Skip to content Skip to left sidebar Skip to right sidebar Skip to footer

Evenimente culturale

ZIUA ARMATEI ROMÂNE, sărbătorită la Negrești-Oaș. Programul manifestărilor

Primăria Negreşti-Oaş, Consiliul local Negreşti-Oaş şi Casa Orăşenească de Cultură vă invită miercuri, 25 OCTOMBRIE 2017, la sărbătorirea Zilei Armatei Române

În parcul central al oraşului (la monumentul eroilor) – ora 12,00 :

– Intonarea imnului naţional al României
– Ceremonial religios
– Însemnătatea istorică a zilei
– Depuneri de flori şi coroane
– Scurt moment artistic

Vor participa primarul oraşului şi şefii de servicii din primărie, consilierii locali, preoţi, reprezentanţi ai instituţiilor de cultură, învăţământ, sănătate, justiţie din Negreşti-Oaş, reprezentanţi ai structurilor Ministerului Afacerilor Interne, partidele politice etc.

Sunt aşteptaţi la monumentul ostaşilor neamului toţi cei care vor să împărtăşească bucuria acestei zile de importanţă deosebită pentru istoria neamului.

Primar,
Aurelia FEDORCA

Zilele Europene ale Patrimoniului la Muzeul Țării Oașului

Joi, 12 octombrie 2017, Muzeul Țării Oașului, Direcția Județeană pentru Cultură Satu Mare și Protopopiatul Ortodox Român Oaş au organizat un colocviu pe tema Patrimoniu cultural şi natura: un peisaj al posibilităţilor, cu ocazia celei de-a XXV-a ediții a Zilelor Europene ale Patrimoniului.

La eveniment au participat directorul Direcției Județene pentru Cultură Satu Mare, Zamfir Danciu, reprezentantul Ministerului Culturii și Identității Naționale, arh. Silvia Costiuc, viceprimarul Constantin Fanea, specialiști în domeniu, preoți, dascăli, elevi, responsabili cu atribuții în protejarea patrimoniului.
Au fost prezentate următoarele lucrări de un real interes pentru auditoriu:

• Pr. Marcel Malanca, protopop Protopopiatul Ortodox Român Oaş, Creaţia şi natura între originile şi perspectivele patrimoniului sacru;
• Conf. univ. dr. Delia Suiogan, prodecan Facultatea de Litere, Centrul Universitar Nord Baia Mare, Patrimoniu cultural, natură și dezvoltare durabilă;
• Arh. Noemi Gyure Rotariuc, arhitect șef jud. Satu Mare, Ordinul Arhitecților din România filiala Satu Mare, Importanța patrimoniului construit;
• Prof. arh. Magda Pop Benovszky, Liceul de Artă „Aurel Pop”, Arta, Natura și Arhitectura;
• Prof. arh. Lucian Sabău Trifu, Liceul de Artă „Aurel Pop”, Arhitectura și natura, două elemente esențiale ale peisajului istoric urban;
• Dr. Diana Lostun, Fabrica de ceramică „Dac”, așezată în mijlocul naturii;
• Dr. Mara Lobonț Pușcaș, muzeograf Muzeul Județean Satu Mare, Fotografia etnografică, mijloc de conservare a peisajului rural;
• Subinspector Regoș Medana, Implicația populației în conservarea populației;
• Dr. Imola Kiss, consilier patrimoniu Direcția Județeană pentru Cultură Satu Mare, Când natura recucerește patrimoniul construit;
• Muzeograf Dorel Petrehuş, Muzeul Ţării Oaşului, Patrimoniu muzeal. Muzeul Ţării Oaşului;
• Pr. dr. Emanuel Rus, stareţ Mănăstirea Bixad, Titlu rezervat;
• Prof. Mirela Keszler, Şc. Gimnazială nr. 1 Negreşti-Oaş, Un proiect de succes: De la bunii şi străbunii noştri, ediţia a II-a;
• Dr. Natalia Lazar, manager Muzeul Ţării Oaşului, Patrimoniul cultural național – aspecte legislative.
Zilele europene ale patrimoniului reprezintă o inițiativă a Consiliului Europei începând cu anul 1985. În acel an, în Franța, au fost organizate pentru prima dată evenimente pentru marcarea demersului, iar din 1999 și Uniunea Europeană s-a implicat în celebrarea acestora, sloganul ales fiind: „Europa, un patrimoniu comun”.

 

Orașul Negrești-Oaș la Târgul Producătorilor și Meșteșugarilor din Țara Oașului – GALERIE FOTO

În localitatea Turț, în parcul central al comunei, a avut loc sâmbătă, 14 octombrie, Târgul Producătorilor și Meșteșugarilor din Țara Oașului, organizat de GAL Țara Oașului .

Cu această ocazie, organizatorii au pus la dispoziția fiecărei primării un stand prin intermediul căruia fiecare meșteșugar și producător și-a expus în mod gratuit produsele specifice alături de produsele gastronomice tradiționale.

Orașul Negrești-Oaș a fost reprezentat de Geza și Emma Istvanfi – artizani ceramică, Maria Finta – meșteșugar și Dorina Mercea – producător lavandă.

De asemenea, participanții la târg au avut ocazia de a degusta cozonaci și plăcinte tradiționale, pâine de mălai și pâine de grâu cu magiun, și, în mod firesc, un păhărel de pălincă, băutura tradițională din Țara Oașului.

Târgul a reunit atât locuitori ai microregiunii cât și turiști, manifestarea îmbinând tradiția artei populare a meșteșugului cu cea a portului și a cântecului popular, o punte de legătură între meșterii populari și micii producători, dar și o piață de desfacere pentru produsele expuse.

Conferința de lansare ”Fonduri europene prin programul LEADER în Țara Oașului”

Înainte de târg, la Gherța Mare, a avut loc conferința de lansare ”Fonduri europene prin programul LEADER în Țara Oașului”. Aceasta a avut ca scop informarea participanților cu privire la oportunitățile de finanțare prin Grupul de Acțiune Locală Țara Oașului, precum și promovarea produselor, tradițiilor și meșteșugurilor din microregiunea Țara Oașului.

Evenimentul a fost structurat pe două părți, și anume conferința, care a fost organizată la căminul cultural din Gherța Mică, și târgul producătorilor și al meșteșugarilor, care a avut loc în parcul central din Turț.

Conferința a debutat cu prezentarea invitaților de către directorul executiv GAL Țara Oașului, doamna Maria Turtureanu, printre care menționăm reprezentantul Ministerului Turismului în teritoriu, doamna Maricica Lupșe, reprezentantul Agenției Zonei Montane, subordonată Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Locale, domnul Lazăr Latu, directorul Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, domnul Corneliu Gabriel Mihali, vicepreședintele Consiliului Județean Satu Mare, domnul Ioan Rus, vicepreședintele Federației Naționale a Grupurilor de Acțiune Locală, doamna Rodica Lazariciu, directorul executiv adjunct al APIA Satu Mare, domnul Nicolae Lazin, directorul executiv al Cooperative Agricole Someș-Arieș, domnul Călin Fărgaciu, președintele Asociației Producătorilor de Produse Tradiționale și Ecologice Satu Mare, domnul Ioan Pop, și președintele Asociației GAL Țara Oașului, domnul Ioan Ciupac.

Conferința a continuat prin prezentarea măsurilor Asociației GAL Țara Oașului, măsuri care încurajează dezvoltarea locală și sunt menite să reducă exodul populației de la sate, prin încurajarea tinerilor, în special, să acceseze fondurile care le sunt puse la dispoziție. De asemenea, doamna Turtureanu a precizat că, la momentul actual, sunt în implementare 12 proiecte în microregiunea Țara Oașului, fiind cea mai activă microregiune în accesare de fonduri europene prin programele LEADER.

În continuare, s-au prezentat exemplele de bune practici în domenii care pot fi finanțate prin programul Leader, și anume pomicultură, creșterea vacilor de carne Angus, produse ecologice, produse montane, turism, precum și posibilitatea de a dezvolta afaceri prin forme asociative de genul cooperativelor.

Director Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Negrești-Oaș
Arabela Bu

 

Sub semnul Centenarului Marii Uniri: Sesiune omagială „Regina soldat” în Aula Academiei de Studii Economice din București, iar, în 2018, conferință internațională la Muzeul Țării Oașului din Negrești-Oaș

Sesiune omagială „Regina soldat” (5)În cadrul proiectului cultural Regina soldat s-a desfășurat, în Aula Academiei de Studii Economice din București, sesiunea omagială dedicată Reginei Maria a României și implicării acesteia în Primul Război Mondial. Proiectul de anvergură națională este pus sub semnul Centenarului Marii Uniri, fiind inițiat și implementat de Asociația România Culturală, în parteneriat cu prestigioase instituții, printre care Primăria, Consiliul local Negrești-Oaș și Muzeul Țării Oașului.

La eveniment au luat cuvântul, evocând personalitatea Reginei Maria, A.S.R. Principele Radu, E.S. Ambasadorul Marii Britanii la București, Paul Brummel, Ambasadorul Cultural Onu-Geneva, George Călin, reprezentatul Statului Major General al Armatei, generalul Nicolae Lupulescu, Dan Niculăescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, Alexandru Pugna, secretar de stat în cadrul Ministerului Culturii și Identității Naționale, prof. univ. dr. Dorel Paraschiv, prorector ASE, Silviu Lefter, directorul Societății Naționale de Cruce Roșie, prof. univ. dr. Sergiu Iosipescu, dr. Ștefania Dinu, directorul Muzeului Național Cotroceni, dr. Narcis Dorin Ion, directorul Muzeului National Peleș și Anca Beatrice Todireanu, președintele Asociației România Culturală. Au participat oameni de cultură, cadre universitare, istorici, parteneri ai proiectului, iar, din partea Muzeului Țării Oașului, dr. Natalia Lazar.

Una dintre activitățile acestui proiect s-a derulat în Negrești-Oaș, expoziția de fotografie Regina soldat, vernisată în 5 septembrie, prin cele 40 de panouri fotografice expuse la Galeriile de artă „Dr. Mihai Pop” ale Muzeului Țării Oașului, publicul făcând cunoștință cu Regina Maria și activitatea susținută a acesteia de ajutorare a răniților, bolnavilor și suferinzilor din Primul Război Mondial.

De asemenea, în cadrul sesiunii omagiale dedicate Reginei Maria s-a lansat public ideea organizării, în anul Centenarului Marii Uniri, la Muzeul Țării Oașului, a unei conferințe internaționale pe tema implicării Familiei Regale în Primul Război Mondial.

Sunt onorată să fiu implicată într-un asemenea proiect și, cred că, împreună cu dna primar Aurelia Fedorca, Consiliul local Negrești-Oaș și Departamentul Centenar constituit la nivelul orașului Negrești-Oaș, ne vom mobiliza pentru buna organizare, la Negrești-Oaș, a acestui important eveniment, la care vor participa reputați istorici și oameni de cultură din țară și străinătate, proiectul înscriindu-se în seria de proiecte marcante dedicate Centenarului Marii Uniri. (dr. Natalia Lazar)

Deschidere de an școlar la Liceul Ionita G Andron din Negrești-Oaș – GALERIE FOTO

Prima zi de scoala la Liceul Ionita G. Andron Negresti Oas Negresti Oas - 2017În prima zi de școală, le-am transmis elevilor și profesorilor de la Liceul Ioniță G. Andron tot respectul și sprijinul nostru, al Primăriei și Consiliului Local Negrești-Oaș.

Elevilor le-am transmis că este necesar să înțeleagă un adevăr cunoscut și anume că trebuie să învețe nu atât pentru școală, cât mai ales pentru viață. Profesorii le vor fi alături, călăuze și prieteni mai mari la care vor putea apela de câte ori vor avea nevoie.

Știm că rezultatele elevilor depind în mare măsură de dascăli, cei care aveți această nobilă menire de formare a noilor generaţii.  Dar aveți şi o mare responsabilitate care ne obligă la reformare, la o mentalitate îndreptată spre eficiență și performanţă.

Învăţământul trebuie să vizeze cu adevărat calitatea şi performanţa, iar şcoala nu trebuie să mai fie doar furnizor de diplome, ci un formator de caractere care să răspundă nevoilor societăţii actuale.

Tuturor vă dorim un an cu rezultate bune care să reflecte eforturile depuse de elevi, dar şi munca depusă de profesorii care vă îndrumă.

Mult succes tuturor!

Deschidere de an școlar la Liceul Teoretic din Negrești-Oaș – GALERIE FOTO

Deschidere de an scolar la Liceul Teoretic Negresti Oas (2)Indiferent de perioada în care trăim, ştiinţa de carte este cea care ne asigură un viitor mai bun. Un popor fără cultură și fără educație va fi tot timpul un popor sărac material și mai ales spiritual, un popor care va privi cu multă frustrare spre zările străinătății.

Acesta a fost mesajul transmis azi elevilor și dascălilor de la Liceul Teoretic Negrești-Oaș, în deschiderea noului an școlar, alături de întreaga susținere a Primăriei și a Consiliului Local Negrești-Oaș pentru a asigura condiții decente de studiu.

Toți elevii trebuie să știe că, indiferent cât de mult vă sprijină acum părinţii voştri, vine o vreme în care locul lor în societate va depinde de ceea ce ştiu să facă, de ceea ce au învaţat în şcoală, de abilităţile pe care le-ai dezvoltat în acești ani.

Le mulțumim dascălilor de munca cărora depind rezultatele elevilor noștri și le urăm mult succes în noul an școlar.

Vă asigurăm că Primăria și Consiliul Local vor veghea în permanenţă la bunul mers al procesului de învăţământ din oraș, pentru ca profesorii să se bucure de respectul şi meritele cuvenite, iar elevii să beneficieze de siguranţă în şcoală şi de o educaţie adecvată.

Mult succes tuturor!

Deschidere de an școlar la Școala Gimnazială nr. 3 din Negrești-Oaș – Galerie foto

Prima zi de scoala la Scoala nr. 1 Negresti Oas - 2017 (15)Și la Școala Gimnazială nr. 3 din Negrești-Oaș, bobocii clasei pregătitoare și ai clasei I au trăit luni emoția primei zile de școală.

Foștii elevi ai clasei a IV-a trăiesc emoția intrării într-o nouă etapă, cea a gimnaziului, care aduce pentru ei multe schimbări.

Elevii clasei a VIII-a trăiesc emoția unui an școlar plin de provocări: Examenul de Evaluare Națională.

Suntem convinș că emoțiile au fost prezente și în rândul părinților, al profesorilor și al întregului personal al școlii și al tuturor factorilor de decizie.

Sunt emoțiile sincere de a reuși să-i ajutăm pe acești copii, într-un sistem de educație plin de schimbări și nu lipsit de probleme.

Vă dorim tuturor mult succes și multe realizări în acest nou an școlar!

 

Deschidere de an școlar la Școala Gimnazială nr. 1 din Negrești-Oaș – Galerie foto

Prima zi de scoala la Scoala nr. 1 Negresti Oas - 2017 (15)Prima zi de şcoală este zi de sărbătoare în orașul nostru. Sărbătoare pentru elevi, pentru părinţi, pentru profesori, dar şi pentru noi, administraţia publică locală.

Școlile sunt cea mai importantă preocupare a noastră iar azi i-am asigurat că au susținerea Primăriei și a Consiliului Local Negrești-Oaș în importanta lor misiune.

Bobocii clasei pregătitoare și ai clasei I au trăit emoția primei zile de școală și sper ca această zi să rămână o frumoasă și puternică amintire. Foștii elevi ai clasei a IV-a trăiesc emoția intrării într-o nouă etapă, cea a gimnaziului, care aduce pentru ei multe schimbări.

Elevii clasei a VIII-a trăiesc emoția unui an școlar plin de provocări: Examenul de Evaluare Națională.

Suntem convinși că și profesorii au fost la fel de emoționați și știm că au o responsabilitate uriașă. Pe umerii lor atârnă greul.
Așadar, a fost multă emoție la începutul acestui an școlar, știm că va fi un an greu pentru toți, dar trebuie să știți toți că pe cât de mare va fi efortul pe atât de imensă va fi satisfacția.

Vă asigurăm că vom face tot ceea ce ne stă în putința pentru le asigura copiilor condițiile decente de învățare!

Tuturor vă dorim un an cu rezultate bune care să reflecte eforturile depuse atât de voi, ca elevi, dar şi munca depusă de profesorii care vă îndrumă!

 

Vernisajul expoziției ”Regina Soldat” de la Negrești-Oaș a deschis turneul organizat în contextul Centenarului Marii Uniri – GALERIE FOTO

Vernisajul expoziției Regina Soldat la Negresti OasMuzeul Țării Oașului din Negrești-Oaș a găzduit marți vernisajul unei expoziții excepționale: ”Regina Soldat”. Expoziția organizată în sălile luminoase ale Galeriilor de Artă Dr. Mihai Pop a atras o mulțime de invitați, iubitori de cultură și istorie.

Printre cei care au vorbit despre semnificația expoziției și despre rolul Reginei Maria în istorie s-au numărat dr. Ștefan Popescu, care a menționat că „patriotismul este o stare care se trăiește zi de zi, nu doar la evenimente istorice.”

De asemenea, au mai luat cuvântul Aurelia Fedorca – primarul orașului Negrești-Oaș, dr. Natalia Lazăr – managerul cultural al orașului, drd. Anca Beatrice Todireanu și directorul Bibliotecii Petre Dulfu din Baia Mare, Teodor Ardelean.

Primarul Aurelia Fedorca a declarat că pentru orașul Negrești-Oaș este o onoare să deschidă turneul acestei expoziții.

”Suntem onorați să deschidem azi la Negrești-Oaș turneul pe care ”Regina Soldat” îl face în toată România în contextul Centenarului Marii Unirii. Suntem datori să ne amintim de Regina noastră care s-a identificat cu suferința poporului, implicându-se intens în timpul primului Război Mondial în serviciul sanitar, organizând spitale de campanie, cantine sociale și adăposturi pentru sărmani. Pentru atitudinea sa curajoasă a fost numită „Regina – soldat, iar noi avem obligația de a-i cinsti memoria”, a declarat primarul Aurelia Fedorca.

Voluntarii Crucii Roșii din Negrești-Oaș s-au aflat printre cei care au venit să aducă un omagiu Reginei Soldat. Se știe că în calitatea sa de Înaltă Patroană a Crucii Roşii, Regina Maria a instituit Ordinul „Crucea Regina Maria“ şi, totodată, a deschis o școală specială de infirmiere de Crucea Roşie.

 

Imaginile expuse provin de la Arhivele Naționale ale României, Muzeul Militar Național „Ferdinand I”, Biblioteca Academiei Române, Biblioteca Națională a României, Statul Major General al Armatei, Palatul Culturii din Iași și Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu”, Iași.

Evenimentul a fost organizat de Asociația România Culturală și Muzeul Țării Oașului, cu sprijinul Primăriei orașului Negrești-Oaș și al Consiliului local Negrești-Oaș.  

Expoziția va fi deschisă publicului până în  1 octombrie 2017, de luni până vineri, în intervalul orar 8-16, la Galeriile de artă „Dr. Mihai Pop” ale Muzeului Țării Oașului.

Date contact:
Asociația România Culturală
Drd. Anca Beatrice Todireanu
Nr. tel. 0756 09 39 39
Email: asociatiaromaniaculturala@gmail.com
Site: www.asociatiaromaniaculturală.ro

Muzeul Țării Oașului
Dr. Natalia Lazar
Nr. Tel.0745073206
Email: contabilitate@oasmuseum.ro, natylazar@yahoo.com
Site: www.oasmuseum.ro

Eveniment de excepție la Negrești-Oaș – expoziția de fotografie „Regina soldat”

Marți, 5 septembrie 2017, ora 17:00, la Muzeul Țării Oașului va avea loc un eveniment de excepție, vernisajul expoziției de fotografie „Regina soldat”, ca parte a unui proiect de anvergură inițiat și implementat de Asociația România Culturală, pus sub semnul Centenarului Marii Uniri.

Prin cele 40 de panouri fotografice expuse la Galeriile de artă „Dr. Mihai Pop” ale Muzeului Țării Oașului

Citeşte mai mult