Skip to content Skip to left sidebar Skip to right sidebar Skip to footer

Învăţământ

SĂPTĂMÂNA EUROPEANĂ A MOBILITĂŢII la Negrești-Oaș, 21 – 24 SEPTEMBRIE 2017

Afis Saptamana Mobilitatii- oras Negresti Oas (Small)Aceasta a fost una dintre iniţiativele europene contributoare la Mobilitatea Urbană Durabilă şi a avut prima iniţiativă în anul 2000 când a fost lansată ’’Ziua fără autoturisme’’, ca mai apoi în 2002 să aibă loc prima campanie de acest gen. Aceasta campanie fiind o oportunitate pentru oraşe şi locuitori acestora de a demonstra interesul lor faţă

Citeşte mai mult

Deschidere de an școlar la Liceul Ionita G Andron din Negrești-Oaș – GALERIE FOTO

Prima zi de scoala la Liceul Ionita G. Andron Negresti Oas Negresti Oas - 2017În prima zi de școală, le-am transmis elevilor și profesorilor de la Liceul Ioniță G. Andron tot respectul și sprijinul nostru, al Primăriei și Consiliului Local Negrești-Oaș.

Elevilor le-am transmis că este necesar să înțeleagă un adevăr cunoscut și anume că trebuie să învețe nu atât pentru școală, cât mai ales pentru viață. Profesorii le vor fi alături, călăuze și prieteni mai mari la care vor putea apela de câte ori vor avea nevoie.

Știm că rezultatele elevilor depind în mare măsură de dascăli, cei care aveți această nobilă menire de formare a noilor generaţii.  Dar aveți şi o mare responsabilitate care ne obligă la reformare, la o mentalitate îndreptată spre eficiență și performanţă.

Învăţământul trebuie să vizeze cu adevărat calitatea şi performanţa, iar şcoala nu trebuie să mai fie doar furnizor de diplome, ci un formator de caractere care să răspundă nevoilor societăţii actuale.

Tuturor vă dorim un an cu rezultate bune care să reflecte eforturile depuse de elevi, dar şi munca depusă de profesorii care vă îndrumă.

Mult succes tuturor!

Deschidere de an școlar la Liceul Teoretic din Negrești-Oaș – GALERIE FOTO

Deschidere de an scolar la Liceul Teoretic Negresti Oas (2)Indiferent de perioada în care trăim, ştiinţa de carte este cea care ne asigură un viitor mai bun. Un popor fără cultură și fără educație va fi tot timpul un popor sărac material și mai ales spiritual, un popor care va privi cu multă frustrare spre zările străinătății.

Acesta a fost mesajul transmis azi elevilor și dascălilor de la Liceul Teoretic Negrești-Oaș, în deschiderea noului an școlar, alături de întreaga susținere a Primăriei și a Consiliului Local Negrești-Oaș pentru a asigura condiții decente de studiu.

Toți elevii trebuie să știe că, indiferent cât de mult vă sprijină acum părinţii voştri, vine o vreme în care locul lor în societate va depinde de ceea ce ştiu să facă, de ceea ce au învaţat în şcoală, de abilităţile pe care le-ai dezvoltat în acești ani.

Le mulțumim dascălilor de munca cărora depind rezultatele elevilor noștri și le urăm mult succes în noul an școlar.

Vă asigurăm că Primăria și Consiliul Local vor veghea în permanenţă la bunul mers al procesului de învăţământ din oraș, pentru ca profesorii să se bucure de respectul şi meritele cuvenite, iar elevii să beneficieze de siguranţă în şcoală şi de o educaţie adecvată.

Mult succes tuturor!

Deschidere de an școlar la Școala Gimnazială nr. 3 din Negrești-Oaș – Galerie foto

Prima zi de scoala la Scoala nr. 1 Negresti Oas - 2017 (15)Și la Școala Gimnazială nr. 3 din Negrești-Oaș, bobocii clasei pregătitoare și ai clasei I au trăit luni emoția primei zile de școală.

Foștii elevi ai clasei a IV-a trăiesc emoția intrării într-o nouă etapă, cea a gimnaziului, care aduce pentru ei multe schimbări.

Elevii clasei a VIII-a trăiesc emoția unui an școlar plin de provocări: Examenul de Evaluare Națională.

Suntem convinș că emoțiile au fost prezente și în rândul părinților, al profesorilor și al întregului personal al școlii și al tuturor factorilor de decizie.

Sunt emoțiile sincere de a reuși să-i ajutăm pe acești copii, într-un sistem de educație plin de schimbări și nu lipsit de probleme.

Vă dorim tuturor mult succes și multe realizări în acest nou an școlar!

 

Deschidere de an școlar la Școala Gimnazială nr. 1 din Negrești-Oaș – Galerie foto

Prima zi de scoala la Scoala nr. 1 Negresti Oas - 2017 (15)Prima zi de şcoală este zi de sărbătoare în orașul nostru. Sărbătoare pentru elevi, pentru părinţi, pentru profesori, dar şi pentru noi, administraţia publică locală.

Școlile sunt cea mai importantă preocupare a noastră iar azi i-am asigurat că au susținerea Primăriei și a Consiliului Local Negrești-Oaș în importanta lor misiune.

Bobocii clasei pregătitoare și ai clasei I au trăit emoția primei zile de școală și sper ca această zi să rămână o frumoasă și puternică amintire. Foștii elevi ai clasei a IV-a trăiesc emoția intrării într-o nouă etapă, cea a gimnaziului, care aduce pentru ei multe schimbări.

Elevii clasei a VIII-a trăiesc emoția unui an școlar plin de provocări: Examenul de Evaluare Națională.

Suntem convinși că și profesorii au fost la fel de emoționați și știm că au o responsabilitate uriașă. Pe umerii lor atârnă greul.
Așadar, a fost multă emoție la începutul acestui an școlar, știm că va fi un an greu pentru toți, dar trebuie să știți toți că pe cât de mare va fi efortul pe atât de imensă va fi satisfacția.

Vă asigurăm că vom face tot ceea ce ne stă în putința pentru le asigura copiilor condițiile decente de învățare!

Tuturor vă dorim un an cu rezultate bune care să reflecte eforturile depuse atât de voi, ca elevi, dar şi munca depusă de profesorii care vă îndrumă!

 

Festivitate de deschidere a noului an școlar la instituțiile de învățământ din Negrești-Oaș – GALERIE FOTO

inceput-de-an-scolar-la-negresti-oas-7Ca și în fiecare an, prima zi de școală a fost întâmpinată cu emoții și mult entuziasm de către elevii instituțiilor de învățământ din Negrești-Oaș.

Încă de la prima oră a dimineții, sute de elevi, îmbrăcați frumos, unii cu buchete de flori în mână, s-au strâns în curtea școlilor, la Școala gimnazială nr. 1, Școala Gimnazială nr. 3, Liceul Teoretic și Liceul Tehnologic Ioniță G. Andron, a participa la festivitățile de deschidere a noului an școlar.

Cei mai emoționați au fost bobocii, care au intrat pentru prima dată pe porțile instituției, curioși să-și cunoască noii colegi, profesorii, dar și liceul în care vor învăța în următorii patru ani, despre care se spune că sunt cei mai frumoși din viață.

Elevi de la Liceul Teoretic din Negresti – Oas premiati la Gala ”Pledoarie pentru excelenţă”

Elevi negresteni premiati (3)Gala ”Pledoarie pentru excelenţă” organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean, aflata la cea de-a patra ediţie, s-a desfasurat în sala Filarmonicii Dinu Lipatii.

Natalia Boloş, inspector de specialitate în cadrul IŞJ, a premiat elevii care au obţinut rezultate deosebite la concursurile de Limba şi Literatura Română de la Liceul Teoretic Negresti Oas organizate pe parcursul acestui an şcolar în judeţul Satu Mare.

Au fost premiați următorii elevi:
– Alexandra Bud si Gavro Olivia, clasa a V-a;
– Grigoras Raluca Ioana, clasa a VII-a;
– Baraian Teodora clasa a IX-a;
– Ghertan Silvia clasa a X-a;
– Feher Alina, clasa a XI-a .

Concurs de limba franceză la Negrești-Oaș. Rezultatele concursului

concurs micul francofil (1)Sâmbătă, 28 mai 2016 a avut loc cea de-a VII-a editie a concursului de limba franceză „Micul francofil”, la Liceul Teoretic din Negrești-Oaș.

Organizatori au fost Asociatia Română a Profesorilor de Franceză filiala jud. Satu Mare, președinte Durău Cristina, și Liceul Teoretic Negrești-Oaș, director Bud Viorel, iar parteneri:
Primăria Negrești-Oaș, prin primarul Fedorca Aurelia.

La festivitatea de premiere, Primăria Orașului a fost reprezentată de Pop Vasile, care a transmis mesajul primarului Aurelia Fedorca, și anume felicitări tuturor participanșilor și încurajarea de a-și continua pregătirea și de a-și forma o educatie solidă, care le va asigura un viitor frumos.

Rezultatele concursului:

Clasa a V-a
Premiul I – Torz Jessica – Liceul Teoretic Negrești-Oaș, prof. Durău Cristina
Premiul I – Komaromi David – școala Gimnazială nr. 1 Negrești-Oaș, prof. șînșaș Lucreșia
Premiul al II-lea – Einholcz Dan – Liceul Teoretic Negrești-Oaș, prof. Durău Cristina
Premiul al III-lea – Lauran Patricia – Liceul Teoretic Negrești-Oaș, prof. Durău Cristina
Menșiunea I – Bud Alexandra – Liceul Teoretic Negrești-Oaș, prof. Durău Cristina
Menșiunea a II-a – Dzișac Georgiana – școala Gimnazială Doba, prof. Micu Loredana
Menșiunea a III-a – Cardoș Ioana – școala Gimnazială nr. 1 Negrești-Oaș, prof. șînșaș Lucreșia
Menșiunea a III-a – Hotca Paula – școala Gimnazială nr. 1 Negrești-Oaș, prof. șînșaș Lucreșia

Clasa a VI-a
Premiul I – Bletan Adrian – Liceul Teoretic Negrești-Oaș, prof. Pop Adriana
Premiul al II-lea – Ciorba Mario – școala Gimnazială nr. 1 Negrești-Oaș, prof. șînșaș Lucreșia
Premiul al II-lea – Codreanu Andrei – școala Gimnazială nr. 1 Negrești-Oaș, prof. șînșaș Lucreșia
Premiul al III-lea – Ciocan Jessica – școala Gimnazială nr. 1 Negrești-Oaș, prof. șînșaș Lucreșia
Menșiunea I – Sas Jessica – școala Gimnazială nr. 1 Negrești-Oaș, prof. șînșaș Lucreșia
Menșiunea a II-a – șerban Nicoleta – școala Gimnazială Doba, prof. Micu Loredana
Menșiunea a II-a – Grigoruș Octavian – Liceul Teoretic Negrești-Oaș, prof. Pop Adriana
Menșiunea a III-a – Torz Alexandru – Liceul Teoretic Negrești-Oaș, prof. Pop Adriana

Clasa a VII-a
Premiul I – Torz Cristian – Liceul Teoretic Negrești-Oaș, prof. Durău Cristina
Premiul al II-lea – Grigoruș Daniel – Liceul Teoretic Negrești-Oaș, prof. Durău Cristina

Clasa a VIII-a
Premiul I – Sas Lidia – Liceul Teoretic Negrești-Oaș, prof. Durău Cristina
Premiul al II-lea – Anton Flavia – Liceul Teoretic Negrești-Oaș, prof. Durău Cristina
Premiul al III-lea – Tulbure Claudiu – Liceul Tehnologic Ardud, prof. Jurjuman Bogdan
Menșiunea I – Torz Alexandru – Liceul Teoretic Negrești-Oaș, prof. Durău Cristina
Menșiunea a II-a – Cosma Casian – Liceul Teoretic Negrești-Oaș, prof. Durău Cristina

Cercuri pedagogice ale profesorilor de română și matematică la Negrești-Oaș

Cerc-pedagogic-3 În data de 10 mai 2016 au avut loc la Școala Gimnazială nr. 1 Negrești-Oaș cercurile pedagogice ale profesorilor de Limba și literatura română și matematică din zona Oaș.

La aceste cercuri au participat 60 de cadre didactice care au asistat la lecții demonstrative susținute în sistem clasic versus modern, lecții care s-au terminat cu un scurt și frumos program artistic susținut de elevi.

Lecțiile au fost susținute de către domnii profesori Dale Florin, Pop Peter, Salajan Andrea și Pop Lucia, profesori ai Școlii Gimnaziale nr. 1 Negrești-Oaș, profesori care aduc școlii, în fiecare an și la fiecare concurs la care participă cu elevii lor, rezultate deosebite, ce fac onoare instituției.

Din partea Inspectoratului Școlar Județean Satu Mare au participat doamnele Boloș Natalia, inspector școlar pentru Limba și literatura română, și Muntean Doina, inspector școlar pentru matematică.

Gradinița nr. 1 din Cartierul Baltă a fost dotată cu mobilier nou

Gradinita Balta (2)Gradinița nr. 1 din Cartierul Baltă a fost dotată cu mobilier nou, în cadrul unui proiect finanțat de Primăria și Consiliul Local Negrești-Oaș. Lucrările au fost realizate în perioada 21.12.2015 – 08.01.2016, în care copiii s-au aflat în vacanță.

Astfel, luni, când au revenit la grădiniță, cei 80 de copii au avut parte de o surpriză foarte plăcută, bucurându-se de ambianța creată de mobilierul nou și vesel. A fost achiziționat mobilier pentru trei săli de grupă, iar preșcolarii au acum atât paturi noi, cât și mobilier pentru joacă, depozitarea jucăriilor, mese și scăunele de cea mai bună calitate.

”Prin această investiție am dorit să creăm o ambianță cât mai plăcută pentru cei mici, dar să respectăm în același timp normele de siguranță în domeniu. Nu te bucură nimic mai mult decât să vezi fericiți acești copilași și să-i știi în siguranță”, a declarat primarul Aurelia Fedorca.