicarea publicului în elaborarea sau revizuirea planurilor de urbanism şi după publicarea lui fundamentează decizia Consiliului Local de adoptare a planului de urbanism la care se referă.

          Având în vedere că s-au parcurs procedurile prevăzute de H.C.L. nr.19/28.03.2011, privind aprobarea Regulamentului local de implicare a publicului în elaborarea sau revizuirea planurilor de urbanism si amenajarea teritoriului, propunem aprobarea documentaţiei privind

  P.U.Z. – COMPLEX TURISTIC ÎN NEGREȘTI OAȘ, ZONA LUNA ȘES,  extras C.F. 100253, nr. Cad. 100253.

 Arhitect șef/ persoana cu responsabilități în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului,

Berinde Cristian

’’Traiul oşenilor de altă dată’’. Tradiții reînviate de educatoarele din Țara Oașului la Muzeul în Aer Liber – GALERIE FOTO

Copiii de la grădinițele din orașul Negrești-Oaș și din Țara oașului, coordonați de inimoasele lor educatoare, ne-au surprins azi în cadrul evenimentului ’’Traiul oşenilor de altă dată’’ , organizat la Muzeul în Aer Liber al Țării Oașului și parte din proiectului judeţean Satu Mare, Pentru Copii.

Toate educatoarele din Ţara Oaşului au împletit azi, nu doar colaci, ci s-au unit pentru a recrea într-un cadru natural, colorat şi prietenos, adică la Muzeul Satului Oşenesc din Negreşti Oaş fiecare tradiţie importantă din Ţara Oaşului. Toate aceste activităţi pe care le-au reînviat în muzeu doamnele educatoare au avut ca scop familiarizarea copiilor noştri cu tradiţia şi obiceiurile de odinioară, cu modul în care străbunii lor au trăit.

A fost o zi vie, în care copiii au dus acasă cu ei bucăţi de tradiţie, au frământat pâine, au făcut boace, au împletit, au cusut, au dansat, etc, pentru ei a fost o încântare maximă. Evenimentul s-a încheiat cu tradiţionala nuntă oşenescă, danţu’ mirilor, danţu colacilor… şi cel mai important, cu multă bucurie şi zâmbete pe chipurile copiilor.

Și pentru că azi vorbim de preşcolari şi pentru că am umplut curtea muzeului nostru de copii şi cadre didactice, avem onoarea pe această cale de a o felicita pe doamna educatore Maria Ţiproc pentru premiul obţinut la ’’Gala Educatoarelor Sătmărene’’, fiind câştigătoare la categoria „Profesionalism și impact în mediul urban”. Suntem mândri că ne educaţi copii şi vă mulţumim!

Activitatea de azi a fost coordonată de Grădiniţele din oraş împreună cu Grădinițelor din zona Țara Oașului, sub egida Inspectoratului Şcolar Judeţean Satu Mare, în parteneriat cu Muzeul Ţării Oaşului, Centrul Naţional de Informare Turistică Negreşti Oaş şi Primăria şi Consiliul Local Negreşti Oaş.

Felicităm încă o dată implicarea tuturor dascălilor şi le mulţumim pentru munca depusă!