Skip to content Skip to left sidebar Skip to right sidebar Skip to footer

Comisie pentru verificarea exploatării masei lemnoase în zona Negreşti Oaş

Comisie PrefecturaUrmare a sesizării unui grup de consilieri din oraşul Negreşti Oaş privind nereguli în exploatarea masei lemnoase ce se efectuează în amonte de captările de apă ale oraşului şi care afectează calitatea apei, precum şi a numeroaselor reclamaţii formulate de către negreşteni în cadrul audienţelor organizate la sediul Instituţiei Prefectului sau în teritoriu privind calitatea apei potabile, prefectul Eugeniu Avram a dispus, prin ordin, constituirea unei comisii mixte de control privind verificarea modului în care se respectă normele de exploatare a masei lemnoase în amonte de frontul de captare a apei ce asigură alimentarea oraşului Negreşti. Comisia mixtă este alcătuită din reprezentanţii Instituţiei Prefectului, Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), Direcţiei Silvice, Gărzii de Mediu, Gărzii Financiare, Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM), Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare (ITRSV) Oradea şi a furnizorului de apă potabilă în Negreşti, SC Apaserv SA.

Membrii comisiei mixte s-au întâlnit in data de 22 mai pentru a stabili modul în care se vor derula verificările şi aspectele ce vor fi urmărite, perioada în care se vor desfăşura aceste controale fiind 22 – 31 mai. La final, fiecare membru al comisiei va întocmi un raport cu aspectele constatate pe domeniul de competenţă şi măsurile legale dispuse, urmând să fie elaborat un raport final ce va fi înaintat prefectului.

În sesizarea înaintată Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Apă – Apă Uzată a judeţului Satu Mare de către consilierii din Negreşti Oaş se arată că nerespectarea de către societăţile comerciale a condiţiilor de exploatare a lemnului în ariile de protecţie a frontului de captare duce la imposibilitatea asigurării unor parametri optimi de potabilitate a apei livrate populaţiei oraşului Negreşti Oaş, cu riscuri majore asupra stării de sănătate a cetăţenilor.