Demolarea clădirii părăginite din Cartierul Decebal, primul pas pentru modernizarea întregii zone
Clădirea aflată în paragină în Cartierul Decebal din Negrești-Oaș a fost demolată în cursul acestei luni, acesta fiind primul pas pentru modernizarea zonei în care vor începe în curând investiții importante.
Pe locul clădirii inestetice, care reprezenta un focar pentru cetățenii care domiciliază în zonă, urmează să fie construit un obiectiv mult așteptat.
Primarul Aurelia Fedorca a declarat că acesta este primul pas pentru modernizarea Cartierului Decebal din Negrești-Oaș.
” Odată cu demolarea acestei clădiri am făcut un prim pas pentru modernizarea Cartierului Decebal. Pe acest loc vom ridica o investiție importantă și utilă pentru cetățeni și, în paralel, vom moderniza tot cartierul, începând cu alei, locuri de parcare, spații verzi și iluminat public”, a declarat primarul Aurelia Fedorca.