Consiliul Județean a alocat 2 milioane lei pentru Luna Șes
Consiliul Judeţean Satu Mare a adoptat în şedinţa de luni bugetul judeţului pentru anul 2014, acesta fiind de 191,4 milioane lei. Din această sumă, veniturile proprii ale Consiliului Județean sunt de 4.332.990 lei, iar diferența provine de la bugetul de stat, din cotele defalcate din impozitul pe venit și TVA, subvenții pentru asistența socială și învățământul special, culte. Pentru drumuri, Consiliul Județean Satu Mare a primit de la bugetul de stat 7,8 milioane de lei.
Printre cele mai importante proiecte ce vor fi finanțate anul acesta se află proiectul stațiunii de schi de la Luna Șes, pentru care s-au alocat două milioane de lei, Parcul Balnear de la Beltiug, care va fi finanțat cu un milion de lei, precum şi construirea unui sediu pentru Primăria oraşului Tăşnad, pentru care s-a prevăzut un milion de lei.