Skip to content Skip to left sidebar Skip to right sidebar Skip to footer

Primarul Aurelia Fedorca le cere firmelor care realizează lucrări de reabilitare şi modernizare a drumurilor și a rețelelor de utilități să urgenteze finalizarea acestora

Primarul orașului Negrești-Oaș, Aurelia Fedorca, a avut o întâlnire de lucru cu reprezentanţii societăţilor care efectuează lucrări de reabilitare şi modernizare a drumurilor pe raza oraşului , precum şi cu reprezentanţii societăţilor care efectuează lucrări de branşare la reţelele de apă-canal, gaz şi energie electrică.

Aurelia Fedorca le-a transmis tuturor că la finalul lunii iunie se va face recepţia la toate străzile care au fost în lucru pentru modernizare şi doreşte ca societăţile să-şi sincronizeze lucrările, atât cei care lucreză la acostamente, trotuare etc, cât şi cei care fac branşamente.

Şedinţa de lucru a fost urmată de o vizită în teren pentru a verifica situaţia lucrărilor. Primarul le-a solicitat mai multă atenţie la calitatea lucrărilor pe care le execută şi la detaliile tehnice. Iar celor care fac lucrări de branşamente să finalizeze lucrările deoarece nu se vor mai permite lucrări şi intervenţii la străzile modernizate.