ARGINT pentru negreșteanul Andrei Bud la Olimpiada Internaţională de Matematică din Africa de Sud
Negreşteanul Andrei Bud, s-a întors cu o medalie de argint de la Olimpiada Internaţională de Matematică organizată în Cape Town – Africa de Sud.
Împreună cu alţi cinci elevi, Andrei Bud a făcut parte din lotul României prezent la Olimpiada unde au participat peste 500 de concurenţi din 103 ţări. Componenţii lotului naţional al României au obţinut ka competiţia din Cape Town o medalie de aur şi cinci medalii de argint, ţara noastră clasându-se astfel pe locul 11 pe naţiuni.
Andrei Bud are 18 ani, este din Negreşti-Oaş şi este proaspăt absolvent al Liceului Internaţional de Informatică din Bucureşti. Lui Andrei nu i se pare important câte distincţii a obţinut. Suficient de menţionat că s-a calificat în fiecare lot restrâns, începând cu clasa a IX-a.
În clasa a V-a a început să lucreze intens la matematică pentru a-şi repara media stricată de o notă 7 primită la un test. Când a constatat că este talentat, fostul său profesor l-a sprijinit în drumul spre performanţă.
Anul trecut, Andrei Bud a câştigat medalia de aur la Olimpiada Balcanică de Matematică din Cipru şi medalia de bronz la Olimpiada Internaţională din Columbia.