Skip to content Skip to left sidebar Skip to right sidebar Skip to footer

Ştiri din oraş

Tinerii din Tur au învățat cum să facă prescură. Un nou număr al publicației ”Turul Credinței”

PROIECT BISERICA tUR1Parohia Tur desfășoară un proiect catehetic lansat de Patriarhia Română „Sfânta Euharistie – Lumina vieții creștine”, proiect care-și propune inițierea, conștientizarea și implicarea activă a tinerilor în viața duhovnicescă în special, și în cea a Bisericii în general.

Asfel, după un program teoretic de informare și conștientizare a temelor legate de Sfânta Spovedanie și Sfânta Împărtășanie, grupul de tineri ai parohiei în număr de 25, după o serie de acțiuni umanitare și caritabile precum vizitarea mamelor bolnave de 8 Martie la spital (acțiune intitulată „O floare, O mamă”), colectarea și distribuirea de ajutoare pentru săraci sau persoane cu terțe nevoi (acțiune intitulată „Cine e aproapele meu?”) și altele care sunt parte integrantă a proiectului sus menționat, a fost nevoie și de partea practică, trăirea pe viu a temelor dezbătute în cadrul proiectului.

Asfel, sâmbătă, 29 martie, începând cu orele10.00, grupul de tineri s-a deplasat la brutăria din parohia Tur, unde alături de prescurăreasă au venit două călugărițe de la Mănăstirea Sfânta Treime Moișeni și au învățat să pregătească prescura pentru slujirea Sfintei Liturghii, moment inedit din viața lor, dar care a stârnit interesul și dorința multora de a mai participa la o asemenea experiență, ba chiar o provocare de a pregăti în particular unii dintre ei prescură pentru slujirea ei la Sfânta Liturghie.

Cu aceste prescuri lucrate de mâinile lor, tinerii au venit în dimineața zilei de duminică 30.martie 2014, la slujba Utreniei (care precede Liturghia), s-au spovedit (mărturisit, s-a făcut rânduiala Proscomidiei în văzul lor, iar apoi în cadrul Sfintei Liturghii s-au împărtășit alături de copilașii de sub 7 ani care se împărtășesc în mod regulat în fiecare duminică.

După terminarea Sfintei Liturghii, tinerii au distribuit credincioșilor aflați în biserică publicația lor,”Turul Credinței”, foaie pe care au elaborat-o și redactat-o și care cuprinde articole cu teme abordate în acest proiect.

PROIECT BISERICA tUR

Impresii ale unor tineri implicați în acest proiect:

„Experiența acestui proiect a fost unică și deosebită. Am învățat lucruri noi, am avut activități din care am învățat cine este cu adevărat aproapele nostru și cum să ne apropiem mai mult de Dumnezeu, Care S-a jertfit pentru mântuirea noastră și ne-a lăsat Trupul și Sângele Său spre mântuire”- spune Alexia Finta.

„În cadrul acestui proiect am avut parte de acțiuni noi, am acumulat noi cunoștințe legate de Sfânta Spovedanie și Sfânta Împărtășanie, lucruri pe care orice creștin ar trebui să le știe. Scopul nostrum, al creștinilor, este mântuirea, iar acest proiect ne-a făcut conștienți de faptul că fără Trupul și Sângele lui Hristos în viața noastră, fără curățirea de păcate, nu vom intra în Împărăția Cerurilor”- spune Antuza Rusu.

Orașul Negrești-Oaș, prezență fascinantă la Târgul de Turism din Satu Mare

targ de turism satu mare (4)În perioada 28-30 martie 2014, Primăria Negrești-Oaș a fost  prezentă la cea de a doua ediţie a Târgului de turism de la Grand Mall Satu Mare, alături de alți expozanţi: agenţii de turism, Consiliul Judeţean Satu Mare, Centrul Cultural Carei, precum şi o bancă.

Mass media și vizitatorii au apreciat că standul Negreștiului a fost unul deosebit de atractiv, viu, colorat, o imagine reală a Țării Oașului care fascinează prin muzică, dans, port popular, meșteșuguri tradiționale, produse gastronomice ș.a.

Organizatorul târgului, Marius Crişan, a declarat că ediţia din acest an este una specială pentru că expozanţii propun pachete turistice deosebit de interesante, cu reduceri substanțiale. Preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, a afirmat că acest eveniment se înscrie în seria celorlalte care fac parte dintr-o campanie susținută de prezentare a judeţului Satu Mare.

Coordonatorul standului Primăriei Negrești-Oaș, prof. dr. Natalia Lazar, a ținut să precizeze că, și cu această ocazie, sunt promovate elemente ale patrimoniului cultural imaterial al Țării Oașului: meşteşuguri tradiționale (prin prezența meșterilor populari Ana Mare și Maria Poptile), obiceiuri,muzică și dansuri tradiționale (prin programul folcloric susținut de Maria Tripon, acompaniată de ceterașii Vasile Solomon și Ioan Rus), un tezaur uman viu (Floare Finta), un luminător al satului (Floare Hotca), precum şi produse culinare tradiţionale. Materialele de promovare a orașului Negrești-Oaș au fost oferite vizitatorilor de elevi ai Liceului Tehnologic „Ioniță G. Andron”, secția turism, coordonați de prof. Irina Fanea.

Târgul a putut fi vizitat pe durata celor trei zile, între orele 10 şi 20, intrarea fiind liberă.

Tinerii ortodocși din Tur au dus o rază de speranță la Centrul ”O viață nouă”

tur1Tinerii din cadrul parohiei Ortodoxe Tur – Negrești-Oaș au adus o rază de lumină în viața beneficiarilor Centrului ”O viață nouă” din municipiul Satu Mare, vizitându-i joi și dăruindu-le haine, dulciuri şi sucuri. Intitulată “Cine este aproapele meu”, acțiunea face parte din proiectul catehetic educaţional derulat Parohia Tur și coordonat de preotul paroh Radu Vasile Rusu.

Citeşte mai mult

Business Plan. Viitori oameni de afaceri la Liceul Tehnologic Ioniță G. Andron

liceul ionita g andron negresti oasFiind o tradiție din 2009, în fiecare an are loc etapa județeană a concursului Business Plan.
Competiția Business Plan contribuie la dezvoltarea creativităţii elevilor, în domeniul afacerilor sub formă simulată, facilitând inserția pe piața muncii a elevilor, printr-o serie de acțiuni care vor conduce la creşterea şanselor de ocupare şi de dezvoltare a competenţelor profesionale ale

Citeşte mai mult

ART BUNAVESTIRE XXVIII reconfirmă renumele de capitală culturală pentru Negrești-Oaș

art bunavestire 2014Vernisajul celui mai important eveniment cultural din Satu Mare a avut loc marți, 25 martie, la Negrești-Oaș. Vernisajul expoziţiei anuale de arte vizuale contemporane Art Bunavestire, ediţia a XXVIII-a, a reunit în capitala Țării Oașului nume importante ale artei românești.

Invitaţii din acest an se numesc Mircea Bochiş, Gabriela Drinceanu, Alexandru Gavrilaş, Sorin Ienulescu, Liviu Nedelcu, Cristina Gloria

Citeşte mai mult

Tinerii din Tur învață să fie buni creștini

tineri tur 4În cadrul Parohiei Ortodoxe Tur se desfășoară, în perioada 01-30 martie 2014, un proiect catehetic educațional la care participă un grup de 25 tineri înscriși în programul de cateheză saptămânală a parohiei. Proiectul este coordonat de preotul paroh Radu Vasile Rusu și se înscrie în cadrul concursului național de proiecte duhovnicești ”Sfânta Euharistie-Lumina Vieții Creștine”.

Citeşte mai mult

Art Bunavestire, la a XXVIII-a ediție la Negrești-Oaș

invitatie Buna Vestire 2014

Muzeul Ţării Oaşului anunţă că marţi, 25 martie a.c., începând cu ora 17 se desfăşoară la Galeria de Artă „Dr. Mihai Pop” vernisajul expoziţiei anuale de arte vizuale contemporane Art Bunavestire, ediţia a XXVIII-a. Sunt expuse lucrări de pictură, sculptură, grafică, artă fotografică. Coorganizator al manifestării este pentru al doilea an Asociaţia artistică Art Bunavestire

Citeşte mai mult

La Negrești-Oaș a fost semnat cel mai important contract de investiții din ultimii 25 de ani

semnare contract apa -canal Negreștenii vor avea până cel târziu în 2015 apă potabilă de calitate la robinete, după ce miercuri a fost semnat contractul privind reabilitarea și extinderea rețelelor de apă și canalizare din oraș, cea mai importantă investiție derulată în ultimii 25 de ani în Negrești-Oaș.

Contractul a fost semnat la sediul Primăriei Negrești-Oaș de primarul Aurelia Fedorca, directorul general al SC Apaserv SA, Dan Stejerean, și reprezentantul firmei constructoare SC OMS Romania SRL, Florin Cosa. La eveniment au mai participat președintele Consiliului Județean Satu Mare, Adrian Ștef, directorul ADI Apă, Octavian Lazin, fostul primar al orașului Negrești-Oaș, Nicolae Bura, consilieri locali, dar și aproximativ 100 de negreșteni.

Primarul Aurelia Fedorca a declarat că proiectul reprezintă cea mai importantă investiție derulată în ultimii 25 de ani în Negrești-Oaș.

”Este o investiție pe care toți negreștenii o așteaptă de foarte mulți ani. Apa și canalizarea reprezintă cea mai spinoasă problemă a orașului, iar odată ce această investiție va fi realizată vom putem spune că problema apei și a canalizării este ca și rezolvată. Le mulțumesc celor care au depus efort pentru deblocarea situației, pentru ca acest contract să poată fi semnat azi și să poată începe lucrăile”, a declarat primarul Aurelia Fedorca.

Edilul șef le-a dat asigurări negreștenilor că pe străzile care nu sunt cuprinse în acest proiect vor fi realizate investiții similare din alte surse.

”Deja căutăm surse de finanțare pentru reabilitarea și extinderea rețelelor de apă și canalizare pentru străzile care nu sunt cuprinse în acest contract”, a precizat primarul Aurelia Fedorca, care a amenționat că în paralel cu această investiție este reabilitată şi extinsă staţia de epurare a apelor uzate, o investiție în valoare de 15,2 milioane lei, și stației de tratare a apei – în valoare de 20,8 milioane lei.

Președintele Consiliului Județean Satu Mare, Adrian Ștef, a promis în continuare sprijin pentru dezvoltarea infrastructurii orașului Negrești-Oaș, precizând că investiția în domeniul apei și canalizării din Negrești-Oaș este una dintre cele mai importante derulate în județ în cadrul masterplanului județean de apă-canal.

În sală s-a aflat și fostul primar al orașului Negrești-Oaș, Nicolae Bura, care a afirmat că investiția va fi, pentru o perioadă lungă de timp, cel mai important proiect derulat în Negrești-Oaș.

Negreștenii prezenți au vrut să afle concret când vor fi finalizate investițiile, primind asigurări că lucrările vor începe în cât mai scurt timp și că vor fi finalizate în cursul anului 2015.

Lucrările cuprinse în acest contract se referă la reabilitarea şi construirea reţelelor de apă şi canalizare pentru următoarele străzi: Cornetului, Oașului, Unirii I, Tineretului, Valea Cerbului, Morii, Moților, Turului, Pieței, Viitorului, Primăverii, Arenei, Pietrosului, Tudor Vladimirescu, Zorilor, Livezilor, Pădurii, Gării, Unirii II, Magnoliei, 1 Iunie, Victoriei, Borcutului, Cartierul Decebal, Ion Creangă, Lăcrimioarelor, Mesteacănului, Popești, Vîltorii, Corni, Rozelor, Dumbrava, Salcâmilor şi Cartierul Tur.

Oraşul Negreşti-Oaş beneficiază de investiţii importante în cadrul proiectului major „Extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Satu Mare”, cofinanțat de Uniunea Europeană și derulat de SC Apaserv SA Satu Mare.

Moment istoric la Negreşti-Oaș: Se semnează contractul pentru reabilitarea şi extinderea reţelelor de apă şi canalizare

aurelia-fedorca2 Un moment deosebit de important va avea loc miercuri la Negreşti-Oaş, când se va semna contractul „Lucrări de construcție şi reabilitare rețele de apă şi canalizare în Negrești-Oaș -SM-CL-13″, semnat între SC Apaserv SA şi Primăria Negreşti-Oaş pe de o parte, şi constructorii care au câştigat licitaţia pe de altă parte. Evenimentul va avea loc miercuri, 19 martie

Citeşte mai mult

Bonificaţie de 10% pentru persoanele juridice care îşi plătesc impozitele până în 31 martie

Consiliul Local al oraşului Negreşti-Oaş a aprobat în şedinţa de luni, 17 martie, acordarea unei bonificaţii de 10% pentru firmele care îşi plătesc până în data de 31 martie în avans impozitele locale pe anul în curs, având în vedere că până acum doar persoanele fizice beneficiau de această facilitate.

“Până acum doar persoanele fizice beneficiau de această bonificaţie, iar prin hotărârea adoptată azi oferim această facilitate şi firmelor care îşi plătesc până în 31 martie impozitul datorat la bugetul local pe tot anul în curs. În acest fel dorim să-i sprijinim pe cei care sunt buni platnici”, a precizat primarul oraşului Negreşti-Oaş, Aurelia Fedorca.

Edilul şef a precizat că persoanele fizice şi persoanele juridice vor fi anunţate prin toate modalităţile posibile despre această bonificaţie.

„Invităm pe această cale toţi agenţii economici să-şi achite impozitele datorate la bugetul local până în 31 martie, pentru a putea beneficia de această bonificaţie”, a precizat primarul Aurelia Fedorca.