Skip to content Skip to left sidebar Skip to right sidebar Skip to footer

Author: Negresti Oas

A fost semnat contractual pentru reabilitarea conductelor de aducţiune a apei din Negrești-Oaș

La Satu Mare a fost semnat miercuri contractul pentru reabilitarea conductei de aducţiune a apei pentru oraşul Negreşti-Oaş, investiţie de aproape 3,6 milioane de lei din fonduri europene.

Lucrările vor consta în reabilitarea conductelor de aducţiune din Valea Rea, Valea Albă şi Captarea Tur pe o distanţă de peste 6 km.

Patronul societăţii Silcomprest, Szilagyi Ferenc, a declarat că programul e complicat, fiind nevoie de completarea multor acte până la obţinerea avizului pentru prima săpătură, dar, cu toate acestea, speră să finalizeze 90% din lucrări până la sfârşitul acestui an.

Raport privind starea economică, socială şi de mediu a oraşului Negreşti-Oaş la sfârşitul anului 2013

aurelia-fedorcaPrimarul orașului Negrești-Oaș, Aurelia Fedorca, a prezentat în cadrul ședinței Consiliului Local de vineri, 30 mai, Raportul privind starea economică, socială şi de mediu a oraşului Negreşti-Oaş la sfârşitul anului 2013. Reproducem integral raportul de activitate:

Anul 2013 a însemnat pentru Negreşti-Oaş finalizarea unor investiţii importante pe care negreştenii le aşteaptă de foarte mulţi ani, dar și demararea altor investiții noi. Finalizarea drumului de acces spre Luna Șes, finalizarea Centrului Social de Zi pentru Vârstnici și a Centrului de afaceri, reabilitarea și modernizarea străzilor Vrăticel și Unirii II – sunt numai câteva dintre marile proiecte realizate în anul 2013 de către Primăria Orașului Negrești-Oaș.

Investiţii în infrastructură

– Finalizarea drumului de acces spre Luna Șes este cea mai mare investiție realizată în cursul anului 2013 de Primăria orașului Negrești-Oaș, în parteneriat cu Consiliul Județean Satu Mare, după ce în anul 2012 au fost finalizate lucrările la reţeaua de alimentare cu energie electrică, la reţeaua de canalizare şi a fost pus în funcţiune telescaunul. În anul 2013, la Luna Șes au fost investiți 6,7 milioane lei, alocaţi de Ministerul Dezvoltării Regionale, ceea ce a făcut posibilă finalizarea lucrărilor la drumul de acces. Este un mare pas înainte pentru finalizarea stațiunii, lucru care sperăm să se întâmple, cu sprijinul Guvernului, până în iarna viitoare.

– Finalizarea Centrului de afaceri din Cartierul Baltă și a Centrului de zi pentru Vârstnici din Cartierul Decebal, ambele finanțate din fonduri europene și cofinanțate de la bugetul local. Valoarea totală a celor două proiecte se ridică la 1,23 milioane lei, fără TVA.

– Finalizarea Strategiei de dezvoltare a oraşului pe termen mediu şi lung, în valoare de 562.000 lei, din fonduri europene și cofinanțare de la bugetul local.

– A început execuţia proiectului privind reabilitarea a şase străzi din fonduri europene, Vrăticel, Unirii, Cornetului, Oaşului, Valea Cerbului şi Morii, în valoare de 8,1 milioane lei, fără TVA. În anul 2013 au fost modernizate străzile Vrăticel şi Unirii II, urmând ca până în anul 2015 să fie realizate investiţiile şi pe celelalte străzi. Întârzierile la proiectul privind reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare derulat de Apaserv, cauzate de contestaţii, a dus la întârzieri şi la acest proiect privind modernizarea celor şase străzi.

– Anveloparea blocurilor. În toamna anului 2013 au fost realizate proiectele privind anveloparea a trei blocuri de locuinţe din Cartierul Salcâmilor, cu fonduri de la bugetul local, de la bugetul central şi cu contribuţia locatarilor, urmând ca anul viitor să fie începute efectiv lucrările de reabilitare termică. De asemenea, a fost începută procedura pentru reabilitarea altor opt blocuri de locuinţe.

– Deschiderea magazinului Penny Market, la începutul lunii decembrie, unde printr-o investiţie privată de 2 milioane de euro au fost create un număr de 16 locuri de muncă.

– Demararea unui program integrat de informatizare a serviciilor primăriei, inclusiv a registrului agricol şi a actelor de urbanism.

– Sprijin financiar pentru instituţiile de învăţământ din oraş pentru a începe în condiţii decente noul an şcolar.

 

Evenimente cultural-artistice

– Primăria Negreşti-Oaş a acordat o atenţie sporită şi evenimentelor culturale. În premieră, Primăria a organizat în 2013 Târgul Mărţişorului Tradiţional, un eveniment care s-a bucurat de mult succes în rândul copiilor şi al elevilor din Negreşti-Oaş.

– Tot în premieră, în luna septembrie, la Muzeul Ţării Oaşului în aer liber a fost organizat Festivalul Regional al Patrimoniului Culinar Carpatic, un eveniment organizat de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Satu Mare în colaborare cu Primăria Negreşti-Oaş. Festivalul s-a bucurat de foarte mare succes, motiv pentru care dorim să-l reedităm şi să-l dezvoltăm în anii următori, ca alternativă la Ziua Oraşului. Este un eveniment care pune în valoare tradiţiile noastre şi care, în perspectiva deschiderii staţiunii Luna Şes, poate atrage turişti în zonă.

– Evenimente de succes au mai fost Zilele Medicale ale Ţării Oaşului – ediţia a V-a, Ziua Copilului, Gala Laureaţilor Negreşteni – ediţia a XV-a, dar şi manifestările organizate de Ziua Naţională, cu participarea interpretului Dinu Iancu Sălăjanu, sau de Moş Nicolae, cu participarea trupei Zurli. Ultimele două evenimente au adunat în centrul oraşului mii de negreşteni, fiind cele mai reuşite ediţii de până acum.

– La Muzeul Ţării Oaşului au fost organizate expoziţii cu tradiţie precum Art Bunavestire – expoziţie de artă plastică şi expoziţia de fotografie “Versus dar împreună”.

– Ca o încununare a anului cultural negreştean, în 26 decembrie a avut loc a XVI-a ediţie a Festivalului de Datini şi Obiceiuri de Iarnă.

 

Datoriile oraşului Negreşti-Oaş la finalul anului 2013

–          Arierate: La finalul anului 2013, înregistram arierate în valoare de 4.300.000 lei – lucrări la “Luna Şes” din care SC Drum Construct 1.795.007,8 lei şi SC Acomin SRL 2.538.850,69 lei. Arieratele au fost ACHITATE INTEGRAL în prima parte a anului 2014.

 

–          Credit bancar în sumă de 11.620.000 lei din creditul de 15.000.000 lei contractat în 22.08.2006 şi consumat până în data de 28.05.2010 (ultima tragere). Durata de rambursare a creditului este până la data de 30.06.2031.
Până în prezent a fost achitată suma de 9.767.542 lei, din care 1.880.000 lei două rate, iar restul dobânzile aferente pentru perioada de graţie.

 

PRIMAR
AURELIA FEDORCA

Consiliul Local a aprobat contorizarea individuală la apă pe șase străzi

sedinta Consiliul Local Negresti OasConsiliul Local Negrești-Oaș a aprobat, în ședința de vineri, proiectul de hotărâre cu privire la punerea la dispoziţia proiectului “Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată” a terenului aferent pentru componenta “Zonarea, contorizarea şi monitorizarea presiunii”.
Astfel, pe şase străzi din oraşul Negreşti Oaş vor fi construite în cadrul acestui proiect puncte de racordare şi contorizare pentru cetăţeni.
Consilierii locali au aprobat punerea la dispoziţie a terenului aferent pentru construirea acestor puncte pe străzile 1 Iunie, Podului, Vrăticel, Unirii II, Turului şi Mesteacănului. Au fost puse astfel bazele contorizării individuale la apă în oraşul Negreşti Oaş.
De asemenea, consilierii au mai fost de acord cu încadrarea în zona B a porţiunii dintre strada Victoriei până la strada Moţilor, şi în zona C a porţiunii dintre strada Moţilor până la capătul străzii Ion Creangă.

Sute de copii au participat la Ziua Copilului la Negrești-Oaș – GALERIE FOTO

ziua copilului negresti oas 2014 (13)Sute de copii din Negrești-Oaș au avut parte de distracție și multe surprize de Ziua Copilului. Manifestările au început vineri cu Ziua Porților la Primărie, acolo unde cei mici au fost primari pentru o zi. Apoi, la amiază, distracția a început în parcul central la ”Carnavalul copiilor”. Cei mici au avut parte de face-painting, muzică și divertisment cu clown, ateliere de lucru pe diverse teme și, nu în ultimul rând, de un spectacol distractiv, de dulciuri şi multe alte surprize.

EXPOZIŢIE FOTOGRAFICĂ DIN GERMANIA LA MUZEUL ŢĂRII OAŞULUI

afis expo foto negresti

Sâmbătă, 31 mai 2014, la ora 17 are loc la Galeria de Artă „Dr. Mihai Pop” vernisajul unei expoziţii fotografice; expun Francisc Ritzmann, Markus Hoheneder şi Reinhold Fastner, membri ai unei asociaţii de fotografi din Bavaria (Fotogruppe VHS Burghausen).

Cu această asociaţie muzeul din Negreşti are o colaborare mai veche, intermediată de „careianul” F. Ritzmann. Ultima colaborare s-a petrecut în anul 2005 când patru membri ai grupului au făcut o excursie prin Transilvania (munţii Apuseni, centrul Ardealului, Maramureş şi Ţara Oaşului), realizând un amplu fotoreportaj. Apoi la Burghausen au organizat o manifestare complexă, din care a făcut parte şi o expoziţie a pictorilor negreşteni Dorel Petrehuş şi Corneliu Pop. Fotografiile celor patru artişti fotografi, realizate cu obiectivitate şi respect pentru România au fost primite cu mare interes şi simpatie de un public local numeros. Manifestarea a fost deschisă de reputatul regizor român David Esrig, profesor la Academia de Teatru, Film şi Televiziune din Burghausen.

Salutând revenirea artiştilor din Germania, Vă invităm la vernisaj!

R. Vârnav
directorul muzeului

Manifestări de Ziua Eroilor în Negrești Oaș

Primăria şi Consiliul local Negreşti-Oaş, Casa Orăşenească de Cultură Negreşti-Oaş organizează joi, 29 iunie 2014, începând cu ora 12,30, următoarele manifestări dedicate Zilei Eroilor:
– Intonarea Imnului de Stat
– Depuneri de jerbe şi coroane în memoria eroilor neamului românesc
– Parastas de pomenire a eroilor neamului
– Alocuţiune privind semnificaţia Zilei Eroilor
Primarul oraşului, Aurelia Fedorca, adresează invitaţia de a participa la aceste manifestări directorilor de instituţii publice, cultelor, instituţiilor de învăţământ şi tuturor locuitorilor oraşului Negreşti-Oaş.

An de an ne comemoram eroii. Se depun coroane, se organizeaza marsuri, se rostesc alocutiuni. Este esential sa ne amintim de martirii nostri, caci zi de zi trecem pe langa pietrele ce poarta gravate numele lor.
In cele 2 razboaie mondiale, Romania a pierdut aproximativ un milion de militari si civili. Este firesc, deci, sa-i comemoram pe toti aceia care si-au varsat sangele pentru neam si tara, iar acest lucru a fost decis, la nivelul natiunilor, prin tratatul de la Versailles. Pentru a fi concretizat acest tratat, a aparut decretul lege nr. 1693/4 mai 1920 prin care s-a hotarat ca Ziua Eroilor sa fie sarbatorita de Ziua Inaltarii Domnului Iisus Hristos, iar Romania a devenit prima tara care ii omagiaza pe eroii straini odata cu cei nationali. Data aceasta, a fost decretata drept o sarbatoare nationala a poporului roman.
In acest sens, un rol esential a apartinut Societatii „Mormintele Eroilor Cazuti in Razboi” (1919), care s-a transformat in 1927 in Societatea „Cultul Eroilor”. Organizatia a fost patronata de Regina Maria, iar in 1923 a fost inaugurat si Mormantul Ostasului Necunoscut. In perioada interbelica s-au construit foarte multe placi comemorative si monumente in mai toate localitatile din Romania.
Decretul nr. 71/1948 a decis, din ratiuni politice, ca aceasta zi a Eroilor sa aiba loc pe data de 9 mai, insa, in 1990, conducerea Ministerului Apararii Nationale a lansat o actiune de reintroducere a traditiilor militare romanesti in armata, iar in acelasi an s-a decis din nou ca Ziua Eroilor sa fie sarbatorita de Ziua Inaltarii Domnului. De asemenea, in 1995 a fost adoptata Legea nr. 48 legata de proclamarea Zilei Eroilor si, prin Legea nr. 379/2003 referitoare la regimul mormintelor si a altor opere comemorative de razboi.
Prin hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anii 1999 şi 2001, sărbătoarea Înălţării Domnului a fost consacrată ca Zi a Eroilor şi sărbătoare naţională bisericească.
„Fie ca lumina Zilei Eroilor din Ziua Inaltarii la Ceruri a Mantuitorului nostru Iisus Hristos sa reverse in sufletele romanilor de pretutindeni sentimentele inaltatoare ale iubirii de Dumnezeu, de Neam si de Patrie, dimpreuna cu sentimentul de recunostinta fata de toti Eroii neamului romanesc, sentiment exprimat duhovniceste in rugaciuni de pomenire, si solemn in ceremonii de cinstire, spre slava lui Dumnezeu si demnitatea noastra ca popor.” (PF Daniel – Patriarh al BOR).

Lucrări de întreținere și modernizare pe străzile din Negrești-Oaș – GALERIE FOTO

Asfaltare str 1 Iunie 2

În a doua parte a lunii mai, Primăria Negrești-Oaș a realizat lucrări de întreținere și modernizare pe mai multe străzi din Negrești-Oaș.

Astfel, au fost realizate lucrări de asfaltare pe strada 1 Iunie și pe strada Principală din Tur (de la stația de epurare până la biserică).

În paralel, au fost executate lucrări de plombare pe strada Luna și lucrări de pietruire pe străzile Borcutului și Lăcrimioarele.

În același timp, au început lucrările de modernizare pe strada Cerbului și introducerea rețelelor de apă-canal pe strada Cornetului, care urmează să fie modernizată apoi integral.
Aceste investiții vin după ce, la începutul primăverii, Primăria a pietruit mai multe străzi din Negrești-Oaș.

 

Asfaltare pe strada 1 Iunie

 

Asfaltare pe strada Principală din Tur

 

Lucrări de modernizare pe strada Cerbului

 

Lucrări la rețelele de apă și canalizare pe strada Cornetului

 

Lucrări de plombare pe strada Luna

 

Lucrări de pietruire pe străzile Lăcrimioarelor și Borcutului

Curs privind Managementul voluntarilor in contextul programului Erasmus la Negrești Oaș

Dupa succesul cursului precedent, Casa Oraseneasca de Cultura din Negresti Oas va propune modulul:
Managementul voluntarilor in contextul programului Erasmus + / Tineret in Actiune

Tip: formare

Loc de desfasurare: Negresti Oas, jud. Satu Mare

Perioada: 13 Iunie 2014 – 15 Iunie 2014

Inscriere: poti aplica la acest eveniment pana pe data de 8 Iunie 2014; aplica acum!

Descriere:
Cursul se adreseaza celor care sunt:

• coordonatori de voluntari,
• coordonatori de proiecte in care sunt implicati voluntari,
• lucratori de tineret,
• membrii ONG,
• membri ai unor grupuri informale de tineri,
• reprezentanti ai institutiilor publice implicate nemijlocit in lucrul cu tinerii,

Modulul de formare: Managementul voluntarilor in contextul programului Erasmus + / Tineret in Actiune, va avea loc in Negresti oas, Satu Mare, in perioada 13-15 iunie 2014.

La sfarsitul acestui modul de formare, participantii vor putea sa:

1. precizeze tipurile si caracteristicile voluntariatului si oportunitatile de voluntariat oferite de programul Erasmus + / Tineret in Actiune

2. utilizeze metode diferite de recrutare/motivare/evaluare a voluntarilor in asociatiile lor si in cadrul proiectelor Erasmus + / Tineret in Actiune;

3. identifice competentele specifice si rolurile coordonatorilor de voluntari in proiectele Erasmus + / Tineret in Actiune

Conditii de participare:

• Inscrierea pana la data 8 iunie 2014 prin completarea integrala a formularului de candidaturedisponibil online.
• Asumarea prezentei pe toata durata modulului. Programul cursului este de 3 zile, aproximativ 6 ore pe zi (intervalul orar exact va fi anuntat ulterior, celor care au fost selectati).

Criterii de selectie:
– Accesul unui numar cat mai mare de organizatii;

-Profilul candidatului rezultat din formularul de candidature (va rugam sa completati cu seriozitate si responsabilitate);

-Motivatia si capacitatea de valorificare a competentelor dobandite(follow-up)

-Sprijinul asigurat din partea organizatiei (acolo unde este cazul).

Numar de locuri disponibile: 15

Mentionam ca:

– Rezultatele selectiei se vor anunta online pana pe data 10 iunie 2014. Participantii selectati si cei de pe lista de rezerva sunt rugati sa confirme disponibilitatea de participare pana in data de 11 iunie, ora 18:00, printr-un email la adresa andreea.tundrea@yahoo.com.

Locatia exacta a cursului va fi anuntata ulterior.

Modulul este organizat cu suportul Casei de Cultură Negrești Oaș, responsabil – Natalia LAZAR.

Start la extinderea și reabilitarea rețelelor de apă – canalizare – GALERIE FOTO

CANAL CORNETULUI 10

În data de 21 mai 2014, Primăria orașului Negrești-oaș a dat startul lucrărilor la rețelele de apă și canalizare din orașul Negrești-Oaș.  Lucările au început pe strada Cornetului, stradă care va intra apoi în modernizare completă.

Primarul Aurelia Fedorca a fost în inspecție pe această stradă în primele două zile de la startul lucrărilor, pentru a se asigura că acestea se desfășoară conform proiectului.
Conducerea Primăriei orașului Negrești-Oaș își cere scuze locuitorilor de pe străzile pe care vor fi realizate lucrări în perioada următoare pentru eventualele neplăceri.